Congresul III al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova își va desfășura lucrările pe 7 iunie 2017. Un eveniment important în viața sindicatelor, care va face un bilanț al perioadei care s-a scurs de la congresul anterior, dar și va schița calea pe care urmează să o parcurgă mișcarea sindicală în următorii cinci ani. Redacția inaugurează o rubrică la care va insera unele idei conținute în Strategia CNSM, pe care o vor dezbate delegații la congres.
Strategia CNSM pentru anii 2017- 2022 reprezintă rezultatul muncii în echipă a unui grup larg de sindicaliști profesioniști și exprimă voința comună a marii familii sindicale de modernizare și dezvoltare a mișcării sindicale din Republica Moldova.
Documentul dat se fundamentează pe experiența, cunoștințele, bunele practici acumulate de-a lungul anilor de liderii și activul sindical și stabilește prioritățile pe următorii cinci ani pentru realizarea misiunii de bază a CNSM – contribuirea la apărarea intereselor profesionale, social-economice și de muncă ale salariaților-membri de sindicat.
Structurată pe direcții, Strategia cuprinde toate domeniile de activitate ale CNSM care vizează respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
CNSM va pleda și în continuare, în cadrul parteneriatului social, pentru promovarea dreptății sociale, a demnității muncii și implementării în Republica Moldova a principiilor muncii decente.
Confederația, întregul activ sindical sunt conștienți de faptul că
mișcarea sindicală din țară nu poate fi privită separat de principalele evoluții și tendințe de dezvoltare a societății. În context, sindicatele sunt obligate să se consolideze din punct de vedere organizațional, pentru a face față tuturor provocărilor și pentru a demonstra prin fapte și acțiuni concrete că este singura instituție care cu adevărat apără omul muncii.
Cele cinci obiective strategice ale CNSM sunt: 1) îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă ale membrilor de sindicat, salarii echitabile; 2) creșterea eficacității securității sociale pentru membrii de sindicat; 3) consolidarea dialogului social real care să conducă la soluționarea problemelor cu care se confruntă salariații și reprezentarea membrilor de sindicat în toate structurile tripartite și bipartite de parteneriat; 4) crearea oportunităților mai mari pentru salariați în scopul asigurării cu locuri de muncă și venituri decente; 5) dezvoltarea unei mișcări sindicale reprezentative și puternice.
Una dintre direcțiile principale de activitate ale CNSM este Protecția salariilor și a veniturilor populației.
Munca decentă se fundamentează, în primul rând, pe asigurarea unei remune-rații echitabile pentru toți salariații din economia națională. Conștientizând im-portanța majorării salariilor, în special, în vederea combaterii sărăciei, motivării muncii și promovării unei creșteri economice durabile, CNSM pledează pentru consolidarea eforturilor partenerilor sociali și responsabilizarea autorităților statului pentru întreprinderea unor măsuri concrete de asigurare a demnității salariaților prin stabilirea unor salarii adecvate, achitate la timp, precum și de creștere a puterii de cumpărare a acestora, ca să asigure o viață decentă pentru salariați și membrii familiilor lor, precum prevede Constituția RM, relevă proiectul Strategiei CNSM.
Având în vedere contextul social-economic în care se află salariații, CNSM, de comun acord cu organizațiile membre, își propun să contribuie la sporirea veniturilor salariaților membri de sindicat, precum și la asigurarea unui salariu echitabil prin participarea la perfecționarea legislației.
O preocupare constantă a sindicatelor constituie ocuparea și protecția forței de muncă, combaterea economiei informale și a achitării salariilor în plic.
Deficitul de locuri de muncă de calitate, veniturile mici, siguranța și securitatea locului de muncă, tratamentul egal fără discriminare, protecția în cazurile de șomaj, boală, concedii pentru îngrijirea copiilor, formarea profesională continuă, legalizarea relațiilor de muncă, protecție în cazurile de migrație etc., continuă să fie principalele subiecte pe agenda sindicatelor.
Pentru a asigura un nivel mai sporit de protecție a drepturilor salariaților membri de sindicat în domeniul ocupării, sindicatele și-au stabilit mai multe obiective, printre care se numără: susținerea, prin intermediul mecanismelor parteneriatului social, a instrumentelor de stimulare a creării noilor locuri de muncă, inclusiv pentru categoriile defavorizate pe piața forței de muncă, precum tinerii, femeile, persoanele cu dizabilități ș.a.; promovarea respectării principiului egalității în drepturi a tuturor salariaților și combaterea oricărei forme de discriminare a acestora etc.
În același context, trebuie menționat că în centrul atenției se află securitatea socială, care este clar definită în convențiile OIM, fiind recunoscută ca drept fundamental. Aceasta oferă angajaților și familiilor acestora acces la servicii de îngrijire medicală, asistență socială și prestații sociale în cazul pierderii venitului în legătură cu producerea riscurilor asigurate. CNSM consideră că perfecționarea sistemului de securitate socială va contribui la coeziune socială și sporirea nivelului de trai al populației.
Pornind de la aceste deziderate, CNSM își propune să contribuie la armonizarea legislației din domeniu cu standardele internaționale privind securitatea socială și cu legislația comunitară; să participe la perfecționarea legislației în domeniul asigurărilor sociale de stat, la crearea unui sistem funcțional și viabil de pensii facultative etc.
Totodată, sindicatele pledează pentru dialogul și parteneriatul social, care este recunoscut ca cel mai eficient și democratic mecanism de asigurare a păcii sociale, consensului și dezvoltării economice și sociale în interesul tuturor actorilor sociali.
Sindicatele își stabilesc utilizarea în activitatea lor, în mod prioritar, a mecanismelor parteneriatului social, precum negocierea, consultarea și informarea reciprocă, participarea în procesul de elaborare și definitivare a proiectelor de documente ce vizează politicile statului în domeniul social și economic, participarea la administrarea entităților economice.
În același timp, confederația se angajează să contribuie la apărarea, prin toate formele de acțiuni ce țin de competență și care nu contravin legislației, a drepturilor sindicale și de muncă, ce constituie drepturi fundamentale ale omului.
În aceeași ordine de idei, Strategia prevede că sănătatea angajaților este una din problemele prioritare cărora CNSM le acordă o atenție deosebită. De aceea, sindicatele pledează pentru implicarea activă în procesul de armonizare a cadrului legislativ și normativ al securității și sănătății în muncă și adaptarea în permanență a legislației în domeniu la schimbările impuse de standardele europene; promovarea activităților de evaluare a riscurilor profesionale la locul de muncă la unități etc.
Confederația își va direcționa activitatea spre realizarea scopurilor statutare, apărarea libertății sindicale, extinderea mișcării sindicale naționale, consolidarea și dezvoltarea sindicatelor de toate nivelurile.
În context, CNSM va pleda pentru: asigurarea democrației și transparenței în activitatea organelor sindicale de toate nivelurile prin implicarea sporită a membrilor de sindicat în procesul decizional, monitorizarea și evaluarea realizării deciziilor adoptate; susținerea inițiativelor centrelor sindicale național-ramurale de a se consolida/unifica în mod benevol și democratic pentru a deveni mai reprezentative în cadrul parteneriatului social; solidarizarea orga-nizațiilor-membre în desfășurarea acțiunilor de protest în vederea soluționării celor mai stringente probleme; elaborarea și implementarea unor politici de resurse umane, care ar avea drept scop identificarea și pregătirea liderilor/militanților sindicali pentru structurile de toate nivelurile, preponderent din rândurile tinerilor etc.
Referindu-ne la strategiile pentru tineret, trebuie să menționăm că tinerii reprezintă o categorie socială de o importanță deosebită în evoluția democratică, atât a societății civile, cât și a mișcării sindicale. Structura de tineret a CNSM reprezintă tinerii sindicaliști care constituie peste 26% din totalul efectivului sindical și are drept scop protejarea drepturilor și intereselor social-economice, profe-
sionale și de muncă ale tinerilor,
în conformitate cu legislația inter-națională și națională, inclusiv Carta Albă a Tineretului, Pactul European pentru Tineret, Obiectivele de Dezvoltare Durabilă – 2030, Legea cu privire la tineret nr. 215 din 29.07.2016 și Strategia națională de dezvoltare a sectorului de tineret – 2020.
Totodată, CNSM va contribui la asigurarea principiului egalității de gen în vederea respectării drepturilor, a oportunităților și respon-sabilităților egale pentru femei și
bărbați în toate domeniile de activitate publică, inclusiv în sindicate. Acest principiu, încorporat în toate tratatele internaționale din domeniul drepturilor omului, consfințit în Constituția țării, strategiile și programele Confederației Internaționale a Sindicatelor și Consiliului Regional Pan–European (ITUC/PERC) este expresia angajamentului de promovare a egalității de gen în societate, inclusiv în sindicate.
În aceeași ordine de idei, CNSM consideră educația și formarea sindicală continuă ca o prioritate
esențială pentru dezvoltarea miș-cării sindicale din țară, dat fiind faptul că prin intermediul acestora
devine posibilă instruirea și per-fecționarea temeinică și multilate-
rală a cadrelor, liderilor și activiș-tilor sindicali, precum și formarea
abilităților de aplicare a cunoș-tințelor în activitatea cotidiană.
Un capitol aparte în Strategia CNSM constituie cooperarea cu structurile sindicale internaționale, cu partenerii din exterior, care va contribui la consolidarea mișcării sindicale din Moldova. Cooperarea Confederației cu partenerii sindicali internaționali implică următoarele structuri: Confederația Internațională a Sindicatelor (ITUC), Consiliul Regional Pan – European (PERC), Confederația Generală a Sindicatelor (VKP), Organizația In-ternațională a Muncii (ILO).
Sindicatele naționale vor intensifica cooperarea cu instituții similare din Europa de Vest, Europa Centrală și de Est, din țările baltice, din Asia, din spațiul CSI, din zona balcanică în vederea soluționării unor probleme regionale de natură social-economică, precum și își va fortifica colaborarea transfrontaliere prin intermediul acordurilor de colaborare cu sindicatele din România, Ucraina.
Politica informațională și de gestionare a imaginii sindicatelor
va fi orientată spre formarea unei opinii publice obiective despre instituția sindicală, ca pilon pe care se sprijină întregul edificiu de protecție a drepturilor sociale și de muncă ale salariaților.
Politica financiară se va realiza și în continuare conform prevederilor statutare și sarcinilor stabilite prin deciziile organelor de conducere ale Confederației.
În încheiere, documentul prevede că monitorizarea implementării Strategiei va fi un proces transparent, cu participarea activului sindical de toate nivelurile.