A fost aprobat Regulamentul cu privire la modul de solicitare și acordare a indemnizației unice pentru personalul decedat în lupta cu Covid-19 din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice.
Potrivit documentului mărimea indemnizației unice constituie 100 000 lei și aceasta se acorda fie soțului supraviețuitor, fie copiilor până la vârsta de 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la 23 de ani, sau chiar unuia dintre părinți, în cazul în care nu există urmași din primele două categorii.
Sub incidența actului normativ va cădea personalul angajat în instituțiile medico-sanitare publice din cadrul asistenței medicale primare, asistenței medicale specializate de ambulator, asistenței medicale spitalicești, asistenței medicale urgente prespitalicești, serviciilor medicale de înaltă performanță, instituțiilor/subdiviziunilor medicale din subordinea MAI, MA, ANP și SIS, decesul cărora a survenit ca urmare a infectării în cadrul desfășurării nemijlocite a activității medicale în lupta cu Covid-19.
Indemnizația se va achita de către instituția medico-sanitară publică în care a activat persoana decedată. Cheltuielile vor fi acoperite din contul fondurilor de urgență ale Guvernului.
Prevederile Regulamentului se aplică în privința deceselor survenite începând cu data de 17 martie 2020.