Spartachiada a VII-a a salariaţilor din ramura instituţiilor bancare şi asigurări a avut loc în perioada 9-10 septembrie, la Casa de odihnă „Perlele Nistrului” de la Vadul lui Vodă. Evenimentul a fost organizat de Federaţia Sindicală a Lucrătorilor din Instituţiile Bancare şi de Asigurări (SIBA).
La competiții au participat echipe de la Banca Naţională, Moldova Agroindbank, