Datele statistice privind relația tinerilor cu piața muncii ne indică precum că doar patru din 10 tineri sunt ocupați, iar șase sunt inactivi. Conform rezultatelor Anchetei Forței de Muncă, realizată recent, peste o treime din tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 și 34 de ani, 37% sau circa 237 de mii de persoane aveau un loc de muncă, circa 2% (peste 10 mii) erau șomeri și restul, 61,4% (peste 393 de mii), erau inactivi din punct de vedere economic (persoane în afara câmpului muncii). În rândul celor din urmă, peste 42 la sută erau încadrați în sistemul național de învățământ.
De asemenea, doi din cinci șomeri înregistrați sunt tineri (16-29 ani), iar patru tineri din 25 sunt în căutarea unei vieți mai bune peste hotare. Discuții la acest subiect, dar și despre care sunt pașii pentru a reduce vulnerabilitatea tinerilor pe piața forței de muncă, au avut loc în una din zilele trecute, în cadrul unor sesiuni de informare a tinerilor care își fac studiile la instituțiile de învățământ (colegii și universități) din Republica Moldova. Acțiunea se înscrie în cadrul proiectului „Drepturile tinerilor la locul de muncă”, implementat de către Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și Fundația „Friedrich Ebert”.
Un angajat trebuie să-și cunoască drepturile
La acest seminar am întâlnit-o și pe Ana Maria. Este studentă masterandă la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, dar și angajată a instituției de învățământ. A venit la acest seminar pentru că, spune ea, vrea să-și aprofundeze cunoștințele în această sferă. „Un angajat trebuie să-și cunoască drepturile, pentru ca după asta să știe și ce obligații are. Asta îl va ajuta să aibă un job mai bine plătit, să nu fie mințit la locul de muncă și să nu întâmpine probleme pe piața muncii”, susține Ana Maria.
Alături de ea, pe 23 octombrie, circa 25 de studenți de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” au fost familiarizați cu prevederile legislației muncii, ale Codului muncii, cu aspecte legate de timpul de muncă, timpul de odihnă, concedii de odihnă, munca nedeclarată și au discutat despre provocările de pe piața muncii. În calitate de mentor le-a fost Uliana Culai, lector universitar și președintă a Comitetului sindical al studenților de la „Ion Creangă”.
„Când vorbim despre tineri și muncă, este important să înțelegem contextul național. Când vorbim despre angajarea în câmpul muncii, trebuie neapărat să vedem ce potențial personal avem și ce ne poate oferi societatea, comunitatea din Republica Moldova. Aici vorbim atât de standardele naționale, cât și internaționale ale pieței forței de muncă. Vorbim și de munca decentă, pentru că fiecare dintre noi trebuie să fie tratat corect și echitabil la locul de muncă și, totodată, vorbim despre schimbările care au loc continuu pe piața muncii: cum se adaptează angajatorul, cum se adaptează angajatul și care sunt beneficiile pe care le pot avea tinerii specialiști atunci când absolvesc o instituție pedagogică. Această activitate este începutul unui lung proces în care vom instrui studenții absolvenți, vom înțelege așteptările și drepturile pe care le au, dar și obligațiile din societatea din Republica Moldova, cât privește angajarea în câmpul muncii”, a menționat Uliana Culai.
La această activitate au participat și Lilia Franț, vicepreședintă a CNSM, Elena Anton, șefa Departamentului organizare, educație și informare al CNSM, precum și alți reprezentanți ai centrelor sindicale național-ramurale.
Proiectul „Drepturile tinerilor la locul de muncă”, lansat în luna iunie 2023, are drept scop sporirea cunoștințelor tinerilor absolvenți despre drepturile lor ca viitori angajați și creșterea oportunităților de adaptare la cerințele pieței forței de muncă din Republica Moldova.