Am putea rămâne fără apă: Republica Moldova, în prag de catastrofă ecologică

Savanții de mai mulți ani trag semnale de alarmă, atenționând asupra situației ecologice precare a resurselor acvatice și anume asupra secării principalelor râuri din Moldova – Nistru și Prut. În anul curent, situația a deveni critică. Impactul este unul dezastruos, or țara poate rămâne fără sursa principală de apă potabilă.

În opinia comunității științifice, situația hidrologică și, mai ales, cantitatea de apă în principalele bazine acvatice din țară, depinde într-o mare măsură de Ucraina, unde se află izvoarele ambelor râuri și unde se formează cursul de apă de bază. Deși Acordul privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea du­rabilă a fluviului Nistru între Guvernul Re­publicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei a fost semnat încă în 2012 la Roma, țara vecină, spre deosebire de noi, nu l-a rati­ficat  nici până în prezent. Un acord similar cu partea română, care ar viza râul Prut, este în vigoare, acesta a fost aprobat de autoritățile din ambele state și funcționează. Astfel, în acest caz, perspectivele de reglementare a situației par mai optimiste, deși documentul a fost încheiat doar între Moldova și Româ­nia, cu toate că ar trebui să fie trilateral, adi­că cu participarea celor trei state din bazinul râului, inclusiv de Ucraina.

Circuitul apei în Moldova

Elena Zubcova, profesor, doctor habilitat, șefa Laboratorului de Hidrobiologie și Eco­toxicologie din cadrul Institutului de Zoo­logie al Academiei de Științe din Moldova, ne spune că anul 2015 a fost unul extrem de secetos, iar acest lucru a fost anticipat. „Iar­na n-am avut zăpadă, primăvara, practic, nu s-a atestat o creștere a nivelului apelor. În astfel de cazuri, sunt necesare activități de adaptare la schimbările climatice negative, evitând agravarea fenomenului. Și noi cum procedăm? Nimicim pădurile fără pic de milă, recurgem la tăierea arborilor în fâșiile forestiere, mai ales în zonele riverane… În prezent, de-a lungul râurilor practic nu veți vedea sălcii. Ne-am obișnuit să pompăm apă pentru anumite necesități, să extragem ni­sip și prundiș sub pretextul curățării albiei, evacuăm apele reziduale în râuri, iar guno­iul îl stocăm chiar pe malurile râurilor. În schimb, obiectivele ce țin de reabilitarea și protecția resurselor acvatice sau, ca să fo­losesc o noțiune mai în vogă, managemen­tul resurselor acvatice, rămân în postura de Cenușăreasă”, menționează Elena Zubcova.

Microhidrocentralele electrice – încă o cauză de mâlire a Nistrului

Apropo despre Nistru. „Pe acest fluviu au fost construite câteva baraje, ne povestește despre situația creată pe parcursul a mai mulți ani Elena Zubcova.  Dacă ar fi să ne de­plasăm în aval, remarcăm că Centrala hidro­electrică (CHE) nr.1 de la Dnestrovsk și lacul de acumulare se află în totalitate pe teritoriul Ucrainei. Mai jos de Centrala Hidroelectrică nr.1 se află așa-numitul lac – zonă tampon, care se extinde până la barajul edificat la ho­tarul cu Moldova, mai sus de satul Naslav­cea, unde e situată Centrala Hidroelectrică nr. 2. Mai jos, pe teritoriul nostru, se află Centrala Hidroelectrică de la Dubăsari. Să o numim convențional CHE-3. Între CHE-1 și CHE-2, partea ucraineană, din 2006, a relu­at construcția unei Centrale Hidroelectrice de Acumulare prin Pompare (CHAP) care, conform prevederilor, urmează să fie cea mai mare din lume”.

