Indemnizațiile oferite de stat la naşterea şi îngrijirea copiilor nu dau posibilitate de a creşte o generaţie sănătoasă şi puternică, a declarat Daria Bostan, președinta Organizației de Femei a Federației Naţionale a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie „AGROINDSIND”, într-o conferință de presă. Daria Bostan a anunțat, în context, că organizația pe care o reprezintă lansează o nouă campanie națională cu genericul „Femeia și copilul – viitorul țării”.
După protestele la care au participat mamele cu copii mici și femeile care se pregătesc să devină mame, percepția guvernanților asupra problemei s-a schimbat. Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Valentina Buliga, a solicitat Guvernului susținerea modificărilor la Legea privind indemnizațiile pentru incapacitate de muncă și alte prestații de asigurări sociale.
Oficialul a propus introducerea proiectului de modificare pe ordinea de zi a Executivului, anunţând că decizia a venit în urma discuţiei cu un grup de femei însărcinate şi mame cu copii mici.
Executivul a fost nevoit să-şi schimbe atitudinea faţă de femeile care vor să nască şi să-și crească în condiții decente copiii |
Reamintim că, luni, 10 martie curent, ministrul Valentina Buliga a avut o întrevedere cu un grup de femei, printre care membre de sindicat, care au cerut autorităților să anuleze modificările operate la Legea privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă. În cadrul întrevederii, Buliga a declarat că nu există bani suficienți în buget pentru a rămâne la actuala formulă de calcul.
Referindu-se la această problemă, Daria Bostan, președinta Organizației de Femei a Federației Națio-nale a Sindicatelor din Agricultură și Alimentație „AGROINDSIND”, a declarat că noua metodă de calcul a indemnizațiilor este o înjosire a femeilor, care nu vor mai vrea să nască. Însă, dacă autoritățile ar reduce munca la negru, în buget ar fi bani suficienți pentru cele necesare de a naște și a crește copii sănătoși.
„Pentru majorarea salariilor la judecători și premii pentru deputați se găsesc bani din buget, însă pentru majorarea indemnizațiilor la nașterea și îngrijirea copiilor, autoritățile afirmă că statul nu dispune de resurse financiare suficiente. Trebuie luate măsuri urgente în această privință”, a adăugat Daria Bostan.
În fine, la insistenţa mamelor, a femeilor din sindicate, Guvernul a fost nevoit să-şi schimbe atitudinea în problema dată, fiind vorba de copii, de creșterea și educarea acestora în condiții decente.
În cadrul şedinţei de miercuri a Executivului, prim-ministrul Iurie Leancă a insistat să se procedeze la dezbateri pe marginea proiectului de modificare a legii în cauză, pentru a avea posibilitatea să fie îndepărtate toate lacunele.
Conform proiectului de modificare a legii, se propune substituirea lunilor care nu au fost lucrate complet în perioada celor 12 luni calendaristice din motiv de concediu medical, maternitate cu minimul garantat al salariului sau, la cererea asiguratului, lunile care nu au fost lucrate complet se propun a fi substituite cu o perioadă similară anterioară în care a fost realizat venitul asigurat, cu condiția că aceasta va conduce la majorarea cuantumului indemnizației.O altă modificare propusă va viza situația persoanelor asigurate care în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii survenirii riscului asigurat s-au aflat în concediu pentru îngrijirea copilului până la vârsta de trei ani. În acest caz, cuantumul indemnizațiilor de maternitate și pentru creșterea următorilor copii se stabilește pornind de la baza de calcul din care s-au stabilit indemnizațiile respective pentru copilul precedent.
Totodată, în proiectul de lege se propune revenirea la situația existentă de până la adoptarea Legii nr. 332 din 23 decembrie 2013 în cazul persoanelor care în perioada concediului de îngrijire a copilului şi-au reluat munca în condiţiile timpului de muncă parţial. În acest caz, persoanele respective vor beneficia de salariu pentru timpul efectiv lucrat și de indemnizație stabilită în mărime de 30% din baza de calcul până când copilul va împlini vârsta de trei ani.