5 October 2024
Chisinau
Sanatate

Asistența medicală în zonele rurale: între posibilități și necesități

Loading
Sanatate Asistența medicală în zonele rurale: între posibilități și necesități
medici-de-familie-costesti

La întrevederea cu angajații Instituţiei Medico-Sanitare Publice Costești

 

Instituţia Medico–Sanitară Publică Costești, raionul Rîșcani, deservește șapte sate cu o populație care constituie ceva mai bine de 6500 de persoane. Oficii ale medicilor de familie activează în comunele Braniște și Petrușeni, iar în localitățile mai mici – Dămășcani, Duru­itoarea, Păscăuți – există centre de sănătate. Instituția medicală din Costești are arondați peste 2200 de pacienți. În cadrul acesteia activează patru medici și 12 asistenți ai medicilor de familie, aici există un staționar de zi cu 10 paturi, un laborator în care sunt efectuate analizele generale și biochimice.

 

Schimbarea la față, cu forțele proprii

 

Potrivit medicului-șef Aglaia Moșanu, de când instituția este la autogestiune, le-a reușit să facă mai multe schimbări pozitive. Ast­fel, au fost instalate două sobe, înlocuite ușile de la intrare în trei instituții medicale sătești, a fost asigurată legătura telefonică in­ternă între oficiile de sănătate și achiziționate laptopuri.

În anul 2014, instituția a fost se­lectată pentru un proiect al Com­paniei Naționale de Asigurări în Medicină. Proiectul, cu un buget de 500 de mii de lei, prevede reabili­tarea centrului de sănătate. Grație acestui suport, au putut fi înlocuite sistemul de aprovizionare cu apă și cel de canalizare, a fost efectu­ată reparația cabinetelor de pro­ceduri. La fel, în conformitate cu planul stabilit, personalul medical a urmat cursuri de perfecționare, asistentele medicale fiind instruite la Bălți, iar medicii la Chișinău.

 

g_sanatate

Retribuția joasă, durerea cea mai mare a angajaților din domeniul sănătății

 

În fiecare zi, la medicul institu­ţiei medico-sanitare își fac progra­mare cel puțin 10 bolnavi. Unii vin pentru proceduri. Copiii cu vârsta de până la un an sunt examinați fără rând. În medie, timp de o zi, un medic consultă câte 40-45 de pacienți. De asemenea, medicii vizitează și persoanele la domi­ciliu, când au astfel de solicitări. Pentru aceste cazuri, instituția dis­pune de transport. Medicii afirmă că în ultimii ani a sporit numărul pacienților cu diabet zaharat. Tot­odată, practic, fiecare al șaselea pa­cient arondat la această instituție suferă de hipertensiune. În acest caz vorbim despre circa 600 de persoane din cele peste 6600 afla­te în evidență.

Anual, toți pacienții sunt supuși unui examen medical de profila­xie. „Îi încurajăm să vină la noi, facem analize, le oferim posibili­tatea să efectueze electrocardio­grama și tonometria oculară”, ne povestește Aglaia Moșanu. Acti­vitatea instituției este atât de bine pusă la punct, încât chiar și atunci când în țară s-a creat un deficit de medicamente, pacienții de aici nu l-au resimțit, toate preparatele me­dicale necesare existau în stoc.

Potrivit Valeriei Gorcea, preșe-dinta comitetului sindical al In­stituţiei Medico–Sanitare Publice Costești, în cadrul colectivului nu există probleme grave, toate ches­tiunile sunt soluționate pe loc. Cea mai mare durere este retribuția mică, deși salariile sunt achitate totuși la timp.

În plus, medicii de la Instituţia Medico–Sanitară Publică Costești visează să poată utila laboratorul cu instrumentele și echipamentele necesare. „Dacă am dispune de un aparat mai modern, am putea de­servi toate satele, ne spune Aglaia Moșanu. Deocamdată, însă, avem posibilitatea să efectuăm doar o parte dintre analize, restul probelor colectate le transportăm în centrul raional, alocând în buget mijloace pentru aceste scopuri”.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand