4 December 2024
Chisinau
Social

Statul are multe de făcut pentru cei care au ajuns la odihna binemeritată

Loading
Social Statul are multe de făcut pentru cei care au ajuns la odihna binemeritată
Statul are multe de făcut pentru cei care au ajuns la odihna binemeritată
agora.ro

CNSM a elaborat și expediat Ministerului Muncii și Protecției Sociale un aviz la proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023, care a parvenit repetat spre examinare, în care con­sideră că domeniul asigurărilor sociale de stat, cadrul legal al acestuia ar trebui să asigure o previzibilitate pentru persoanele asigurate cu privire la prestațiile acordate acestora, mai cu seamă a mecanismu­lui de indexare a pensiilor prevăzut la art. 13 din Legea nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii.

„Reamintim că, pe parcursul ultimilor ani, mecanismul de indexare a pensiilor a fost revizuit de mai multe ori. În acest context, considerăm oportun ca pentru asigurarea unei planificări a bugetului asi­gurărilor sociale de stat și a încrederii per­soanelor asigurate în sistemul public de asigurări sociale, formula utilizată pentru indexare trebuie să fie bine argumentată, echitabilă și previzibilă pe termen lung, pentru a menține puterea de cumpărare a pensiilor achitate beneficiarilor, iar legile anuale să fie elaborate în strictă corespun­dere cu prevederile legale”, se arată în do­cumentul CNSM.

Autorii Avizului consideră că la art. 13 din proiectul de lege este necesară majora­rea ajutorului de deces și stabilirea acestuia în mărime de 5000 de lei pentru corelarea cu cheltuielile minime pe care le suportă membrii familiei în legătură cu decesul per­soanei, mai cu seamă că cuantumul acestu­ia nu a fost modificat din anul 2013.

Totodată, ei mai consideră oportună, în contextul situației social-economice din țară și al reducerii puterii de cumpă­rare, examinarea posibilității de a indexa la rata inflației indemnizațiile lunare pen­tru creșterea copilului pentru persoanele asigurate și planificarea în acest sens a re­surselor financiare în bugetul asigurărilor sociale în anul 2023.

„Dat fiind faptul că, pe parcursul anului 2020-2021, urmare a restricțiilor adoptate în vederea prevenirii răspândirii Covid-19, nu au fost valorificate mijloacele financiare destinate organizării odihnei de vară a co­piilor și adolescenților, solicităm alocarea mijloacelor financiare pentru anul 2023 de la bugetul de stat în mărime de 27 mln. de lei, față de 9 mln. de lei, pentru odihna de vară a copiilor și adolescenților în vederea majorării numărului de beneficiari care se vor bucura de acest drept. Mai mult decât atât, dacă, în anul 2019, din suma aloca­tă au fost procurate 4945 de bilete pentru odihna de vară a copiilor și adolescenților, în anul 2022 au fost procurate din aceeași sumă doar 3175 de bilete. Prin urmare, în cazul menținerii în anul 2023 a sumei de 9 mln. de lei pentru organizarea odihnei de vară, numărul de bilete procurate va fi semnificativ mai mic”, se menționează în document.

La Subprogramul „Protecția socială a unor categorii de cetățeni”, sindicatele insistă asupra alocării mijloacelor financi­are pentru tratamentul balneosanatorial a persoanelor asigurate pentru anul 2023 în mărime de 65 mln. de lei, în loc de 30 mln. de lei prevăzute în proiectul Legii bugetu­lui asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023, rezultate din suma planificată în anii 2020-2021, dar nevalorificate în totalitate în legătură cu restricțiile anti-Covid-19.

„Atragem atenția că, pe parcursul ulti­milor ani, urmare a majorării prețului bi­letelor de tratament și menținerii aceleiași sume alocate din buget pentru tratamen­tul balneosanatorial al salariaților, numărul biletelor procurate s-a redus semnificativ de la 5751 în anul 2019, la 3965 de bilete în anul 2022. Totodată, subliniem faptul că pentru tratamentul balneosanatorial al ve­teranilor, precum și al cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, conform Legii nr. 909/1992, în proiectul legii bugetului asigurărilor socia­le de stat pentru anul 2023 este planifica­tă suma de 71,3 mln. de lei, ceea ce este discriminatoriu față de asigurați, care, prin plata contribuțiilor, a primelor medicale și impozitului pe venit aferente salariilor, contribuie la crearea veniturilor bugetului public național”, se subliniază în Aviz.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand