Apărarea drepturilor membrilor de sindicat: reglementări juridice

Care sunt reglementările juridice cu privire la apărarea, de către sindicate, a dreptului membrilor săi la muncă și ce presupune acest drept?

Grigore Bejenar, Chișinău

Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în aju­torul cititorului nostru care caută răspun­suri la întrebări de ordin juridic. Conti­nuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprin­deri, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).

 

Ion PREGUZA

expert

în Departamentul juridic al CNSM

 

Dreptul la muncă presupune, în primul rând, libera alegere a mun­cii, adică libertatea alegerii profesiei și a locului de muncă.

Apărarea dreptului la muncă a membrilor de sindicat constituie unul dintre drepturile de bază ale sindicatelor. Acest drept al sin­dicatelor este garantat printr-o serie de dispoziții constituționale și legislative.

Astfel, potrivit Constituției: art. 42, alin. (2) prevede că sindicatele contribuie la apărarea intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților; art. 43 alin. (4) prevede că dreptul la negocieri în ma­terie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate; art. 45 garantează dreptul la grevă și altele.

Legea sindicatelor stabilește drepturile de bază ale organelor sin­dicale care cuprind: apărarea drepturilor și a intereselor membrilor de sindicat; dreptul de a participa la elaborarea proiectelor de pro­grame social-economice și de acte juridice; dreptul la negocieri co­lective ș. a.

Art. 16, alin. (1) din Legea sindicatelor stabilește că sindicatele apără dreptul membrilor lor la muncă, dreptul de a dispune liber de aptitudinile lor, de a alege domeniul de activitate și profesia, dreptul la remunerarea muncii, care ar asigura un nivel de trai decent.

Alin. (2) al aceluiași articol din Legea sindicatelor dispune că sindi­catele participă la elaborarea politicii de stat privind utilizarea forței de muncă, propun măsuri de protecție socială a persoanelor dispo­nibilizate de la unități, exercită controlul asupra respectării legislației cu privire la utilizarea forței de muncă.

În acest sens, potrivit art.7, alin. (3) din Legea cu privire la pro­movarea ocupării forței de muncă și asigurarea de șomaj nr. 105 din 14.06.2018, sindicatele, în calitatea lor de partener social, sunt impli­cate în implementarea politicii în domeniul promovării ocupării forței de muncă.

 

Sindicatele participă la elaborarea politicii de stat privind utilizarea forței de muncă

 

Cu referire la parteneriatul social pe piața muncii, art. 12, alin. (1) din aceeași Lege dispune că elaborarea și implementarea politicilor în domeniul promovării ocupării forței de muncă se efectuează prin participarea sindicatelor, a patronatelor în cadrul consiliilor tripartite.

Unele reglementări juridice în materia apărării dreptului la muncă se referă la drepturile sindicatelor inclusiv în cazurile de lichidare, reorganizare a unității sau schimbare a formei de proprietate, întreru­perea procesului de producție din inițiativa patronului, fapte ce con­duc la concedieri colective sau la înrăutățirea condițiilor de muncă.

Sindicatele își realizează aceste drepturi în măsura ce ține de competența lor, având drept scop promovarea implementării drep­turilor constituționale ale omului, consacrate în alin. (1) al art. 43 și alin. (1) al art. 47 din Constituție, potrivit cărora fiecare persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, precum și dreptul la protecție împotriva șomajului, iar statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea și bunăsta­rea.

Un rol considerabil în apărarea eficientă a dreptului la muncă îl constituie asigurarea implementării prevederilor Convenției OIM nr. 150 privind administrarea muncii (ratificată prin Legea nr. 274-XVI din 29.07.2006), care vizează drept obiectiv: activități de administrație pu­blică în domeniul politicii naționale a muncii; încredințarea anumitor activități de administrație a muncii unor organizații ale angajatorilor si lucrătorilor; responsabilități în vederea administrării și evaluării po­liticii naționale a muncii; condiții de munca și de viață profesională ale categoriilor de lucrători care, prin lege, nu sunt salariați etc.