6 December 2024
Chisinau
Economie

Băncile au redus perioada de creditare pentru locuințe până la șapte ani

Loading
Economie Băncile au redus perioada de creditare pentru locuințe până la șapte ani
Băncile au redus perioada de creditare pentru locuințe până la șapte ani
lumea.md

Pandemia de Covid-19 și-a pus amprenta și pe programul de stat „Prima Casă”. La sfârșitul lui 2020, băncile participante la programul guvernamental au redus perioa­da de creditare pentru procurarea locuințelor la doar șapte sau, cel mult, 10 ani.

Asta deși legea prevede că persoanele pot rambursa suma creditului timp de, cel mult, 25 de ani, adică un termen de apro­ximativ trei ori mai mare decât cel propus de băncile de la noi. În timp ce administra­torii instituțiilor bancare se plâng de fap­tul că au fost nevoiți să recurgă la o astfel de măsură, pentru a se menține pe piață în perioada pandemiei, datele Ministeru­lui Finanțelor arată că, odată cu modifi-carea termenului de creditare, numărul tinerilor care aplică la program a scăzut în jumătate.

 

Necesitatea devine „un lux”

Nicolae Smântână este unul dintre ti­nerii care, în 2020, a decis să-și procure propria locuință, una mult așteptată. Este student la drept, însă a reușit să se anga­jeze în domeniu, așa că, studiind și lucrând în paralel, a constatat că își poate permite să aplice la programul Prima Casă. Atunci era sigur că, timp de 25 de ani, va reuși să restituie creditul contractat de la bancă. Însă, când a aflat că termenul de rambur­sare a fost micșorat la șapte ani, tânărul a renunțat la idee și a înțeles că va fi nevoit să stea și în continuare cu chirie ani buni, până va aduna o sumă de bani, care să-i permită să facă o astfel de tranzacție fără riscuri.

„Au redus prima rată de la 10 la 5%, ceea ce m-am gândit că e foarte bine și zic hai să aplic, însă m-am confruntat cu o problemă mai mare: băncile au scăzut perioada de creditare. Ar trebui să ai un salariu de vreo 14 mii de lei ca să poți plăti creditul într-un termen mai restrâns, însă pentru noi, tinerii care ne angajăm în câm­pul muncii e mai dificil, fiindcă suntem fără experiență și avem salariul mult mai mic”, ne spune Nicolae.

Am intrat și noi pe site-urile mai multor bănci comerciale din țară, pentru a vedea care sunt condițiile de creditare. De exem­plu, oferta unei bănci presupune că suma oferită în calitate de credit pentru procu­rarea imobilului ar urma să fie rambursată în cel mult șapte ani. Am introdus datele noastre și am ales să procurăm o locuință care ar costa cel mult 900 de mii de lei, aceasta fiind suma maximă a creditului oferit.

Calculatorul on-line ne-a arătat că, în aceste condiții, am fi nevoiți să achităm băncii, lunar, 13600 de lei timp de șapte ani. Asta în timp ce legea prevede că aces­te credite se acordă pe o perioadă de ram­bursare de până la 25 de ani. Responsabilii de la Ministerul Finanțelor susțin, însă, că băncile pot ajusta acest termen la propriile cerințe și necesități.

 

Cauza micșorării termenului – pandemia

„În funcție de lichiditățile disponibi­le, de portofoliul de credite deja accesat, băncile își evaluează riscul de creditare, se adaptează și acordă credite în baza norma­tivelor stabilite de BNM”, susține Ina Darii, șefă de secție la Trezoreria de stat.

Astfel, reprezentanții unei bănci ne-au explicat că au fost nevoiți să modifice perioada de creditare din cauza provo­cărilor pandemiei. „La o anumită etapă, marja băncilor comerciale a fost limitată și, în acest context, privind perioada lungă de 25 de ani, modelele noastre financiare arătau că suntem în minus”, a menționat Sergiu Groza, șeful Departamentului dez­voltare produse de la o bancă.

Totuși, oficialii de la minister susțin că deja poartă negocieri cu băncile, pentru ca acestea să revină la termenul de creditare de 25 de ani. „S-a stabilit că, pentru 2021, o marjă de 3% ar fi ok pentru ca finanțatorii din program să poată relua termenul de 25 de ani de creditare”, adaugă Ina Darii.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanțelor, până acum, 5300 de tineri au fost acceptați în programul „Prima Casă”, însă doar 66 dintre ei au restituit deja banii la băncile care le-au oferit creditul. Suma totală a creditelor acordate prin acest program este de peste 2 miliarde 600 de mii de lei. Programul „Prima Casă” a fost lansat în anul 2018. Atunci, Guvernul și-a asumat angajamentul de a compensa de­bitorilor tineri 50 la sută din costul cre­ditului. Familiile cu mai mult de trei copii pot beneficia de o compensație de până la 100% din valoarea creditului.ме, чтобы иметь возможность возобновить 25-лет­ний срок кредитования», – добавила Инна Дарий.

По данным Министерства финансов, до настоящего времени программой «Пер­вый дом» воспользовались 5300 моло­дых людей, лишь 66 из них уже вернули деньги банкам, которые предоставили им кредит. Общая сумма кредитов, предо­ставленных в рамках данной программы, составляет более 2 млрд 600 тыс. леев. Программа «Первый дом» была запу­щена в 2018 году. Тогда правительство обязалось компенсировать молодым заем­щикам 50% стоимости кредита, а семьям, имеющим более трех детей, обещали возместить и до 100%.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand