
Foto: vocea.md
Anul acesta, se împlinesc 20 de ani de la constituirea Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor Instituţiilor Bancare şi de Asigurări din Republica Moldova. Deşi este un jubileu frumos, Congresul IV al Federaţiei „SIBA” nu s-a remarcat prin discursuri pompoase menite să elogieze această dată însemnată. Nici nu era cazul. Deoarece atât sectorul bancar, cât şi sfera asigurărilor, traversează, probabil, cea mai dificilă perioadă din momentul creării acestor două domenii. Scandalurile se ţin lanţ în sectorul bancar, iar sfera asigurărilor este scuturată de procesele de comasări, de absorbții ale unor companii de către altele, de schimbarea acţionarilor, care nu aduc nimic bun pentru angajaţi, membri ai acestui sindicat.
Vremuri de restrişte
Galina Mâţu, preşedinta comitetului sindical al filialei nr.1 a Băncii de Economii a Moldovei, a mărturisit în faţa delegaţilor de la Congresul IV că lucrează de peste 35 ani la această instituţie bancară, dar niciodată nu a fost martoră la asemenea momente grele în activitatea Băncii de Economii, cea mai veche bancă din ţara noastră. Dar, cel mai grav, a menţionat ea, este faptul că suferă oameni nevinovaţi, adică salariaţii băncii. Lucrătorii acestei bănci ridică cele mai mici salarii din sistemul bancar. La sfârşitul lunii noiembrie anul trecut, Banca Naţională a Moldovei a introdus un regim de administraţie specială la Banca de Economii, după care au început disponibilizările. Către sfârşitul anului trecut, noua administraţie a băncii a refuzat să îndeplinească o clauză a contractului colectiv de muncă ce prevede achitarea unui supliment în mărime de 25% din salariu.
Într-o situaţie disperată s-au pomenit şi salariaţii, membri de sindicat, ai Băncii Sociale. Din luarea de cuvânt la congres a Olgăi Cuşnir, preşedinta comitetului sindical al Băncii Sociale, rezultă că nu se respectă prevederile contractului colectiv de muncă. Angajaţii nu beneficiază de ajutor material pentru perioada concediului anual, de prime cu ocazia sărbătorilor. Salariaţii au fost lipsiţi de o serie de avantaje sociale, precum relaxarea la baze de odihnă. Odată cu introducerea regimului de administrare la această bancă, salariaţii se confruntă cu o mulţime de restricţii.
![]() |
Este nevoie de un patronat în sistemul bancar şi în asigurări |
Au de suferit din cauza unor „hârjoneli” dintre acţionari, patroni ai unor companii şi salariaţii din sfera asigurărilor. Sergiu Bâtcă, preşedintele comitetului sindical al companiei de asigurări „Asito”, a relatat delegaţilor la Congresul IV al Federaţiei SIBA că, urmare a reformelor ce s-au produs şi a schimbării consiliului de acţionari al companiei, s-au operat disponibilizări, ceea ce a afectat şi organizaţia sindicală. În consecinţă, anul trecut, numărul membrilor de sindicat s-a redus cu peste 70 de persoane.
Federaţia „SIBA” se extinde cu membri, organizaţii noi
Totuşi, în opinia lui Victor Onici, preşedintele Federaţiei „SIBA”, în pofida situaţiei social–economice foarte complicate, degradării sistemului financiar-bancar şi de asigurări, schimbării proprietarilor şi acţionarilor companiilor, problemelor grave şi scandalurilor de la Banca de Economii a Moldovei, Banca Socială şi Unibank, s-a reuşit principalul obiectiv stabilit la precedentul congres: dezvoltarea şi consolidarea Federaţiei „SIBA”. Astfel, numărul membrilor de sindicat nu numai că a fost păstrat, ci a cunoscut o oarecare creştere. La Federaţia „SIBA” au aderat noi organizaţii sindicale, precum cea de la instituția de pază „Klassica Forse”, care numără 360 de membri, de la filiala nr. 50 a Băncii de Economii.
Se vede susţinerea Federaţiei „SIBA”
De dragul adevărului, voi menţiona că toţi liderii organizaţiilor de sindicate, mai ales de la băncile şi companiile de asigurări cu probleme, au remarcat susţinerea în aceste timpuri grele pe care au avut-o din partea federaţiei, conducerea acesteia a intervenit de îndată ce salariaţii au început să se confrunte cu probleme, cu greutăţi în ceea ce priveşte îndeplinirea prevederilor contractelor colective de muncă, a întreprins măsuri de protejare a membrilor de sindicat, a făcut demersuri în apărarea acestora către BNM, administratorii speciali, Inspectoratul Muncii şi CNSM. Mai mult ca atât, Federaţia „SIBA” a depus o cerere de chemare în judecată pentru încasarea plăţilor neachitate membrilor de sindicat, stipulate în contractul colectiv de muncă încheiat cu administraţia Băncii de Economii.
