Anul 2020, dar și cele opt luni ale lui 2021, au fost destul de complicate, marcate de pandemia de Covid-19. Măsurile dictate de autorități au restricționat și unele activi-tăți care urmau să aibă loc. Modest va fi sărbătorită în acest an și Ziua lucrătorilor din silvicultură, consemnată în mod tradițional, deja din anul 1995, în a treia sâmbătă a lunii septembrie, ne spune Fiodor Botnari, președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură „SINDSILVA”. Cu acest prilej, ziarul „Vocea poporului” i-a solicitat un interviu.
– Domnule Botnari, cum de-pășiți această situație dificilă, legată de pandemie?
– Întreaga ramură traversează o perioadă complicată, o perioadă în care așteptăm niște reforme instituționale, direcționate spre binele pădurii, al silvicultorilor. Până la urmă, asta ne este menirea. A lăsat un sentiment dureros această pandemie. Ne-a îngustat cercul de activități, pentru că am fost nevoiți să modificăm activitățile pentru a îndeplini cerințele impuse. Am fost și rămânem cei care trebuie să respectăm cerințele organelor superioare, care vor binele pentru noi toți. Am întreprins măsuri la nivel de federație a sindicatelor și, împreună cu Agenția „Moldsilva”, am elaborat un plan de activități pentru condiții de pandemie, care diferă mult de activitatea ordinară desfășurată. Unele dintre acestea s-au desfășurat în format restrâns, online, altele chiar au fost suspendate. Chiar și sărbătoarea profesională, în acest an o vom marca într-un format restrâns.
Trăim cu speranța că lucrurile se vor redresa, acest virus nemilos va dispărea și vom reveni la normal. Regret mult că nu am desfășurat în acest an spartachiada silvicultorilor, o acțiune destul de bună, care lua amploare, cu atât mai mult cu cât o organizam astfel încât să coincidă cu Ziua Internațională a Copilului. Astfel, participau și copiii noștri la manifestare.
Am convocat în anii trecuți și până la 450 de persoane și vă dați seama era pentru toată ramura o sărbătoare. Am restrâns și relațiile internaționale. Mă refer la activitățile comune pe care le avem cu sindicatele silvicultorilor din România. Zilele acestea, însă, după o pauză destul de mare, vom participa la un simpozion internațional al silvicultorilor, care se organizează în România, unde voi avea prilejul să reprezint Agenția „Moldsilva”.
– Ce alte planuri aveți pentru perioada imediat următoare?
– Cel mai mult îmi doresc ca totul să revină la normal, să ne putem dezvolta activitatea, pentru că avem un câmp de acțiuni foarte vast, dar care pe moment este îngustat. Agenția „Moldsilva” trece acum printr-o perioadă de reformare instituțională, când este nevoie de dialog: la nivel de întreprindere, de cea mai mica subdiviziune și până la cel mai înalt nivel – agenția. Ne dorim o reformă care ar putea să fie implementată pe deplin și care să dea roade. Ne bucură faptul că a fost reînființat Ministerului Mediului, unde sperăm că se va acordă mai multă atenție pădurilor, alături de alte probleme de mediu care există. Tema rămâne actuală, pentru că schimbările climatice care au loc acum motivează și mai mult să se ia măsuri la nivel central, local. Sindicatele au susținut și vor susține aceste reforme în cadrul Agenției „Moldsilva”, fiindcă până la urmă sunt îndreptate spre binele angajaților din ramura silvică. Avem semnate în acest sens și unele acorduri de mediu și noi am vrea să ne aducem contribuția la îndeplinirea prevederilor acestor înțelegeri, pentru că, la modul practic, acestea constituie esența activității noastre.
Ceea ce întreprindem noi astăzi în cadrul ramurii silvice sunt măsuri direcționate spre buna funcționare, pentru că s-au perindat mai multe guvernări care, cu părere de rău, doar au vorbit despre mediu și despre problemele cu care ne confruntăm, dar s-a făcut mult prea puțin.
– Aveți destulă forță de muncă pentru a transpune în viață documentele, deciziile importante care vizează domeniul?
– Corpul silvic, în jur de patru mii de persoane, dispune de cadre calificate și atunci când vorbim de desfășurarea reformelor instituționale, noi pledăm pentru ca aceste reforme să fie promovate de profesioniști, astfel încât să prospere ramura silvică. Da, avem însă o problemă cu angajarea muncitorilor de rând. Dar cunoaștem punctele slabe care sunt la acest capitol. Trebuie să spunem clar și răspicat că nivelul de salarizare nu corespunde cerințelor de astăzi. În prezent lucrăm la unele proiecte comune cu Agenția „Moldsilva”, care sperăm că ne va permite să stabilim un alt nivel de salarizare, să-l aducem în concordanță cu cerințele actuale.
– Ați avut în această perioadă înregistrate și rețineri la salarii?
– Evident, perioada pandemiei s-a răsfrânt și asupra situației economice. Au fost minimalizate unele activități, am trasat și un plan de activitate în condiții de pandemie. Am renunțat la unele evenimente care nu erau atât de actuale sau care puteau fi amânate. Desigur că au fost și unele rețineri la plata salariilor. Am pledat însă mereu și am cerut conducerii Agenției „Moldsilva”, întreprinderilor silvice să-și onoreze obligațiile față de angajați menționate în Convenția Colectivă.
Avem o convenție colectivă modernă, care corespunde cerințelor zilei de astăzi și am cerut mereu să fie îndeplinite aceste prevederi din document. Situația per ansamblu în țară a fost complicată și nu am putut să nu acceptăm unele întârzieri la plata salariilor, am găsit susținerea întreprinderilor, am mers și pe faptul înțelegerii situației complicate, dar nicidecum să nu fie lipsiți angajații de facilitățile prevăzute în Convenția Colectivă.
Ne-a îngrijorat foarte mult această situație și ne-am întrebat mereu: cine va plăti această factură pentru pandemie? Pentru că, practic, noi am supus angajații la niște cheltuieli din bugetul familiei pentru a face față problemelor acumulate la nivel de țară. Așa cum am menționat mai sus, ne dorim să depășim cât mai curând această situație dificilă. Ne dorim ca să avem câmp de activitate și sperăm mult ca odată cu instalarea noii guvernări să obținem niște proiecte cu privire la împăduriri, care ne-ar da un volum de lucru suficient. Să putem angaja și mai mult personal, să creăm locuri de muncă și să oferim salarii decente. Până la urmă, asta și ne este menirea, nu doar de a îngriji, dar și de a mări fondul forestier și de a avea grijă de acesta.
– Pe 18 septembrie, vom marca Ziua lucrătorului din silvicultură. Ce mesaj aveți pentru colegi?
– Bunilor mei colegi din silvicultură vreau să le mulțumesc mult pentru ceea ce fac. Le aduc un cuvânt de apreciere pentru devotamentul de care dau dovadă în munca de zi cu zi. Valoarea pădurilor, a fâșiilor forestiere este de neprețuit ‒ mai ales în timpurile actuale, când schimbările climatice au luat un curs de declin și doar prin responsabilitatea și profesionalismul fiecăruia dintre dumneavoastră, pădurari, maiștri, ingineri, putem conserva genofondul forestier autohton, putem extinde suprafețele acoperite cu arbori, conferindu-i vitalitate palmei noastre de pământ.
Vreau să le urez sănătate și să-i asigur că toată activitatea noastră, a sindicatelor, este orientată spre a crea condiții bune de muncă și a veghea ca drepturile angajaților să fie respectate.