Interviu cu Tamara Ababii, președinta Organizației sindicale primare din cadrul Spitalului Raional Florești, șefa Secției pediatrie, reprezentantă a Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova. A fost realizat în cadrul campaniei naționale „Organizația primară – energia mișcării sindicale”, parte a ciclului de interviuri cu genericul „Istorii de succes ale femeilor lideri de sindicat din mediul rural”.
– Doamna Ababii, cum ați început activitatea în cadrul mișcării sindicale?
– Interesul pentru activitatea sindicală mi-a fost trezit încă din anii de studenție. Am fost implicată în activitatea sindicală din acea perioadă a vieții mele, deoarece înțelegeam că activitatea sindicală este una necesară oricărei persoane angajate în câmpul muncii. Am făcut parte din Comitetul sindical de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie și am fost mereu la curent cu toate activitățile și cerințele organizației sindicale în ceea ce privește apărarea drepturilor membrilor de sindicat. Consider că este foarte important ca în fiecare instituție, întreprindere să existe o organizație sindicală, care nu este doar o structură ce veghează cum sunt respectate drepturile salariaților, ci și o călăuză pentru salariat, este la curent cu problemele pe care le are membrul de sindicat și îi oferă suportul necesar.
După finalizarea studiilor, am fost repartizată în raionul Florești și deja de 32 de ani activez în cadrul Spitalului Raional Florești, iar în anul 2019 am fost aleasă în funcția de președintă a Comitetului sindical. Spitalul are peste 450 de angajați și pentru mine este o mare onoare să le reprezint interesele. A fi lider sindical înseamnă multă responsabilitate pentru colegii pe care îi reprezinți, pentru starea de lucruri din instituție în ceea ce privește condițiile de muncă și de remunerare. Trebuie să știi să aperi drepturile salariaților și, în același timp, să conlucrezi eficient cu administrația instituției, pentru a promova interesele colegilor.
– Care sunt principalele probleme cu care vă confruntați în teritoriu și cum le soluționați?
– Dintotdeauna, domeniul sănătății a fost unul complex. Persoanele angajate în acest sector important pentru societate s-au confruntat cu problemele care au fost și sunt în țară – economice, sociale, demografice – toate acestea s-au reflectat în activitatea medicilor și a sistemului medical în ansamblu. În ultimii ani cunoaștem cu toții gravitatea și impactul pandemiei de Covid-19 și atitudinea lucrătorilor medicali care, în pofida tuturor problemelor – lipsa de echipament, lipsa unui protocol bine stabilit, riscuri majore pentru propria viață și sănătatea familiilor lor – au fost în prima linie și și-au făcut datoria cu profesionalism și cu jertfire de sine. Suntem recunoscători pentru eforturile liderilor Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova, Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, care au înțeles problemele cu care se confruntă sistemul medical și, împreună cu partenerii sociali, au depus eforturi pentru ca situația din medicină să se îmbunătățească. Astăzi, datorită muncii depuse de Federația Sindicală „Sănătatea”, avem Convenția colectivă (nivel de ramură), în care sunt stabilite un șir de beneficii, conform necesităților pe care le au medicii din Republica Moldova. Mă refer aici la creșterea nivelului de remunerare a muncii angajaților din medicină, asigurarea cu echipament medical de protecție. De asemenea, o altă problemă care a fost soluționată vizează reglementarea timpului de muncă, acordarea zilelor de odihnă. Am solicitat, în același timp, ca să li se ofere o alimentație suplimentară persoanelor care au lucrat în focare epidemice. După semnarea Convenției colective, în anul 2022, a urmat o activitate intensă de consultări și negocieri cu administrația spitalului, pentru a încheia un nou Contract colectiv de muncă, acesta constituind un document de bază al activității spitalului și al organizației sindicale primare. A fost înființată Comisia de dialog social, la ședințele căreia au fost dezbătute toate prevederile incluse în Convenție. Desigur, mai sunt multe de făcut. Administrația spitalului înțelege foarte bine necesitățile oamenilor care muncesc la spital și, împreună, prin dialog, identificăm soluții la problemele cu care se confruntă salariații, membri de sindicat.
– Cum sunt respectate drepturile femeilor în teritoriu și cât de bine își cunosc acestea drepturile?
– Drepturile femeilor sunt foarte importante. Atunci când am negociat Contractul colectiv de muncă, am optat pentru mai multe facilități pentru femei, mai ales că peste 90% dintre angajații spitalului sunt femei. Urmărim cu atenție tot ce se discută la nivel național, mă refer la aplicarea Convenției de la Istanbul și a altor documente internaționale și naționale care au în vizor drepturile femeilor. Atunci când vorbim despre respectarea drepturilor femeilor, trebuie să avem în vedere că situația femeilor din mediul rural este diferită de situația femeilor din mediul urban. Acum, în special, în mediul rural, când foarte mulți bărbați sunt plecați la muncă în străinătate, femeia rămâne singură acasă cu familia și trebuie să facă față nu doar activităților casnice, dar și celor profesionale, inclusiv să-și ajute părinții în etate. Povara care cade peste umerii femeilor de multe ori este foarte mare. Desigur, problemele social-economice care sunt în localitățile noastre se reflectă asupra situației femeilor, bunăstării și sănătății lor.
O altă problemă majoră, care acum începe tot mai mult să se manifeste, este că persoanele care au devenit în ultimii ani mame și tați sunt acei copii care, în anii 90, prin 2000, au rămas cu buneii acasă, pentru că mulți părinți în acea perioadă erau plecați la muncă peste hotare. Lipsa părinților în anii de copilărie pe mulți dintre ei i-a marcat în mod deosebit, sunt copii care au crescut cu alte valori. Astăzi, din diferite cauze, vedem o degradare a valorilor autentice ale unei familii și asta ar trebui să ne îngrijoreze. Soții ar putea să-și asume mai multe responsabilități legate de viața de familie. Este extrem de important ca ambii părinți să se implice în educația copiilor, să le cultive de mici valori pe care să le poarte cu ei pe parcursul întregii vieți. Sunt ferm convinsă că putem schimba atitudinea, mentalități care încă mai persistă, să combatem fenomene precum violența în familie, inechități sociale. Dacă ne vom învăța să fim mai toleranți unul față de altul, vom avea cu toții doar de câștigat.
– Cum apreciați lansarea de către CNSM a campaniei „Organizația primară – energia mișcării sindicale”?
– Este o campanie binevenită. Inițiativa trebuie să vină de jos, de la salariați. Organizația sindicală primară se află la baza mișcării sindicale. Anume în cadrul acestei organizații se văd cel mai bine problemele cu care se confruntă salariatul. Rolul liderului organizației sindicale primare este foarte important. El trebuie să înțeleagă problemele cu care trăiește salariatul și să depună toate eforturile pentru a îmbunătăți condițiile de muncă.
– Ce mesaj aveți pentru femeile sindicaliste?
– Este esențial ca femeile să conștientizeze rolul și beneficiile apartenenței la sindicat. Anume structurile sindicale le pot apăra drepturile și pot contribui la soluționarea problemelor social-economice cu care se confruntă. Îndemn femeile să devină membre de sindicat, să fie curajoase și să formeze organizații sindicale de femei puternice în cadrul instituțiilor din țara noastră.
– Vă mulțumim pentru interviu și vă urăm succese în continuare!
Interviu realizat de Ion SCLIFOS