Redacția publicației „Vocea poporului” a lansat la 1 septembrie 2014 curent un Concurs de desen pentru copii privind munca decentă cu genericul „Am și eu dreptul la muncă”.
Regulamentul concursului cu genericul „Am şi eu dreptul la muncă”
1. ORGANIZATORUL ŞI REGULAMENTUL
Organizatorul concursului de desen, ediția I, este redacția publicației „Vocea poporului” a CNSM.
Prezentul regulament este întocmit de către Organizator şi va fi afişat pe pagina web www.vocea.md. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica sau schimba prezentul regulament fără nici un fel de anunţ preliminar, urmărind astfel buna desfăşurare a concursului.
De asemenea, regulamentul va fi disponibil în copie în mod gratuit oricărui solicitant pe adresa: Chișinău, str. 31 August, 129, Casa Sindicatelor, et. IV, redacția publicației „Vocea poporului”.
Participanţii la concurs sunt obligaţi să respecte termenele şi condiţiile prezentului regulament.
2. DURATA CONCURSULUI ŞI ARIA DE DESFĂŞURARE
Concursul de desen, ediţia I, este organizat şi se desfăşoară pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile prezentului Regulament.
Concursul va fi derulat în perioada 1 septembrie – 1 noiembrie 2014, prin intermediul săptămânalului „Vocea poporului”.
3. DREPTUL DE PARTICIPARE
La acest concurs pot participa copii de la vârsta de 5 până la 17 ani, de la grădinițe, școli, colegii şi licee din Moldova. Desenele vor fi apreciate conform categoriilor de vârstă.
4. MECANISMUL CONCURSULUI
Scopul concursului
Scopul concursului dedicat copiilor din Republica Moldova este de a atrage atenţia asupra importanţei şi responsabilităţii problemei abordate, de a forma participanţilor abilităţi de responsabilitate, a stimula spiritul participativ şi civic al copiilor. Prin acest demers, dorim să-i obişnuim pe copii cu ideea că vor găsi în paginile săptămânalului „Vocea poporului” un colţ dedicat vocii copiilor, drepturilor lor. De asemenea, este stimulată activitatea de cunoaştere şi de creaţie a copiilor, precum şi disponibilitatea lor pentru comunicare şi întrunire.
Trimiterea lucrărilor
Lucrările vor fi executate pe hârtie de format A3, în culori. Să fie dactilografiată informația despre autorul desenului jos în dreapta: numele, prenumele, vârsta, școala, liceul, gimnaziul, localitatea și trimise la redacţia publicației „Vocea poporului” prin poștă la adresa: str. 31 August, 129, et. IV, MD-2012, Chișinău sau direct la redacție nu mai târziu de data stabilită. Să lăsați și un telefon de contact.
Așteptăm lucrarile Dumneavoastră!
Ati putea indica mai multe detalii referitor la conditiile de participare (virsta maxima admisa, adresa la care se pot expedia lucrarile, premiile, data limita)?
Am atașat regulamentul general al concursului.
Cum putem afla rezultatele concursului?
daaaa, despre premii nu se spune nimic…..?
vreau sa particip
Concursul sa desfasurat deja in 2014! Cistigatorii recent au plecat in excurise. Vezi aici. Va asteptam la alte concursuri organizate de „Vocea poporului”. Urmariti-ne!