
Foto: vocea.md
Din octombrie anul curent, facturile pentru apă au devenit mai grele. Adăugător la consumul de apă indicat de contoarele din locuinţă, trebuie să mai achităm nu ştiu ce cotă parte la apa potabilă şi apa menajeră. Este adevărat că în dreptul acestei rubrici din ordinul de încasare primit de mulţi locuitori ai municipiului Chişinău stă zero. Totuşi, zeci de mii de consumatori din capitală şi din suburbii se revoltă că li se cere să plătească pentru metrii cubi de apă care nu sunt contorizaţi de apometrele din casele lor. Mai grav, Petru Gontea, şeful Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare a primăriei municipiului Chişinău, a comunicat recent că în lunile următoare plăţile pentru consumul neînregistrat de aparatele de măsurare din locuinţele orăşenilor vor creşte în mod substanţial.
Elena Danu, şefa centrului de presă al Întreprinderii Municipale „Apă-Canal Chişinău”, susţine că plata suplimentară impusă de operatorul monopolist este una legală şi vine ca urmare a intrării în vigoare, la mijlocul lunii septembrie, a Legii nr. 303 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, adoptată la 13 decembrie 2013.
Pierderile de apă din reţeaua internă, plătite de consumatori
De bună seamă, respectiva lege anulează modul de plată a consumului de apă care a funcţionat până în prezent. Adică, plăteam doar volumul de apă înregistrat de contoarele instalate în casele noastre. Potrivit acestei legi (articolul 29), de acum încolo, noi, cei care locuim în blocuri în care apa se dă în baza unui contract de furnizare încheiat cu gestionarul casei, vom plăti conform tarifului existent pentru respectivul serviciu, înmulţit cu volumul de apă indicat de contorul comun instalat la branşamentul blocului. După care, suma de bani rezultată va fi împărţită pe apartamente conform datelor contoarelor din locuinţe, iar în lipsa acestora, distribuirea se va face conform normelor de consum aplicate. Diferenţa dintre consumul înregistrat de contorul comun şi cel general indicat de apometrele din apartamente, cum se întâmplă în multe dintre blocurile de locuințe din municipiu, din cauza pierderilor de la ţevile sparte din subsoluri, de manipularea datelor de către unii locatari şmecheri sau de contoarele individuale defectate, potrivit acestei legi, este repartizată adăugător pentru fiecare apartament conform volumului de apă folosită indicat de contorul din apartament. Ceea ce a şi făcut „Apă-Canal Chişinău”.
![]() |
Introducerea cotei parte în factură contravine legii privind protecția consumatorilor |
Dar de ce omul cinstit trebuie să plătească din buzunarul său pierderile suportate de gestionarul blocului de locuințe, care nu a intervenit la timp ca să repare ţevile din subsolul casei, de aceeaşi întreprindere „Apă-Canal Chişinău”, ai cărei lucrători trebuiau să verifice autenticitatea datelor sau starea tehnică a contoarelor individuale din apartamente?
Contractele individuale, singura modalitate de a plăti consumul real
De altminteri, Legea privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare admite şi păstrarea modului de plată a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare care a funcţionat până la intrarea în vigoare a ei. Astfel, punctul 3 al articolului 29 din Lege prevede că plata, conform datelor indicate de contoarele individuale şi tarifului aprobat pentru acest serviciu, se admite în blocurile de locuințe în care prestarea serviciului de apă şi de canalizare se face în baza contractelor încheiate între operator cu fiecare proprietar sau chiriaşde apartament. Însă, din păcate, încheierea unui contract individual cu „Apă-Canal Chişinău” este îngreunată de mai multe restricţii din lege, de parcă aceasta a fost concepută tocmai pentru a zădărnici încheierea contractelor individuale. În primul rând, este nevoie ca toţi proprietarii şi chiriaşii din bloc să fie de acord să încheie contracte individuale. Mai apoi, trebuie lichidate toate restanţele care decurg din diferenţa dintre consumul indicat de contorul comun şi cel înregistrat de apometrele din apartamente; reparate reţelele interne, după care operatorul va începe instalarea contoarelor individuale în apartamente pe cont propriu.
„Apă-Canal” nu vrea să încheie contracte individuale

Foto: vocea.md
Monopolistul „Apă-Canal Chişinău” avertizează pe site-ul său că nu va purcede la încheierea contractelor individuale atâta vreme cât Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) nu va aproba actele normative de reglementare, tariful distinct pentru instalarea apometrelor în locuinţe, precum şi tariful pentru furnizarea apei. Însă acest lucru nu se va întâmpla degrabă, cel puţin până la finele anului, ne asigură Mihail Pulbere, specialist la ANRE. În opinia sa, nu există un act normativ în baza căruia întreprinderii „Apă-Canal Chişinău” să-i fie eliberată licenţă de operator pentru prestarea serviciilor respective. Şi, în genere, explică acesta, până la formarea noului Parlament al ţării, agenţia nu poate adopta nici o decizie, nu poate aproba tarife pentru prestarea serviciilor. În aceste condiţii, locuitorii municipiului Chişinău, dar şi din alte oraşe din ţară, vor fi nevoiţi să plătească metri cubi de apă pe care nu i-au consumat. Deoarece îi obligă Legea nr. 303 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare.
Între timp, Legea nr. 303 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare este criticată dur nu doar de consumatorii de apă, dar şi de către reprezentanţi ai instituţiilor statului. Bunăoară, funcţionari ai Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor ne-au declarat că multe dintre prevederile ei se bat cap în cap cu clauzele Legii privind protecţia consumatorilor, adoptată în 2003. Astfel, punctul c) al articolului 11 din Legea privind protecţia consumatorilor scutește consumatorul de plata unor servicii pe care acesta nu le-a solicitat. De unde rezultă că „Apă-Canal Chişinău” încalcă drepturile consumătorilor, silindu-i să achite o cotă parte din diferenţa dintre volumul de apă înregistrat de contorul comun şi cele individuale din apartamente.
Mai mult ca atât, surse din Ministerul Economiei ne-au relevat că proiectul Legii privind serviciul public de alimentare cu apă nu a fost acceptat de către conducerea acestui minister şi că la momentul de faţă s-ar pregăti un proiect de lege în vederea modificării radicale sau chiar a retragerii legii scandaloase.
Ana Selina, preşedinta Comitetului Republican al Sindicatului Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale şi Producerii de Mărfuri, „SINDINDCOMSERVICE”, dă vina pe conducerea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), pe primăria generală a capitalei, pe prețuri. În opinia sa, de îndată ce Parlamentul ţării a adoptat Legea privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare în decembrie anul trecut, ANRE trebuia să purceadă la aprobarea actelor normative de reg-lementare a tarifului distinct pentru instalarea contoarelor în apartamente şi a tarifului de furnizare a apei potabile. Între timp, structurile specializate ale primăriei capitalei şi preturile, afirmă ea, urmau să coordoneze activitatea gestionarilor blocurilor de locuințe privind transmiterea către „Apă-Canal Chişinău” a reţelelor interne de alimentare cu apă şi de canalizare ale blocurilor de locuințe pentru deservire şi exploatare, să convingă toţi locatarii şi proprietarii de apartamente să încheie contracte individuale cu furnizorul de apă. Astfel, se va evita situaţia de impas în care s-a ajuns acum.





Daca ei nustiu sa-si faca bine treaba si undeva teava curge, iar ei dorm, atunci de ce trebuie sa plateasca consumatorul? In asa mod ei vor sta linistiti bine mc mai departe ca oricum pierdeile le achita consumatorul chiar daca nu este vina consumatorului, nu este corect.