Potrivit afirmaţiilor ziarului din Federaţia Rusă „Nezavisimaia gazeta”, într-un articol publicat pe 30 noiembrie 2015, „Ucraina provoacă război în Transnistria pentru a apăra Odesa”. Întrucât în Republica Moldova în prezent nu are cine lua decizii, menționează autoarea articolului, Svetlana Gamova, inițiativa va aparține Kievului. „La putere în Ucraina există un partid al războiului, care va încerca, dacă nu va reuși în Est, să-și ia revanșa în Vest, de aceea nu este exclus ca diferendul transnistrean să fie reanimat”, a explicat pentru „Nezavisimaia gazeta” directorul științific al Forumului germano-rus, Alexander Rahr.
Pretinsul expert german susține, potrivit aceleiași surse, că Kievul ar fi dezamăgit de răcirea relațiilor cu țările din Occident, iar acest lucru ar putea duce la faptul că anumite partide de la Chișinău și Kiev să dorească să aplice forța în Transnistria. „Ca avanpost al Rusiei, noi vom rezista până la capăt”, declară Oleg Beleakov, co-președinte al Comisiei Unificate de Control, din partea Tiraspolului, mai informează „Nezavisimaia gazeta”.
Anume acest pasaj, cu declarațiile lui Alexander Rahr și Oleg Beleakov, a fost preluat de portalurile Dni.ru și Mirpmr.ru (acest site a denumit articolul „Kievul vrea sânge”).
De unde au dedus jurnaliștii ruși că la Kiev „se pregătește” un război la Nistru, ba mai mult, că acest plan deja este pus în aplicare? „Lovitură decisivă în Transnistria”, așa cum o numește „Nezavisimaia gazeta”, ar fi fost anunțată de Iuri Butusov, redactorul portalului ucrainean Censor.net.ua. Doar că declarațiile lui Butusov, preluate din articolul „Ce să facă Ucraina, când Putin s-a împotmolit în Siria?”, au fost denaturate. Astfel se susține că Butusov ar fi cerut „lichidarea bazei militare rusești din Transnistria”, pasaj care nu se regăseşte în articolul lui Butusov, iar alte afirmaţii au fost interpretate pentru a lăsa să se înţeleagă că se pregăteşte o intervenţie militară.
O sperietoare pentru mobilizarea publicului intern
Ofițerul de presă al Ministerului Apărării de la Kiev, Valentin Buracenko, a declarat pentru Asociația Presei Independente (API) că articolul din „Nezavisimaia gazeta” cu preluările ulterioare este o dezinformare. „Ucraina nu are de gând să atace nicio țară. Ucraina respectă valorile europene și nu vede în vecinii ei inamici. Este o prostie că la Kiev se pregătește atacul asupra Transnistriei”, a afirmat Buracenko. La rândul său, Iuri Butusov a menționat pentru API că în acel articol nu s-a referit la război în sensul direct, ci la blocarea Transnistriei, prin metode pașnice și conform legilor în vigoare. Potrivit lui, asemenea sperietori sunt orientate pentru publicul rus și cel transnistrean. „Trebuie să sperie oamenii cu ceva, altfel cum îi pot mobiliza? Dacă nu le vor spune că cineva îi amenință, atunci oamenii se vor întreba de ce acei bandiți se află la putere, doar ei nu fac nimic și nimeni nu-i va recunoaște niciodată. Dar așa le tot spun că: „noi vă salvăm viața”. Este singura retorică pe care o au la dispoziție”, a declarat Iuri Butusov.
Dezinformarea, parte componentă a războiului hibrid
Ideea unei confruntări militare la Nistru este respinsă categoric şi de ministrul în exercițiu al Apărării de la Chișinău, Anatol Șalaru. El spune că presa rusă este un instrument al războiului hibrid pe care Moscova îl duce în această regiune, iar dezinformarea este parte a acestui război hibrid. „După toate analizele, făcute inclusiv de ruși, războiului convențional i se acordă o importanță de cel mult 20% dint-un război hibrid modern. Sunt alte aspecte mult mai influente și mai importante decât războiul convențional între armate, cum ar fi: destabilizarea economică, propaganda, susținerea unor partide politice, iar ceea ce fac publicaţiile din Rusia nu este decât parte a acestui război hibrid”, a afirmat Anatol Șalaru, specificând că prin aceste articole se doreşte provocarea îngrijorării în rândul cetățenilor moldoveni și mobilizarea cetăţenilor ruși și a susținătorilor regimului separatist de la Tiraspol. „Noi nu ne pregătim să atacăm pe nimeni. Republica Moldova consideră că astăzi toate căile de soluționare a conflictului transnistrean sunt numai pe cale diplomatică. România, fiind țară membră UE și NATO, nu-și permite să schimbe frontierele unui stat sau să intre în Moldova. De fapt, pericolul cel mare îl prezintă trupele rusești care staționează ilegal în Transnistria, iar Rusia vrea să și le mențină acolo cu orice preţ. Ei încearcă să justifice în fața propriilor cetățeni prezența acestei armate în Transnistria și inventează diferite pericole care nu există”, a mai spus Anatol Șalaru.
Valentina Basiul
Acest articol este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.
Articolul a fost realizat în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociația VIP a Telejurnaliștilor Independenți din Moldova (ATVJI), cu suportul programului „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.