„Evitând detaliile tehnice, vom constata totuși că pentru a atenua în rețelele electrice majorarea până la punctul maxim a cantității de energie produse de Centralele Atomoe­lectrice, CHAP folosește energia electrică și pompează apa prin conductele cu diametru de 7-8 m din lacul – zonă tampon (de fac­to, vorbim deja despre un lac de acumulare cu destinație tehnică) în lacul de acumulare de la hotarul cu Moldova, apoi aceeași apă prin aceleași conducte este direcționată spre turbinele CHAP, fiind produsă energia elec­trică. Respectiv, în zona satului Naslavcea, apa nu mai este naturală, ci tehnologică sau tehnică. Chiar și partea ucraineană a început să numească lac tehnic fostul lac – zonă tam­pon. Lacul de acumulare urma să protejeze cursul inferior al Nistrului, anume din acest motiv și era numit lac – zonă tampon. Însă, în prezent, acesta nu mai corespunde misiu­nii sale. Dar să știți că nici aceasta nu este cel mai important. Pe sectorul nostru al râului Nistru, practic, nu mai sunt atestate revăr­sări și viituri, de fapt, pe parcursul întregului an debitul apei constituie 100-135 de metri cubi pe secundă, în loc de 200 m. c., cum ar fi normal, iar în timpul deversărilor, debitul de apă ajunge la 400 m. c. pe secundă”.

Un atare debit de apă este insuficient pentru funcţionarea normală a râului, susţi­ne savantul şi exemplifică, pentru a înţelege mai bine: „În caz de boală, omul de multe ori se limitează, să zicem, în alimentaţie, dar el nu poate trăi în acest regim tot timpul. Este o soluţie temporară. Volumul de apă vărsat acum în Nistru este la limita debitului sani­tar, râul degradează”.

Deficitul de apă a ajuns să afecteze ca­pacităţile de  alimentare cu apă potabilă a populaţiei, nu este pentru prima dată când conducta de apă pe porţiunea de mai jos de Centrala electrică de la Dubăsari, la Vadul lui Vodă, se „goleşte”. Acum câţiva ani, situaţia s-a repetat. Şi numai atunci când Odesa a ajuns să resimtă un deficit de apă, după mai multe apeluri şi scrisori, instanţele respecti­ve din Ucraina au deschis ecluzele.

„Bineînţeles, orice bazin acvatic constru­it pe râu afectează ecosistemul fluviului”, continuă Elena Zubkova. Însă nu putem afirma că lacurile de acumulare joacă un rol în exclusivitate negativ, cum susţin unii, ele având şi un rol pozitiv. În cazul nostru, pe te­ritoriul Ucrainei avem lacul de acumulare de la Dnestrovsk, care are suficientă apă şi peş­te, există şi rezervorul dintre Hidrocentrala electrică nr. 1 şi Naslavcea, extins şi adâncit, adică rezervele de apă sunt suficiente. Dar asta nu înseamnă că o ţară întreagă, Moldo­va, trebuie să rămână fără apă.

O altă cauză a intensificării procesului de mâlire a resurselor de apă sunt microhi­drocentralele, pe care Ucraina a început să le construiască în ultimul timp pe afluenţii râurilor Nistru şi Prut, în ultimii doi ani apă­rând zeci de centrale de acest fel.

„Râuleţul este barat complet cu un dig”, descrie tabloul respectiv Elena Zubkova.  Dincolo de  turbină, apa ajunge într-o con­ductă obişnuită, astfel albia de jos a răului rămâne fără apă. Fiecare râu mare poate fi comparat cu artera, iar cele mai mici  – cu ca­pilarele. Ele nu pot exista unele fără altele. În prezent, partea de jos a Nistrului îşi comple­tează rezervele de apă pe seama râurilor mici care curg pe teritoriul Moldovei, precum şi din apele freatice şi cele subterane, pentru că fiecare râu sau altă apă de suprafaţă este legat reciproc cu cele subterane ca şi vasele comunicante”.

Energie electrică cu ajutorul apei

Foto: timpul.md

Revenirea la planul de edificare a centra­lei hidroelectrice cu acumulare, elaborat încă pe timpurile sovietice şi la care s-a renunţat tot atunci din cauza conştientizării efectelor catastrofale pe care le-ar putea avea asupra bunei funcţionări a Nistrului de jos şi a ba­zinului Mării Negre în general, precum şi instalarea microhidrocentralelor pe afluenţii Nistrului şi Prutului, sunt justificate de par­tea ucraineană prin posibilitatea de produ­cere a unor volume suplimentare de energie electrică. Însă, dacă râurile vor seca, cum a remarcat corect Elena Zubkova, nimeni nu va mai avea nevoie de energie electrică. Iar în cazul centralei cu bazin de acumulare a apei, acest argument este cu totul lipsit de raţiune.

(Continuare)