3 December 2024
Chisinau
Sport

Sportul unește sindicaliștii din FSCM 

Loading
Sport Sportul unește sindicaliștii din FSCM 
Sportul unește sindicaliștii din FSCM 
fscm.md

Federația Sindicatelor din Comunicații a organizat Spartachiada a XX-a cu slo­ganul „Fac sport, gândesc frumos și iu­besc”. Participanții au avut parte de o zi cu mult soare, distracție, comunicare și multă mișcare.

La inaugurare, participanții la competițiile sportive au fost încurajați de Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sin­dicatelor din Moldova.

„Sindicatul este mesager ai unității, al păcii și solidarității. Totodată, sportul, cul­tura fizică fac parte din viața de zi cu zi a sindicaliștilor ca un mijloc de menținere și perpetuare a stării de sănătate, necesară pentru o muncă plăcută”, a menționat Igor Zubcu.

Elizaveta Iurcu, președinta FSCM, a de­clarat, la rândul său, că „sportul ne unește, ne face sănătoși și consolidează prietenia”. Au venit să-și susțină colegii și partenerii sociali din ramură.

Violeta Cojocaru, vice-administrator a lÎ.S. „Poșta Moldovei”, și Ina Chiriacova, director pentru resurse umane la „Mold­telecom” S.A., au fost alături de angajați în această zi.

„FSCM își dă toată străduința ca membrii săi să se simtă confortabil. Sportul întot­deauna a însemnat un mod de viață sănă­tos, prietenie, dar și bună dispoziție”, a spus Violeta Cojocaru.

„În luna mai sunt programate mai mul­te evenimente frumoase, care ne amintesc din ce domenii facem parte”, a menționat și Ina Chiriacova.

Participanții la competiții au fost foarte entuziasmați de atmosfera prietenoasă și de faptul că pot concura la diferite probe pentru sănătate și prietenie.

„Îmi place să joc tenis de masă. De fie­care dată concurez la această probă. Ne dezvoltăm fizic, mintea un pic se recreează după un an de lucru”, a menționat Ina Simac de la Strășeni.

Mihai Sandu, angajat la CNAM, era pen­tru prima dată la astfel de competiții. „Este un eveniment care cimentează colectivul, facilitează comunicarea, ne mai dezmorțim, ne împărtășim impresiile. Ne-am detașat de toate problemele și ne încărcăm bateriile”, a spus mulțumit Mihai Sandu.

Iată rezultatele finale ale competiției la diferite probe.

Volei femei:

  • Locul I  – S.A. „Moldtelecom”
  • Locul II – Î.M. „Orange”
  • Locul III – Î.S. „Poșta Moldovei”

Volei bărbaţi:

  • Locul I  – Î.M. „Orange”
  • Locul II – Centrul Tehnologii Informaționale în Finanțe
  • Locul III – Î.S. „Radiocomunicații”

Tenis de masă:

  • Locul I – Î.M. „Orange”
  • Locul II – Centrul Tehnologii Informaționale în Finanțe
  • Locul III – Î.S. „Radiocomunicații”

Șah:

  • Locul I –  I.P. Serviciul Național de Mana­gement al Frecvențelor Radio
  • Locul II – Î.M. „Orange”
  • Locul III – Centrul Telecomunicații Tara­clia

Jocul de dame:

  • Locul I – Centrul Telecomunicații Taraclia
  • Locul II – Centrul Tehnologii Informaționale și Finanțe
  • Locul III – S.A. „Moldtelecom”

Minifotbal:

  • Locul I – Centrul Tehnologii Informaționale în Finanțe
  • Locul II – S.A. „Moldtelecom”
  • Locul III – Î.M. „Orange”

Darts:

  • Locul I – Centrul Telecomunicații Vulcănești
  • Locul II – Centrul Telecomunicații Edineț
  • Locul III – Î.C.S. „Ericsson Telecommuni­cations”
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand