19 November 2024
Chisinau
Social

Taberele de odihnă de la Vadul lui Vodă, pregătite pentru sezonul estival

Loading
Social Taberele de odihnă de la Vadul lui Vodă, pregătite pentru sezonul estival
Taberele de odihnă de la Vadul lui Vodă, pregătite pentru sezonul estival
noi.md

Mii de copii sunt așteptați, și în acest an, să treacă pragul celor două instituții de întremare din Vadul lui Vodă, care aparțin Confederației Naționale a Sin­dicatelor din Moldova. Este vorba de  casele de odihnă „Camping” și „Perlele Nistrului”.

Directorii celor două instituții ne spun că sunt pregătiți, practic, sută la sută, pentru noul sezon estival.

„Spațiile de cazare sunt pregătite. În acest an, acestea au fost renovate. Piscina a fost reconstruită capital. Am mai procurat vreo 600 de seturi de lenjerie de pat, am renovat  și rețeaua de apeduct. Sau făcut investiții. Am fost verificați de mai multe comisii de supraveghere și control, fără de care nu pu­tem începe sezonul. Suntem cu toate actele în regulă. Așteptăm copiii să vină, pentru că locuri sunt puține”, a spus, pentru ziarul ,,Vocea poporului”, Ion Munteanu, directo­rul Casei de odihnă și recuperare ,,Perlele Nistrului”.

 

Activități distractive

Tabăra dispune de piscină, terenuri de joc și de sport (fotbal, volei, baschet), mese de ping pong, teatru de vară, salon de cinema. De asemenea, copiilor le va fi organizată și discotecă. „Vom avea foarte multe activități, concursuri. Noi le garantăm securitate și o viață interesantă pe parcursul sejurului”, a afirmat Ion Munteanu.

În perioada de odihnă, copiii sunt supra-vegheați în permanență, la tabără activea­ză un cabinet medical bine utilat pentru a acorda, la necesitate, asistență medicală copiilor. Primii elevi sunt așteptați în ziua de 7 iunie. De când a fost deschisă tabăra de odihnă și până acum, pragul acesteia a fost trecut de peste 40 de mii de copii.

La 14 iunie, își va deschide ușile și Casa de odihnă „Camping”. Vor ajunge aici copiii din toate colțurile Republicii Moldova.

„Preconizăm pentru acest an șase schim­buri a câte 500 de copii în fiecare sejur. Tabăra este în proces de pregătire, până în acest moment s-au efectuat peste 90 la sută din lucrările necesare. Tabăra noastră este foarte solicitată. Numărul este relativ același în fiecare schimb. Nu am dus lipsă niciodată de copii care să vină să se odih­nească la noi”, susține directorul taberei, Mihail Garbuz. Prețul unul sejur de zece zile la cele două tabere este de 3400 de lei.

De bilete de odihnă gratis vor beneficia copiii care fac parte din familii vulnerabile, monoparentale, din cele cu mulţi copii, cei cu rezultate deosebite la învăţătură, copiii de la centrele de plasament etc. Copiii care nu vor corespunde categoriilor respective, vor trebui să achite integral biletul de odih­nă.

Biletele oferite de către CNSM sunt re­partizate sindicatelor de ramură, care le distribuie părinţilor prin intermediul struc­turilor în care activează.

Potrivit afirmațiilor lui Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării, în anul cu­rent, în Republica Moldova vor fi deschise 100 de tabere de vară, de serviciile căro­ra vor beneficia aproximativ 40 de mii de copii. Primăria municipiului Chișinău infor­mează că, în vara anului curent, în capitală vor fi deschise 14 tabere cu sejur de zi pen­tru elevii din capitală, precum și trei tabere constante. De asemenea, vor fi organizate tabere în cadrul instituțiilor extrașcolare, in­clusiv în școlile cu profil sportiv.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand