Un număr de 5000 de locuri, subvenţionate de statul român, pentru şcolarizarea tinerilor din Republica Moldova, au fost alocate pentru anul de studii 2015-2016. Potrivit unui comunicat de presă, Ministerul Educației și Cercetării Științifice și Ministerul Afacerilor Externe din România au făcut publică, de curând, Metodologia pentru școlarizarea românilor de pretutindeni, în învățământul din această ţară, în anul școlar 2015 – 2016.
Din numărul total de locuri, 1500 sunt pentru învățământul preuniversitar. Totodată, 2800 sunt pentru studii superioare, ciclul unu, dintre care 500 – pentru deținătorii diplomelor de licență din România și 390 – subvenționate de stat, cu bursă pentru extensiunile universitare Bălți și Cahul. De asemenea, 550 de locuri sunt pentru studiile de masterat, inclusiv 320 pentru extensiunile universitare Bălți și Cahul, 25 sunt locuri subvenționate cu bursă pentru rezidențiat, iar 125 sunt pentru programele doctorale.
Toate detaliile privind metodologia de școlarizare a românilor de pretutindeni, lista actelor necesare pentru depunerea dosarului și repartizarea locurilor în instituțiile de învățământ și specialități pot fi găsite pe pagina Ministerului Educației și Cercetării Științifice din România. Dosarele vor putea fi depuse în perioada 17-31 iulie, la Chișinău, Cahul și Bălți, în prezența comisiilor mixte. Calendarul lucrărilor comisiilor mixte va fi comunicat ulterior.