Am putea rămâne fără apă: Republica Moldova, în prag de catastrofă ecologică

Foto: timpul.md

(Vezi prima parte)

Volumul de apă pe planetă este neschim­bat, ne asigură ecologiștii, explicându-ne că, pur și simplu, se reduce cantitatea de apă naturală dulce și pură. Această problemă va afecta deja în curând și țara noastră. O mare parte a volumului de apă din Nistru se acumulează pe teritoriul Ucrainei, care, deo­camdată, nu este prea receptivă la solicitările savanților și autorităților din Moldova de a spori volumul de apă la hidrocentrală, din cursul superior al fluviului spre cel inferior. Pentru ca Nistrul să revină la „formele” sale de odinioară și pentru ca balanța hidraulică să corespundă normelor, vecinii noștri ur­mează să deverseze circa 200 de metri cubi de apă pe secundă, pe când, în prezent, acest indicator nu trece de 135 m. c. pe secundă. Potrivit afirmațiilor ecologiștilor noștri, acest volum este doar un fel de permis sanitar, grație căruia vom putea rezista un anumit timp, pe când în viitor riscăm să rămânem, în general, fără de una dintre sursele princi­pale de apă potabilă. De altfel, oricine a avut ocazia în această vară să meargă la Nistru, a remarcat cât de mult a secat fluviul, în unele locuri îl puteai traversa chiar, apa ajungând până la brâu.

Savanții ecologiști consideră că, într-un fel, carul s-ar mișca din loc, dacă Ucraina va ratifica Acordul privind cooperarea pen­tru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Nistru, semnat acum trei ani între Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei. Acest act prevede soluționarea mai multor probleme: e vorba nu doar de cele ecologice, dar și de cele sociale și eco­nomice. Când țara vecină va ratifica acest acord, ea va fi obligată să se conformeze pre­vederilor acestuia și prevederilor unor acor­duri internaționale.

Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, ne spune că dacă, în raport cu partea română, există o serie de angajamente clare ce țin de exploatarea râului Prut, cooperarea cu cole­gii din Ucraina este mai dificil de organizat.

Problema Nistrului poate fi soluționată dacă Ucraina va ratifica Acordul de Cooperare

„Bunăoară, când observam că nivelul de apă în Nistru se reduce drastic, solicitam părții ucrainene, în conformitate cu acordul general, să garanteze asigurarea cu apă și menținerea sistemului ecologic al Nistrului, însă nu de fiecare dată demersurile noastre se bucurau de un răspuns pozitiv”.

Valeriu Munteanu a declarat, într-un di­alog cu reporterul publicației „Vocea popo­rului”, că un impediment pentru dialog îl constituie nu doar situația dificilă care s-a creat în statul vecin. Soluționarea problemei este complicată și de faptul că în Ucraina este necesar mai întâi să fie stabilite contacte cu administrațiile locale – cele din Vinnița, Odesa, Cernăuți, și abia după aceasta pro­cesul poate fi avansat la nivelul capitalei. Ratificarea Acordului va simplifica comuni­carea, or procesul se va desfășura fără impli­carea autorităților locale, adică direct între Chișinău și Kiev.

Totul depinde doar de noi 

Apropo, problema ce ține de situația eco­logică precară a râului Nistru este determi­nată nu doar de refuzul Ucrainei de a pă­trunde în miezul problemei și a avea grijă de vecina ei, Moldova. Potrivit afirmațiilor Ele­nei Zubcova, profesor, doctor habilitat, șefa Laboratorului de Hidrobiologie și Ecotoxi­cologie din cadrul Institutului de Zoologie al Academiei de Științe a Moldovei, chiar noi ne facem vinovați de secarea fluviului. „Pe de o parte, ne spune domnia sa, avem puține întreprinderi mari care cu adevărat ar spori concentrația de dioxid de carbon, element responsabil de schimbările climaterice, mai ales de regimul de temperatură. Pe de altă parte, avem o atitudine atât de crudă față de livezile noastre, terenurile împădurite, în­cât, dacă vom continua tăierile lor la fel de intensiv ca și până acum, nu vom avea apă în general. Or, fiecare arbore ne aduce nu doar oxigen, dar și apă. Cu cât mai multe plantații vom avea, cu atât mai multe precipitații vor cădea”.

Elena Zubcova este indignată de irespon­sabilitatea conaţionalilor noştri care nu în­ţeleg că azi, pentru a-şi amenaja drumul de acces spre terenul sau casa lor, taie un copac sau rup o creangă într-un mod în care să-i afecteze creşterea, însă va veni ziua de mâine şi ei nu vor mai avea cu ce să-şi umbrească ferestrele, grădinile şi asfaltul de pe drumul de acces, pe care tot copacii îl protejează de soare și intemperii. Chiar dacă unii oameni mai conştienţi, în dorinţa de a compensa pierderea, sădesc alţi copaci, întrucât creşte­rea lor durează ani de zile, ce se va întâmpla în acest răstimp?

„Recent, am fost peste hotare şi  am văzut că acolo copacii bătrâni nu sunt tăiaţi din ră­dăcină, ci neapărat se lasă o crenguţă mică pentru ca frunzele să crească în sus, locul de tăiere este lipit, pentru ca arborele să dea noi crengi, să poată face iarăşi umbră şi să con­tribuie la apariţia precipitaţiilor atmosferice. De ce nu s-ar proceda şi la noi la fel? La noi, se taie copaci de 30-50 de ani, apoi avem de aşteptat 20-30 de ani pentru ca ei să ne adu­că oxigen. Aceeaşi situaţie e peste tot  – şi în intravilan, şi de-a lungul râurilor, acolo unde cândva erau pâlcuri de sălcii, acum nu dai de nici o salcie. Taie copacii, le defrişează rădăcinile, în loc să dea aceste trunchiuri cu vopsea sau smoală pentru ca copacii să nu-şi piardă puterile şi să se poată reface. Unde mai pui că au împărţit terenurile de-a lungul râurilor chiar până la apă şi azi, ca să poţi sădi nişte copaci sau fâşii forestiere, trebuie să coordonezi cu stăpânul terenului”, îşi îm­părtăşeşte observările Elena Zubcova.

Savanta mai aduce încă un exemplu de ati­tudine nepăsătoare şi iresponsabilă a oame­nilor faţă de mediul înconjurător, care încet, dar sigur, ne duce la o catastrofă ecologică – aruncarea deşeurilor la gunoişti neautoriza­te. „Aruncă gunoiul pe unde le vine, în gropi, în râpe, în râuleţe, de-a lungul râurilor, în speranţa că primăvara va veni apa cea mare şi va lua totul”, afirmă Elena Zubcova.  Re­vărsările, desigur, curăţă, dar curăţă ceea ce s-a adunat iarna sub gheaţă, cu gunoiul ele nu sunt  în stare să se descurce. Din cauza asta, cu timpul, râul moare. Unde mai pui că noi nici nu mai avem primăvara revărsări în deplinul sens al cuvântului, deoarece apele ni se reţin de Ucraina, cum am mai spus”.

O altă problemă ar fi extracţia de nisip şi prundiş, care sunt plămânii râurilor, spune Elena Zubcova. „Nisipul şi prundişul sunt filtrele naturale ale râului, care curăţă ape­le de toate impurităţile”, spune ea. Fără ele, râul poate fi comparat cu un om care ar avea un sigur plămân. În afară de faptul că nisipul ca atare curăţă apele, în el locuiesc multe or­ganisme. Cu cât mai nisipoase sunt malurile râului, cu atât e apa mai curată – legitatea respectivă nu a anulat-o nimeni încă. Şi iată că acest nisip este scos fără nici o măsură de pe maluri, argumentând prin necesitatea de a curăţa albia fluviului. Pe când acolo unde se face mlaştină, unde curăţatul este într-ade­văr necesar, pentru că se mâleşte, nu ştiu din ce motive nu vezi nici un excavator. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi pe Dunăre, acum însă, se irosesc sume enorme pentru a aduce nisip de peste tot şi a-l împrăştia pe mal, pentru că unul din cele mai mari râuri din Europa se transformă în baltă”.

Apropo, potrivit Elenei Zubcova, şi mâlul poate fi util, de exemplu, în agricultură, cu condiţia că nu are concentraţii mari de me­tale grele, care ar putea afecta solul, dar acest lucru poate fi stabilit cu uşurinţă în urma unor analize de laborator.

„Mâlul poate fi prelucrat în uscătorii spe­ciale, care-l usucă şi îl granulează. Aceste gra­nule pot fi folosite în calitate de îngrăşămin­te organice pentru sol. Luând în consideraţie faptul că acum există foarte multe întreprin­deri unde se produce combustibil granulat din iarbă, stuf, paie şi alte deşeuri agricole, cred că azi nu ar fi problemă cu o astfel de prelucrare a mâlului”, spune savanta.