Deşi s-au plâns că nu se respectă toate prevederile contractelor colective de muncă, liderii sindicali de la cele trei bănci cu probleme au atenţionat că acest document, contractul colectiv de muncă, negociat, de altfel, de Federaţia „SIBA” cu administraţiile băncilor respective, a venit ca un colac de salvare în aceste vremuri de restrişte pentru angajaţi, membri de sindicat. În sensul că există un act juridic în care sunt stabilite drepturile angajaţilor, obligaţiile angajatorilor, care permite revendicarea drepturilor şi obligaţilor celor care l-au semnat.
La momentul de faţă, reiese din raportul de activitate al consiliului Federaţiei „SIBA”, prezentat la Congresul IV de către Victor Onici, că la nivel de ramură sunt încheiate opt contracte colective de muncă. Fiecare a fost negociat cu greu, în primul rând, specifică preşedintele Federaţiei „SIBA”, pentru că nu există un patronat în domeniul bancar şi cel al asigurărilor, cu care s-ar putea desfășura parteneriatul social. În această situaţie dificilă, Federaţia „SIBA” nu are un partener de dialog, nu are cu cine negocia.
Oleg Budza, preşedintele CNSM, le-a recomandat în mod insistent delegaţilor la congres să facă tot posibilul pentru a crea un patronat la nivel de ramură, de federaţie. El a invocat în acest context practica pozitivă a altor ţări unde activează patronate în sistemul bancar şi în sfera asigurărilor. De obicei, a precizat dumnealui, în aceste state, contractele colective de muncă sunt negociate, încheiate de sindicate cu patronatele bancare, din asigurări, după care, în baza lor, sunt încheiate contractele individuale de muncă.
Se încearcă crearea „sindicatelor galbene”
Federaţia „SIBA” este primul sindicat al angajaţilor din sistemul bancar şi din asigurări creat în spaţiul post-sovietic. În prezent, doar în trei foste republici sovietice mai există sindicate ale angajaţilor din sistemul bancar şi sfera asigurărilor. Însă, după cum a informat Victor Onici, din păcate, şi în ţara noastră sunt persoane, forţe ostile care şi-ar propune să distrugă sindicatul angajaţilor din sistemul bancar şi din sfera asigurărilor.
În context, el a anunţat că sindicatul băncii „Moldindconbank” şi-a suspendat la începutul anului curent activitatea în cadrul Federaţiei „SIBA”, potrivit preşedintelui acestui sindicat, sub presiunea administraţiei acestei bănci.
Cu acest prilej, Oleg Budza a venit cu un mesaj de încurajare pentru delegaţii congresului: Să păstraţi familia sindicatului din sistemul bancar şi din sfera asigurărilor! Dumnealui a explicat că prin încercarea de a dezmembra Federaţia „SIBA” se urmăreşte scopul de a crea un „sindicat galben” care să fie subordonat totalmente patronilor.
Sindicatele, împotriva lichidării băncilor cu probleme
Olga Cuşnir, preşedinta comitetului sindical de la Banca Socială, a rugat CNSM să facă tot posibilul că să nu fie permisă lichidarea celor trei bănci cu probleme – Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, deoarece aproape 3,5 mii de persoane vor rămâne fără loc de muncă. Oleg Budza a declarat că l-a îndemnat pe premierul ţării să nu se grăbească să închidă aceste trei bănci, să fie identificaţi vinovaţii de dispariţia banilor, să fie pornite dosare penale. Dumnealui se pronunţă categoric împotriva lichidării acestor bănci şi aruncării în stradă a miilor de persoane nevinovate. Mai mult ca atât, preşedintele CNSM a propus ca în rezoluţia Congresului IV al Federaţiei „SIBA” să se includă un îndemn către Parlament, Guvern de a nu admite desfiinţarea celor trei bănci.
Delegaţii la congres au fost întru totul solidari cu mesajele colegilor lor, au acceptat unanim propunerile, rezoluţiile înaintate, au aprobat pozitiv activitatea Consiliului Federaţiei „SIBA”. Drept dovadă este faptul că Victor Onici a fost reales în funcția de preşedinte al Federaţiei „SIBA”.




