9 decembrie 2019
Chisinau
Fără categorie

Sindicaliștii de la „Sănătatea” au fost inițiați în parteneriatul social din sfera muncii

Loading
Fără categorie Sindicaliștii de la „Sănătatea” au fost inițiați în parteneriatul social din sfera muncii
Sindicaliștii de la „Sănătatea” au fost inițiați în parteneriatul social din sfera muncii

 

 

sindicatul-sanatatea

Foto: vocea.md

La inceputul lunii decembrie, sindicatul „Sănă­tatea” a organizat, în sa­tul Leordoaia din raionul Călărași, un seminar cu ge­nericul „Parteneriatul social în sfera muncii”. La eveniment au participat membri ai comisiilor pen­tru dialog social angajator–salariați din spitalele ra­ionale și de la centrele de sănătate autonome.

 

Scopul seminarului a fost formarea competențelor de negoci­ere în domeniul muncii. Pe par­cursul a trei zile, participanții s-au familiarizat cu teme pre­cum: parteneriatul social în sfera muncii, dreptul muncii, remune­rarea, arta comunicării, psiholo­gia negocierilor etc. Principalele obiective urmărite la seminar au fost competența în domeniul par­teneriatului social, competența acțională în domeniul dreptului muncii și de monitorizare a psi­hologiei negocierilor.

Participanții la seminar i-au avut în calitate de formatori pe Mihail Dutca, vicepreședinte al Sindicatului „Sănătatea”, Ele­na Stempovscaia, președintele Asociației de Nursing, Ion Cucu și Igor Zubcu, consilieri princi­pali ai sindicatului „Sănătatea”, Victoria Gonța, conferențiar uni­versitar la ULIM.

 

Seminar de un real folos

 

Mihail Dutca, vicepreşedintele sindicatului „Sănătatea”, a pre­cizat pentru „Vocea poporului”: „În cadrul acestui seminar, au fost examinate unele probleme ce ţin de legislaţia muncii şi de parteneriatul social la nivel ra­mural, sistemele de remunerare a muncii în Republica Moldova, negocierea salariilor, comuni­carea şi aspectele psihologice în procesul de negociere, situația social-economică în țară și mă­surile sindicatelor în vederea protejării intereselor salariaților, precum și particularitățile dez­voltării parteneriatului social în condițiile actuale. Chiar dacă ac­tivitatea membrilor de sindicat „Sănătatea” este mai specială, fiind vorba de îngrijirea oameni­lor, problemele salariaților ori­cum sunt cam aceleași, toate fi­ind în strânsă legătură cu situația economică a țării, cu nivelul de trai, cu gradul de cultură etc. Sperăm că ceea ce au auzit aici li­derii organizațiilor sindicale din teritoriu le va fi de real folos”.

La rândul ei, Elena Stem­povscaia, preşedintele Asocia­ţiei de Nursing, a subliniat: „Pe parcursul a trei zile, în cadrul seminarului, s-a discutat des­pre dezvoltarea şi implemen­tarea conceptului Nursing-ului modern în Republica Moldova, comunicarea în procesul de ne­gociere, dreptul muncii: norme obligatorii şi negociabile etc. Se­minarul a fost util şi interesant pentru cei prezenți”.

Participanţii la întrunire au fost activi, adresând diverse în­trebări și analizând diferite ca­zuri din propria experienţă. În opinia participanţilor, prezentă­rile făcute de formatori și exem­plele aduse au fost interesante, utile și binevenite.

  
La același subiect
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com