22 November 2024
Chisinau
Без рубрики

Activismul sindicaliștilor de la Orhei, apreciat la şedinţa Biroului FSEȘ

Loading
Без рубрики Activismul sindicaliștilor de la Orhei, apreciat la şedinţa Biroului FSEȘ
Activismul sindicaliștilor de la Orhei, apreciat la şedinţa Biroului FSEȘ

birou-ses

 

Organele sindicale primare şi Con­siliul raional Orhei al Federației Sin­dicale a Educației și Științei contri­buie la administrarea instituțiilor de învățământ prin diferite forme, fiind în componenţa comisiilor de atesta­re a cadrelor didactice, de normare a muncii personalului, de stabilire a sporurilor la salarii.

 

Reprezentanţii sindicatului participă la elaborarea actelor normative de uz intern, cum ar fi Regulamentul intern al unităţii, Regulamentul privind stimularea salaria­ţilor, iniţiază negocierea şi semnarea con­tactelor colective de muncă, solicită opinia membrilor de sindicat privind acţiunile sindicatului, menite să soluţioneze proble­mele social-economice ale membrilor de sindicat.

Acestea sunt doar câteva dintre activi­tăţile organelor sindicale din raionul Orhei, apreciate la şedinţa Biroului Executiv al Consiliului General al Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei (FSEŞ), care a avut loc zilele trecute.

 

Instruiţi în ceea ce privește respectarea legislaţiei muncii

 

Potrivit preşedintelui CR Orhei al FSEŞ, Simion Boţan, organizaţia sindicală este constituită din 121 de organizaţii sindicale primare, cu un efectiv de 2853 de membri de sindicat sau 96 la sută din numărul to­tal de angajaţi.

„Pentru a implica mai multe organizaţii sindicale în procesul de atragere a lor în soluţionarea problemelor cu care se con­fruntă salariaţii, desfăşurăm un 

şir de acti­vităţi privind instruirea conducătorilor şi a activului sindical în parte ce ţine de res­pectarea de către conducători a legislaţiei muncii şi a altor acte normative. Chiar re­cent, peste 50 de manageri şcolari au fost instruiţi în domeniul sănătăţii şi securităţii la locurile de muncă. Problemele social-economice ale membrilor de sindicat se examinează la şedinţele în plen şi ţinem sub control asigurarea tinerilor specialişti cu indemnizaţii şi facilităţi sociale. Acor­dăm o atenţie deosebită sănătăţii mem­brilor de sindicat prin procurarea şi redu­cerea costului biletelor de tratament”, a spus în luarea sa de cuvânt Simion Boţan.

 

Lipsă de transparenţă

 

Cât priveşte lacunele depistate, este vorba despre modalitatea de elaborare şi adoptare a bugetului instituţiei. Potri­vit vorbitorilor, în nici o instituţie vizitată nu se examinează bugetul la Consiliul de administraţie. Se atestă o lipsă de transpa­renţă a executării acestuia, iar bilanțul nu se discută în colectivele de muncă, com­ponentele bugetului nu sunt plasate pe pagina web a unităţii.

De asemenea, contrar prevederilor Con­venţiei Colective la nivel de ramură pe anii 2016- 2020, în componenţa Consiliului de administraţie a instituţiilor nu se regăsesc reprezentanţii organizației sindicale. Toto­dată, în unităţile supuse verificării nu sunt create comitete de securitate şi sănătate în muncă, iar sporul la salariu pentru acti­vitate în condiţii nefavorabile de muncă se plăteşte de la caz la caz.

 

Tema de acasă

 

După ce au audiat raportul, membrii Biroului Executiv al Consiliului General al FSEŞ au luat act şi au votat o serie de reco­mandări. Este vorba despre desfăşurarea seminarelor, a atelierelor de lucru privind familiarizarea managerilor şi a preşedinţi­lor organizaţiilor sindicale cu actele legis­lative şi normative, inclusiv de uz intern, ce ţin de reglementarea raporturilor indi­viduale şi colective de muncă.

De asemenea, s-a avut în vedere moni­torizarea procesului de participare a struc­turilor sindicale în administrarea unităţilor educaţionale, modificarea Regulamentului intern al unităţii în parte, ce ţine de repar­tizarea orelor de muncă ale personalului didactic, dar şi alte recomandări.

 

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand