Instituţia Medico–Sanitară Publică Costești, raionul Rîșcani, deservește șapte sate cu o populație care constituie ceva mai bine de 6500 de persoane. Oficii ale medicilor de familie activează în comunele Braniște și Petrușeni, iar în localitățile mai mici – Dămășcani, Duruitoarea, Păscăuți – există centre de sănătate. Instituția medicală din Costești are arondați peste 2200 de pacienți. În cadrul acesteia activează patru medici și 12 asistenți ai medicilor de familie, aici există un staționar de zi cu 10 paturi, un laborator în care sunt efectuate analizele generale și biochimice.
Schimbarea la față, cu forțele proprii
Potrivit medicului-șef Aglaia Moșanu, de când instituția este la autogestiune, le-a reușit să facă mai multe schimbări pozitive. Astfel, au fost instalate două sobe, înlocuite ușile de la intrare în trei instituții medicale sătești, a fost asigurată legătura telefonică internă între oficiile de sănătate și achiziționate laptopuri.
În anul 2014, instituția a fost selectată pentru un proiect al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Proiectul, cu un buget de 500 de mii de lei, prevede reabilitarea centrului de sănătate. Grație acestui suport, au putut fi înlocuite sistemul de aprovizionare cu apă și cel de canalizare, a fost efectuată reparația cabinetelor de proceduri. La fel, în conformitate cu planul stabilit, personalul medical a urmat cursuri de perfecționare, asistentele medicale fiind instruite la Bălți, iar medicii la Chișinău.
Retribuția joasă, durerea cea mai mare a angajaților din domeniul sănătății |
În fiecare zi, la medicul instituţiei medico-sanitare își fac programare cel puțin 10 bolnavi. Unii vin pentru proceduri. Copiii cu vârsta de până la un an sunt examinați fără rând. În medie, timp de o zi, un medic consultă câte 40-45 de pacienți. De asemenea, medicii vizitează și persoanele la domiciliu, când au astfel de solicitări. Pentru aceste cazuri, instituția dispune de transport. Medicii afirmă că în ultimii ani a sporit numărul pacienților cu diabet zaharat. Totodată, practic, fiecare al șaselea pacient arondat la această instituție suferă de hipertensiune. În acest caz vorbim despre circa 600 de persoane din cele peste 6600 aflate în evidență.
Anual, toți pacienții sunt supuși unui examen medical de profilaxie. „Îi încurajăm să vină la noi, facem analize, le oferim posibilitatea să efectueze electrocardiograma și tonometria oculară”, ne povestește Aglaia Moșanu. Activitatea instituției este atât de bine pusă la punct, încât chiar și atunci când în țară s-a creat un deficit de medicamente, pacienții de aici nu l-au resimțit, toate preparatele medicale necesare existau în stoc.
Potrivit Valeriei Gorcea, preșe-dinta comitetului sindical al Instituţiei Medico–Sanitare Publice Costești, în cadrul colectivului nu există probleme grave, toate chestiunile sunt soluționate pe loc. Cea mai mare durere este retribuția mică, deși salariile sunt achitate totuși la timp.
În plus, medicii de la Instituţia Medico–Sanitară Publică Costești visează să poată utila laboratorul cu instrumentele și echipamentele necesare. „Dacă am dispune de un aparat mai modern, am putea deservi toate satele, ne spune Aglaia Moșanu. Deocamdată, însă, avem posibilitatea să efectuăm doar o parte dintre analize, restul probelor colectate le transportăm în centrul raional, alocând în buget mijloace pentru aceste scopuri”.