3 December 2024
Chisinau
Social

Un pachet de măsuri pentru a face mai atractiv domeniul învățământului

Loading
Social Un pachet de măsuri pentru a face mai atractiv domeniul învățământului
Un pachet de măsuri pentru a face mai atractiv domeniul învățământului
Vocea poporului

Republica Moldova se confruntă în continuare cu o criză de cadre di­dactice. În prezent există un deficit de circa 2.300 de cadre didactice. Circa 50 la sută din resursele uma­ne în educație au vârsta de peste 50 de ani, iar pentru a rezolva această problemă, avem și câteva ajustări la Codul educației, care, sperăm noi, vor face ca fluxul de tineri care să facă studii pedagogice să crească, a menționat Anatolie Topală, minis­trul Educației și Cercetării.

Este vorba de majorarea indemnizației pentru absolvenții care vor merge să predea în localitățile rurale de la 120.000 la 200.000 de lei. În plus, această sumă va fi acordată pentru o perioadă de cinci ani.

De asemenea, a mai menționat Ana­tolie Topală, va fi redusă norma didactică, păstrând același salariu integral sau vor fi compensate cheltuielile pentru serviciile comunale pentru tinerii specialiști din orașe și sate.

„Avem și alte elemente cu care vrem să îmbunătățim calitatea pregătirii acestei re­surse umane pentru educație, și aici vorbim și de investiții în universitățile pedagogice, cărora le-am acordat și anul trecut peste 7,5 milioane de euro, inclusiv în colegii­le pedagogice. Am dotat laboratoarele cu tot ce este necesar ca pregătirea în cadrul universităților să fie mult mai bună”, a adă­ugat ministrul Educației.

De fapt, acestea sunt condiții negoci­ate intens de către Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ). Sindicaliștii din educație pledează, de asemenea, pentru majorarea salariului, dar și pentru condiții de muncă decente. „Sunt probleme care persistă de ani buni, iar autoritățile ar tre­bui să intervină prompt pentru a schimba situația din învățământ”, spune Ghenadie Donos, președintele FSEȘ.

Referindu-se la interesul scăzut al tinerilor pentru această profesie, ministrul Educației și Cercetării a menționat următoarele: „Ro­lul profesorului în societate este unul foarte important prin faptul că la școală se educă tânăra generație, este o profesie care trebu­ie să fie respectată în întreaga societate și acest rol nu poate fi diminuat, fiindcă fără o educație de calitate nu putem avea un stat prosper”.

În prezent, în Republica Moldova sunt circa 1200 de instituții de învățământ pri­mar, gimnazial și liceal și peste 1300 de grădinițe. Din numărul total al școlilor, în 700 sunt mai puțin de 200 de elevi, iar în același timp, sunt două instituții care au și peste 2.000 de elevi, iar în cinci – mai mult de 1000 de elevi.

 

Fără o educație de calitate nu putem avea un stat prosper

 

„Dacă noi am ști că în fiecare din aces­te 1.200 de instituții avem același proces de educație de calitate, atunci noi am găsi și resursa financiară și am veni cu servicii­le cât mai aproape de copii, de părinți. Dar atâta timp cât problema este și cu cadrele didactice, aceasta nu se rezolvă ușor, indi­ferent de care sunt pașii pentru a ajunge la acel proces de educație de calitate. Primul lucru la care trebuie să ne gândim atunci când vorbim despre oricare reformă e cum asigurăm calitatea procesului de educație”, susține ministrul Anatolie Topală.

La finele anului trecut, a fost încheiat pro­iectul susținut de Banca Mondială „Refor­ma învățământului din Moldova”. În cadrul acestuia au fost renovate 23 de instituții de învățământ care în prezent arată cu totul altfel. Au spații amenajate cu tot ce este necesar pentru procesul educațional, au la­boratoare de fizică și chimie dotate, au teh­nică de calcul, au tot ce este necesar pentru activități interactive și alte dispozitive prin care pot desfășura procesul educațional cu totul la alt nivel.

„Am discutat cu copiii din aceste instituții, care văd diferența. Astfel de instituții sunt inclusiv în unele sate, școli în care vin și elevi din alte sate. De asemenea, am pla­nificat și noul proiect cu Banca Mondială, reparația a circa 15 instituții de învățământ gimnazial și liceal, a 15 grădinițe noi, vom construi trei licee clasice în trei zone, în care vom dezvolta învățământul liceal clasic, adi­că de la clasa a X-a în sus. Avem planificate finanțări pentru dotarea instituțiilor. Acum suntem în proces de avizare, conducerea băncii a aprobat proiectul, peste vară îl vom aproba în Parlament și la începutul noului an de studii el va fi efectiv și vom putea implementa aceste activități”, a concretizat Anatolie Topală.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand