30 October 2024
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Statutul de funcţionar public. Transferul concediului nefolosit

Loading
Cetăţeanul şi legea Statutul de funcţionar public. Transferul concediului nefolosit
Statutul de funcţionar public. Transferul concediului nefolosit
stirileprotv.ro
Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în aju­torul cititorului nostru care caută răspun­suri la întrebări de ordin juridic. Conti­nuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprin­deri, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).

 

Ion PREGUZA

expert

în Departamentul juridic al CNSM

 

Statutul de funcţionar public

 

Sunt angajat într-o autoritate publică și îndeplinesc activități ce țin de administrarea sistemului informațional, inclusiv de prelucrare a informației respective. Doresc să aflu dacă am sau nu aceleași drepturi ca și funcționarii publici?

Vasile Gârlea, Bălți

 

Pentru a beneficia de aceleași drepturi ca și funcționarii publici, persoana respectivă trebuie să dețină o funcție publică în una din autoritățile publice specificate în anexa nr. 1 a Legii cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public nr. 158 din 04.07.2008, cum ar fi în autoritățile administrației publice centrale de specialitate şi alte autorităţi administrative (aparatele centrale, serviciile publice desconcentrate, alte organe ale administrației publice din subordinea autorităților administrației publice centrale de specialitate) etc.

În sensul acestei legi, funcția publică constituie un ansamblu de atribuții şi obligații stabilite în scopul realizării prerogativelor de pu­tere publică.

Cu referire la întrebarea dumneavoastră, menționăm că prevederile Legii nr. 158 din 04.07.2008, potrivit art. 4, alin. (3), lit. c) al aceste­ia, nu se aplică personalului din autoritățile publice care desfășoară activități auxiliare de secretariat, protocol, administrative, de adminis­trare a sistemelor informaționale, inclusiv de introducere şi prelucrare a informației ce asigură funcționarea autorității publice.

 

Transferul concediului nefolosit

 

În cazul în care concediul medical a coincis parțial cu con­cediul de odihnă anual, poate oare angajatorul fără acordul meu să transfere zilele nefolosite din concediu pentru anul următor?

Maria Calestru, Chișinău

 

Durata concediului medical nu se include în durata concediului de odihnă anual. În caz de coincidență totală sau parțială a concediului de odihnă anual cu concediul medical, în baza unei cereri scrise a salariatului, concediul de odihnă anual nefolosit integral ori parțial, potrivit  art. 118, alin. (6) din Codul muncii, se amână pe perioada convenită prin acordul scris al părților sau se prelungește, respectiv, cu numărul zilelor indicate în documentul eliberat în modul stabilit, privitor la acordarea concediului medical în cadrul aceluiași an ca­lendaristic. Prin urmare, angajatorul nu este în drept, nici cu acordul salariatului, să transfere concediul nefolosit pentru anul următor.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand