2 December 2024
Chisinau
Social

Tinerii NEET din Republica Moldova: provocări și oportunități

Loading
Social Tinerii NEET din Republica Moldova: provocări și oportunități
Tinerii NEET din Republica Moldova: provocări și oportunități
statistica.gov.md

Recent, la Chișinău, a fost lansat un studiu realizat de Magenta Consulting, care analizează în profunzime situația tinerilor NEET din Republica Moldova. Acest grup vulnerabil, reprezentând 24% din tineretul societății moldovenești, se confruntă cu provocări semnificative în integrarea pe piața muncii și în procesul educațional. Comparativ, media europeană este de doar 12%, ceea ce subliniază gravitatea problemei la nivel național.

Potrivit Biroului Național de Statistică, datele din primul trimestru al anului 2024 arată că tinerii NEET continuă să reprezinte o problem majoră pentru societatea moldovenească. Deși situația a evoluat în ultimii ani, cu o scădere de 4 puncte procentuale față de 2019, când rata se situa la 27%, progresele sunt lente, influențate de diverse crize economice și sociale, a menționat Oxana Jioară, manager principal la Proiectul Consiliului Europei „Consolidarea dreptului la muncă în Republica Moldova”.

Studiul evidențiază numeroasele bariere care împiedică integrarea acestor tineri. Printre acestea se numără lipsa de oportunități educaționale și profesionale, insuficiența informațiilor privind opțiunile disponibile, precum și stigma socială asociată cu statutul NEET. Silviu Gâncu, șeful Direcției de învățământ profesional ethnic de la Ministerul Educației și Cercetării, a subliniat importanța integrării acestor tineri în sistemul educațional și profesional: „Când reușim să integrăm un tânăr din această categorie, este o mare victorie”, a menționat acesta.

Studiul nu se limitează doar la identificarea problemelor: acesta propune și un set de măsuri specific pentru a îmbunătăți situația. Printre recomandările formulate se numără înmatricularea la cursuri gratuite de formare profesională, la care tinerii pot beneficia de o bursă de 4800 de lei. De asemenea, instruirea la locul de muncă și angajarea subvenționată sunt soluții menite să faciliteze accesul tinerilor la piața muncii.

Cristina Malanciuc, consultant principal în Direcția politici ocupaționale și de reglementare a migrației forței de muncă de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, a remarcat că „doar 4 din 10 tineri NEET sunt încadrați în societate.

Această statistică evidențiază nevoia urgentă de a implementa măsurile recomandate, pentru a îmbunătăți situația acestor tineri. Granturile oferite de ANOFM pentru inițierea afacerilor, care pot ajunge până la 274.000 de lei, reprezintă o altă oportunitate importantă pentru tinerii antreprenori”.

Sindicatele din Republica Moldova joacă un rol esențial în abordarea problemelor tinerilor NEET, desfășurând diverse acțiuni pentru a sprijini tinerii și a-i integra pe piața muncii. Una din cele mai importante e faptul că se implică în lobby pentru elaborarea și implementarea unor politici publice care să sprijine tinerii NEET. Aceasta include propunerea de măsuri legislative care să faciliteze accesul la educație și formare profesională.

Studiul respectiv oferă o bază solidă pentru elaborarea unor politici mai eficiente, menite să sprijine integrarea acestor tineri în societate. Provocările sunt mari, dar, prin colaborare între instituții, organizații și comunitate, se pot crea condiții favorabile pentru un viitor mai bun pentru tinerii NEET din Moldova.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand