Reprezentanții Sindicatului Lucrătorilor din Ramurile Silvice și Protecția Mediului Înconjurător din Moldova s-au întrunit, recent, la Congresul II, în cadrul căruia au făcut un bilanț al activității pe perioada 2010-2015 și au trasat obiectivele pentru următorii cinci ani.
Președintele Sindicatului, Valeriu Vidaico, a remarcat, între altele, în raportul prezentat congresului, că, „în pofida dificultăților din perioada respectivă, Consiliul Sindicatului și-a axat activitatea pe creșterea eficacității protecției sociale, apărarea drepturilor și intereselor membrilor de sindicat și a familiilor lor, păstrarea identității, integrității și unității sindicale”.
El a subliniat că, prin buna activitate a organelor elective, Sindicatul a devenit un partener influent, un purtător de cuvânt al membrilor de sindicat, un apărător fidel al membrilor săi, un partener social mult mai puternic în dialogul social și în negocierile de orice nivel.
În scopul asigurării juridice a membrilor de sindicat, în perioada de referință, s-a acordat permanent asistență juridică prin examinarea apelurilor și petițiilor; consultarea juridică a membrilor de sindicat; reprezentarea și apărarea drepturilor și intereselor legitime ale membrilor de sindicat în instanțele judecătorești.
Membrii de sindicat, apărați în instanță împotriva nedreptăților |
Drept exemplu de protecție a salariaților din ramură, liderul sindicatului a relevat că în perioada anilor 2010–2015 au fost înaintate în instanțele judecătorești 17 cereri de chemare în judecată, 15 din ele fiind soluționate în folosul membrilor de sindicat. Este vorba de restabilirea în funcție; încasarea salariului pentru lipsa forțată de la serviciu; încasarea prejudiciului material și moral; încasarea restanțelor la salariu etc.
Raportorul a mai vorbit în alocuțiunea sa despre încălcările comise de unii angajatori, cum ar fi neachitarea la timp şi integrală a salariului; încălcarea dreptului la odihnă, la concedii anuale; neachitarea în modul stabilit de legislaţie a muncii prestate peste program, în zilele de odihnă, în condiţii nocive; reţineri nelegitime din salariu etc.
În cadrul dezbaterilor, Elena Nicolau, președintele Organizaţiei de Femei din cadrul Sindicatului, a vorbit despre instruirea activului sindical, rolul femeii în societate, dar și despre problemele migrației. „Dezastrul prin care trece Republica Moldova nu poate sa ne lase indiferenţi şi, acum ca niciodată, e necesar să fim mai uniţi, să fim împreună şi alături de membrii de sindicat”, a subliniat Elena Nicolau.
După dezbateri pe marginea Raportului președintelui și al Comisiei de revizie, delegații la Congres au apreciat activitatea Sindicatului și a Comisiei de revizie cu calificativul „bună”. Congresul a constatat că există toate criteriile necesare pentru schimbarea denumirii de Sindicat în Federație.
În final, delegații la congres l-au reales în funcția de președinte al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Ramurile Silvice și Protecția Mediului Înconjurător din Moldova pe Valeriu Vidaico, iar în cea de vicepreședinte pe Elena Nicolau. Ei au votat, de asemenea, componența Comisiei de revizie, a Consiliului Federației Sindicatelor și a Comitetului Executiv.