slot88
Un nou Program de Țară sprijină transformarea pieței muncii din Moldova « Vocea poporului
2 March 2026
Chisinau
Social

Un nou Program de Țară sprijină transformarea pieței muncii din Moldova

Loading
Social Un nou Program de Țară sprijină transformarea pieței muncii din Moldova
Un nou Program de Țară sprijină transformarea pieței muncii din Moldova
Vocea poporului

Piața muncii din Republica Mol­dova trece printr-o transformare esențială și nu mai este doar o aspirație, ci un proces în plină desfășurare. Noul Program de Țară pentru Muncă Decentă 2025–2027, elaborat de Organizația Internațională a Muncii (OIM), îm­preună cu partenerii sociali, aduce soluții concrete pentru provocări­le din acest sector important. Po­trivit Alei Lipciu, coordonatoare națională a OIM în Republica Mol­dova, noul Program de Țară pentru Muncă Decentă are trei priorități distincte.

Consolidarea dialogului social

„Acțiunile Programului vor încuraja o implicare mai activă a sindicatelor și pa­tronatelor, alături de guvern, în luarea de­ciziilor, pentru ca politicile publice să fie bine fundamentate și asumate. Acest lucru este esențial atunci când vine vorba des­pre relațiile de muncă corecte, locuri de muncă de calitate, echitatea în materie de salarii, protecția socială și respect pentru drepturile lucrătorilor. OIM consideră aces­te aspecte fundamentale pentru o muncă decentă la care aspirăm cu toții. Programul de Țară va sprijini armonizarea legislației muncii cu standardele internaționale și cu acquis-ul UE, ceea ce va permite aplicarea unor condiții de muncă echitabile, drepturi în muncă respectate, protecție mai bună pentru lucrătorii imigranți și alte măsuri im­portante. Totodată, va fi promovată dezvol­tarea negocierilor colective, ca instrument de echilibrare a intereselor dintre angajatori și angajați”, susține Ala Lipciu.

O mai bună protecție a lucrătorilor

Intervențiile Programului vor ținti, de asemenea, crearea unui mediu de muncă sigur și sănătos, reducerea muncii informa­le și extinderea asigurărilor sociale pentru lucrătorii care activează pe cont propriu și pentru cei cu forme de muncă atipice, cum este munca pe platforme digitale, de exemplu. O altă prioritate a programului este ocuparea forței de muncă, dezvoltarea competențelor și a întreprinderilor.

„Această prioritate necesită multă atenție. Programul de Țară va sprijini dezvolta­rea economică și reziliența prin creșterea competențelor și crearea de oportunități de angajare și de venituri pentru femei și bărbați. Scopul este de a îmbunătăți viața celor care întâmpină bariere mari și comple­xe în accesul la piața muncii. Împreună cu guvernul și cu partenerii sociali, vom com­bina măsuri de activare, formare profesio­nală și sprijin pentru angajare sau inițierea propriei afaceri”, a menționat Ala Lipciu.

Fiind întrebată cum va sprijini OIM în mod concret autoritățile și partenerii so­ciali în implementarea acestui program, Ala Lipciu a spus: „OIM va furniza sprijin tehnic, expertiză internațională și instru­mente adaptate realităților din Republica Moldova. Vom lucra cot la cot cu autoritățile și cu partenerii sociali, punând accent pe învățare din experiențe internaționale și pe aplicarea de soluții concrete în subiec­tele menționate mai sus. Vom promova un dialog social activ și constructiv, care să asigure asumarea reformelor și implicarea tuturor actorilor relevanți. Partenerii soci­ali, patronatele și sindicatele, vor fi asistați să-și fortifice capacitățile instituționale, capacitățile de comunicare, să diversifice serviciile prestate și strategiile de recrutare de noi membri”.

Acest program sprijină și parcursul Re­publicii Moldova spre aderarea la Uniunea Europeană.

„Aderarea la Uniunea Europeană pre­supune reforme ample în mai multe do­menii, inclusiv în cel al muncii. Republica Moldova trebuie să demonstreze că este capabilă să aplice standarde și practici bune, internaționale și europene, și să pro­moveze o agendă socială incluzivă. OIM oferă suport în acest sens prin alinierea legislației naționale la standarde de muncă internaționale și europene, precum și prin consolidarea capacităților instituționale”, a conchis coordonatoarea națională a OIM în Republica Moldova.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
link slot gacor
Slot
slot thailand