22 iulie 2024
Chisinau
Social

Ziua Internațională a Științei, marcată de sindicaliștii din învățământ

Loading
Social Ziua Internațională a Științei, marcată de sindicaliștii din învățământ
Ziua Internațională a Științei, marcată de sindicaliștii din învățământ
Vocea poporului

Cuvinte de felicitare, însoțite de urări de sănătate, putere și noi re­alizări au fost rostite și în acest an, la adresa sindicaliștilor din dome­niul științei, care activează în mai multe instituții de profil din țară, din partea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și a Federației Sindicale a Educației și Științei (FSEȘ). Pe lângă mesaje, conducerea FSEȘ și cea a CNSM au oferit participanților diplome de merit și premii bănești în semn de apreciere a muncii lor.

Doar că ziua care ar fi trebuit să le aducă o oază de bucurie este umbrită de problemele din domeniu. În majoritatea discursurilor rostite, specialiștii s-au re­ferit la dificultățile care au apărut drept consecință a reformelor aplicate în știință. Este vorba de trecerea celor 19 institute de cercetare din subordinea Academiei de Științe a Moldovei (AȘM) la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC). O altă problemă de care se arată îngrijorați ei vizează metodologia de finanțare a pro­iectelor în domeniul cercetării, în mod spe­cial, proiectul Metodologiei de finanțare instituțională, document care, în opinia lor, necesită îmbunătățiri la toate capitolele.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand