4 December 2024
Chisinau
Sport

Angajații din comunicații s-au duelat în sport

Loading
Sport Angajații din comunicații s-au duelat în sport
Angajații din comunicații s-au duelat în sport
fscm.md

De Ziua Mondială a Poștei, Federația Sindicatelor din Comunicații (FSCM), împreună cu Î.S. „Poșta Moldovei”, au decis să marcheze într-un mod special acest eveniment și au organizat competiții sportive care au avut loc în Tabăra de odihnă „Camping” din Vadul lui Vodă.

Participanții, reprezentanți ai tuturor centrelor de poștă, s-au întrecut la volei, minifotbal, te­nis de masă, șah, dame, maraton 1500 m, maraton 3000 m, ștafetă, darts. Iar cei mai erudiți au parti­cipat la un concurs de inteligență. Desfășurarea competițiilor spor­tive a fost asigurată de colegiul de arbitri, fiind susținută de liderii sindicali. La competițiile sportive au participat peste 340 de salariați din 35 organizații sindicale ale Î.S. „Poșta Moldovei”, repartizați în 10 echipe.

Una din cele mai așteptate probe a fost concursul creativității vestimentare poștale, unde 13 participante au prezentat haine confecționate din produse folo­site în activitatea poștei. Scopul evenimentului a fost de a pro­mova modul de viață sănătos și consolidarea echipei în urma re­organizării care e în curs de im­plementare.

Evenimentul a fost deschis de către președintele FSCM, Eli­zaveta Iurcu, care a adresat un mesaj de susținere pentru toate echipele prezente la spartachia­dă, menționând importanța păs­trării spiritului competitiv și de echipă pe parcursul desfășurării competițiilor sportive.

Lilia Franț, vicepreședintă a CNSM, a fost alături de participanți în acea zi de sărbătoare.

„Noi dorim să avem oameni sănătoși la locul de muncă. Asta e posibil dacă salariații au condiții si­gure la locul de muncă, să aibă o sănătate bună și să existe coeziunea de grup, căci climatul psiho­logic contează foarte mult. Astfel de activități unde se face mișcare, își cunosc mai bine colegii, inter-acționează, descoperă interese comune, momente în care se pot apropia în afara programului obișnuit de lucru, sunt aspecte ce îl ajută pe salariat să aibă un rezultat mai bun”, a menționat Lilia Franț.

În urma evaluării de către co­legiul de arbitri a prestațiilor sportive, președintele FSCM, îm­preună cu conducerea Î.S. „Poșta Moldovei, au premiat câștigătorii. În semn de apreciere, aceștia au primit cupe, medalii, diplome, cadouri. Conform rezultatelor, au fost desemnate cele mai bune echipe la diferite probe sportive:

Volei femei

Locul I – echipa „Poșta Viitorului”

Locul II – echipa „Curieri Energici”

Locul III – echipa „Turbo Curieri”

Volei bărbați

Locul I – echipa „Turbo Curieri”

Locul II – echipa „Poșta Viitorului”

Locul III – echipa „Colete express”

Minifotbal

Locul I – echipa „Turbo Curieri”

Locul II – echipa „Poștași Veseli”

Locul III – echipa „Mandate Spor­tive”

Tenis de masă

Locul I – echipa „Colete express”

Locul II – echipa „Poștași Veseli”

Locul III – echipa „Mandate Spor­tive”

Șah

Locul I – echipa „Rapizi și veseli”

Locul II – echipa „Turbo Curieri”

Locul III – echipa „Poșta Viitorului”

Dame

Locul I – echipa „Scrisori Zburătoare”

Locul II – echipa „Mandate Spor­tive”

Locul III – echipa „Turbo Curieri”

Darts

Locul I – echipa „Curieri Energici”

Locul II – echipa „Poștași Veseli”

Locul III – echipa „Scrisori Zbură­toare”

Ștafetă

Locul I – echipa „Turbo Curieri”

Locul II – echipa „Porumbei Poștali”

Locul III – echipa „Poștași Veseli”

Maraton 1500 m femei

Locul I – Vinocurova Polina

Locul II – Dmitriev Maria

Locul III – Zacon Natalia

Maraton 1500 m bărbați

Locul I – Plăcintă Timofei

Locul II – Olaru Nicolae

Locul III – Chirilov Vasile

Maraton 3000 m femei

Locul I – Calugher Maria

Locul II – Talpă Carina

Maraton 3000 m bărbați

Locul I – Lefter Vasile

Locul II – Bumbac Eduard

Locul III – Chiriac Tudor

Jocul Intelectual

Câștigător echipa „Porumbei Poștali”.

La final, Elizaveta Iurcu, președinta FSCM, a adus un omagiu tuturor lucrătorilor din domeniul comunicațiilor poștale cu prile­jul Zilei profesionale, mulțumind pentru contribuția în munca no­bilă pe care o desfășoară zi de zi, pentru devotament și profe­sionalism în prestarea serviciilor de calitate, și a înmânat o Diplo­mă de gratitudine colectivului Î.S. „Poșta Moldovei”.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand