Valentina Ananko este o doamnă ajunsă la venerabila vârstă de 80 de ani, care aproape 60 de ani a muncit într-o instituţie de cercetări ştiinţifice, a activat multă vreme în administraţia publică locală. Dar acum, la bătrâneţe, este chinuită de hipertensiune arterială. În luna mai anul curent a mers la staţiunea balneoclimaterică „Bucuria–Sind” din Vadul lui Vodă pentru a urma un curs de recuperare şi reabilitare pentru a patru oară. Însă, în mod surprinzător, de îndată ce a ajuns la poarta instituţiei, a avut senzaţia de parcă ar fi păşit pentru prima dată pe teritoriul ei. Blocul central, după nişte lucrări de reparaţie capitale, arată ca nou. Alături de el a apărut un „campus” de ştiubeie de albine, semn că la staţiunea balneoclimaterică „Bucuria–Sind” se prestează un nou serviciu pentru pacienţi, apiterapia.
Întâmpinată de rondul de trandafiri şi de „stolul” de zâne
Totuşi, cel mai răvăşitor moment pentru Valentina Ananko, de îndată ce a intrat în curtea staţiunii, l-a trăit în clipa în care a dat de rondul de trandafiri în culori frumoase, pronunţate, ce răspândeau arome fine, îmbătătoare, care aveau să-i „parfumeze” întreaga perioada de aflare aici chiar din primele minute.
Nici n-a reuşit bine să inspire aromele ameţitoare ale zecilor de trandafiri că, trecând pragul instituţiei, s-a pomenit cucerită de „stolul” de zâne de la parterul blocului, fete frumoase, chipeşe, zâmbitoare, îmbrăcate unu ca una în aceeaşi uniformă de un albastru pur, angajate ale staţiunii balneoclimaterice, care au tratat-o cu multă căldură sufletească, amabilitate, ajutând-o să îndeplinească toate formalităţile, să-şi aleagă salonul şi să-şi ducă lucrurile sale într-acolo.
Apropo de salon. I s-a dat o încăpere spaţioasă pentru două persoane, cu balconul ce dă spre pădure. Cu televizor, cu covor nou pe jos, cu baie în care nu lipsea apa caldă. Iar lenjeria de pat arăta atât de proaspătă, albă, încât au încercat-o emoţii puternice. Deoarece nici în propria ei casă, pensia mizeră nu-i permite să-şi cumpere mai des cearşafuri, prosoape, să le schimbe pe cele vechi.
În cantina staţiunii, ca la restaurant
Abia de şi-a aşezat lucrurile că a fost invitată să servească prânzul. În cantina staţiunii avea să continue lanţul surprizelor. Spre deosebire de dăţile trecute, când trebuia să înfulece ce i se punea pe masă, acum avea posibilitatea să comande bucatele preferate, ca la restaurant. În afară de aceasta, pe o masă mare erau dispuse farfurii ca diferite salate, cu cartofi prăjiţi, încât puteai mâncă cât încăpea. Iar Valentina, şefa de sală, nu scapă nici un detaliu, de îndată ce observă că cuiva nu-i prieşte felul de bucate, se apropie de persoana respectivă şi se interesează ce ar prefera în schimb. Altfel spus, cultura deservirii în cantina staţiunii s-a schimbat în mod radical, meniul a devenit mult mai bogat, iar în farfurie se pune cât doreşti, de parcă, precum remarcă Valentina Ananko, toată lumea ar intenționa să adauge câteva kilograme.
Cure întremătoare, relaxante
Nu trecea zi ca dumneaei să nu urmeze o procedură anume. În total, medicul curant Olesea Mancenco i-a prescris vreo cinci cure, precum aeroionomuzicoterapie, vibromasaj la tălpi, argiloterapie, fitoteratpie şi băi carbogazoase uscate, un serviciu nou prestat la staţiunea „Bucuria-Sind”. Dar, neîndoios, cea mai plăcută procedură pentru Valentina Ananko s-a dovedit a fi aeroionomuzicoterapia. Mai multe persoane sunt introduse într-o sală de la etajul cinci. După ce se instalează confortabil în fotolii, acestea se lasă copleşite de muzica trilurilor de păsări, de zgomotul îmbietor al apei curgătoare, de orăcăitul calmant al broaştelor, de cântatul cucului. Astfel încât, după o jumătate de oră de moţăit în sala de aeroionomuzicoterapie, te trezeşti alt om.
Valentina Ananko mărturiseşte că a încercat să se trateze şi la alte sanatorii, chiar şi din străinătate. Totuşi, o asemenea atenţie, tratament amabil, mai ales faţă de oamenii în vârstă, ca la „Bucuria–Sind” nu a simţit nicăieri. Un singur lucru are de regretat: nu poate veni aici în fiecare an ca să-şi întremeze sănătatea şi să se relaxeze pe îndelete. Or, mii de persoane de seama ei, cu diferite afecțiuni, aşteaptă să le vină rândul să se trateze aici ca să trăiască aceste clipe paradisiace.