4 December 2024
Chisinau
Без рубрики

Start pentru a doua ediție a Școlii sindicale

Loading
Без рубрики Start pentru a doua ediție a Școlii sindicale
scoala-sindicala

Foto: vocea.md

Cea de-a doua ediție-pilot a Școlii sindicale a fost lan­sată. Timp de un an, cei 24 de participanți vor deprin­de abilități de lider, vor afla care e rolul sindicatelor în societate. La deschidere au fost prezenți conducerea CNSM, dar și partenerii de proiect din Austria.

 

Datorită parteneriatului moldo-austriac în domeniul edu­caţiei sindicale, proiectul in­titulat „Şcoala sindicală din Moldova” devine deja o tradiție. Ediția din acest an a reunit 24 de participanți din diferite ra­muri.

Prezent la eveniment, pre-ședintele CNSM, Oleg Budza, a ținut să menționeze că școala este un proiect de succes. ”Școala este dedicată liderilor sindicali din diferite ramuri. Acest lucru a fost preluat de la colegii din Austria. Acolo, școala activează mai mult de 40 de ani. Absolvenții primei edi-ții s-au maturizat, au devenit persoane active a societății ci­vile. Prin această școală sun­tem mai aproape de Europa. Condiția este să te dedici profe­sional. Astfel educăm persoane competente”, a declarat Oleg Budza.

Pentru cursuri participanții nu achită nimic. Finanțarea este asigurată de Federația Sin­dicatelor din Austria, Ministe­rul Afacerilor Externe al Aus­triei și Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova.

Directorul executiv al Federației Sindicatelor din Austria (OGB), concomitent și ofițerul de proiect al Școlii sindicale, Sepp Wall-Strasser, a declarat că școala trebuie să creeze li­deri sindicali profesioniști.

 

g_cnsm

Voi face tot posibilul ca proiectul să fie unul de succes, pentru că avem nevoie de oameni puternici

 

”Sunt foarte mulțumit, știu că este greu să vii la lecții după programul de lucru. De la în­ceput nu era clar dacă acest model este binevenit în RM, dar a reușit. Participanții sunt motivați să participe în viața sindicală”, a precizat ofițerul de proiect.

„Şcoala sindicală din Moldo­va” are menirea de a deveni un nou model de educaţie continuă pentru sindicaliştii din Moldo­va. Aceasta a fost implementată în Moldova în baza modelului austriac. Îmi exprim convinge­rea că acest proiect va contribui la implementarea în Moldova a unor modele moderne de so­luţionare a problemelor social-economice cu care se confruntă salariaţii – membri de sindicat și la modernizarea sindicate­lor”, a adăugat Wall-Strasser.

La eveniment au mai partici­pat șeful biroului din Bruxelles al Federației Sindicatelor din Austria, Oliver Ropke, șeful Biroului de Coordonare pen­tru Cooperare Tehnică a Aus­triei, Gerhard Schaumberger, atașatul pentru Muncă, Afaceri Sociale și Protecția Consuma­torului din cadrul Ambasadei Austriei la Chișinău, Georg Reibmayr.

 

Foștii participanți îi încurajează pe actualii

 

Pas cu pas, participanţii vor obține cunoştinţe noi. Aceștia spun că școala este o provocare pentru ei. Pentru unii reprezin­tă o modalitate de a crește pro­fesional sau a deprinde abilități de la experții internaționali.

Foștii participanți au venit să-i încurajeze pe actualii studenți. ”Am primit multe infor-mații din domeniul sindical, datorită trainerilor naționali și internaționali. Am învățat să lucrăm cu tinerii, ceea ce este un lucru important pen­tru RM. În urma unui schimb de experiență, participanții la seminar au reuşit să formeze o echipă unită. De asemenea, în urma flash-moburlor, cred că am obţinut abilități solide în ac­tivitatea sindicală”, a menționat fostă absolventă a școlii sindi­cale, Tatiana Marian.

Un alt fost absolvent, Tudor Rusu, a declarat că școala este un proiect ambițios, chiar dacă la început erau puțin sceptici de succesul acestuia.

 

Informație utilă și practică internațională

 

Una din participante este Veronica Cojocari, care activează la S.A. ”Termocom”. Pentru ea Școala sindicală este un mod de perfecționare.

“Din curiozitate am aplicat la școală. Am vrut să aflu ceva nou, să fiu implicată în viața sindicală. Mă aștept la lecții interesante, să fiu inițiată în principiile sindicaliste moder­ne. Vreau ca între participanți și formatori să existe o relație de feedback. Iar eu, la rândul meu, îmi voi da toată strădu­inţa”, a mărturisit Veronica Cojocari.

 

scoala-sindicala-1

Foto: vocea.md

 

Un alt participant este Va­dim Burlacu de la Sindicatul Lucrătorilor din Transportul Aerian. ”Am aplicat pentru că mi-e foarte interesant să aflu despre practica internațională din domeniu. Totodată, sper să fiu util colegilor mei de breas­lă, pentru că voi afla lucruri noi pe care le voi împărtăși cu alții. Cu ajutorul școlii, vreau să văd o schimbare în sindicate, una progresistă”, a precizat Vadim Burlacu.

 

Proiectele finale – marea provocare

 

Obiectivele proiectului sunt dezvoltarea competenţelor funcţionale, sociale şi profe­sionale ale activului sindical, consolidarea capacităţii de au­todeterminare a formatorilor şi, în final, formarea unei noi generaţii de activiști sindicali.

Instruirea în cadrul şcolii se desfășoară sub forma unor ședințe serale, după orele de serviciu. Cursanții se adună în incinta Institutului Muncii în anumite zile între orele 17.30 și 20.30 cu scopul de a sociali­za, studia, dezvolta capacitățile profesionale și aprofunda cu-noștințele în diferite dome­nii, fiind ghidați și instruiți de formatori din cadrul CNSM, CSNR și experți externi.

Pe parcursul lecțiilor se vor discuta teme ca motivația apartenenței la sindicat, recru­tarea sindicală, legislația mun­cii, impozitele și activitatea fiscală.

În perioada august 2012 – mai 2013 s-a desfășurat pri­ma etapă a școlii. A doua eta­pă a proiectului (Pilot II) se va desfășura în perioada 17 sep­tembrie 2013 – 31 iulie 2014.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand