Probleme cu care se confruntă tinerii la locul de muncă au fost abordate în cadrul unui seminar de instruire, organizat joi de Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale şi Producerii de Mărfuri „Sindindcomservice”.
Aproximativ 30 de tineri membri de sindicat de la întreprinderile afiliate „Sindindcomservice” au fost informaţi despre drepturile şi garanţiile pe care le au membrii de sindicat, inclusiv la angajare şi la libera asociere, ce acţiuni au întreprins sindicatele pentru a ameliora condiţiile de muncă ale salariaţilor etc.
Ana Selina, preşedinta Federaţiei „Sindindcomservice”, a menţionat că în prezent sindicatele trec printr-o perioadă deloc uşoară, când economia ţării cunoaşte o dezvoltare slabă.
„Sindicaliştii trebuie să fie uniţi pentru a obţine majorări de salarii. Recent, 20 de federaţii sindicale din cadrul CNSM au susţinut salariaţii Căii Ferate a Moldovei, atunci când au organizat acţiuni de protest. Totodată, mai multe federaţii au susţinut protestele organizate de Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei. Trebuie să dăm dovadă de înţelegere, să fim solidari cu alţi salariaţi care îşi cer drepturile, inclusiv în cadrul acţiunilor de protest. Cu atât mai mult cu cât FSEŞ cere şi majorarea burselor pentru studenţi. Nu trebuie să ne bazăm pe faptul că doar liderul sindical de la federaţie sau de la întreprindere ne va soluţiona problemele. Guvernul a decis ca salariile cadrelor nondidactice să fie mărite cu 100 de lei, ceea ce e prea puţin. Trebuie să fim insistenţi şi uniţi, pentru a obţine majorări substanţiale ale salariilor. Noi, sindicaliştii, insistăm ca propunerile noastre să fie reflectate în acte legislative şi normative ”, a menţionat Ana Selina.
Sursa citată a menţionat că, în utimii trei ani,
numărul tinerilor angajaţi care au devenit membri ai Federaţiei „Sindindcomservice” s-a majorat de la 13 la 20 la sută din numărul total de sindicaliști.
„Doar membrii de sindicat pot beneficia de prevederile Convenţiei colective la nivel de ramură şi ale Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Sindicatele au obţinut ca salariul tarifar pentru categoria I de calificare să fie majorat cu 73 la sută, în ultimii trei ani. La propunerea sindicatelor, indemnizaţia unică la naşterea copilului a fost majorată de la 3100 la 5300 de lei. CNSM luptă şi pentru combaterea economiei subterane. Convenţia la nivel de ramură prevede un salariu tarifar pentru categoria I de calificare de 2300 de lei, în timp ce o hotărâre a Guvernului, adoptată în mai 2016, prevede că salariul tarifar pentru categoria I de calificare este de 2100 de lei. Convenţia respectivă prevede adaos la salariu pentru vechime în muncă, plata indemnizațiilor în cazul accidentelor de muncă, alte garanţii sociale”, a subliniat Ana Selina.
Tinerii, o prioritate pentru sindicat
Elena Bacalova, preşedinta Comisiei de tineret din Federaţia „Sindindcomservice”, a spus că, pe parcursul anului trecut, organizaţia pe care o conduce a desfăşurat mai multe acţiuni.
„Am organizat o campanie pentru crearea unor structuri de tineret în cadrul organizaţiilor sindicale primare, am protestat în faţa Parlamentului, alături de membri ai altor federații din CNSM, pentru a cere salarii și pensii decente şi echitabile. Am participat la un seminar internaţional, care a avut loc în oraşul Cernigov, Ucraina, unde am învăţat cum să promovăm activitatea sindicatelor pe reţelele de socializare, am participat la Forumul „Tinerii devin o prioritate” etc”, a relevat Elena Bacalova.
În cadrul seminarului, Ion Preguza, șeful Departamentului juridic de la CNSM, a vorbit despre rolul sindicatelor în asigurarea disciplinei de muncă şi aplicarea sancţiunilor disciplinare, despre prevederile Legii sindicatelor, despre o serie de drepturi sindicale. Totodată, tinerii au fost familiarizaţi şi cu unele prevederi ale Codului muncii. La finele seminarului, tinerii sindicalişti, membri ai Federaţiei „Sindindcomservice”, au efectuat o vizită la Regia „Autosalubritate”.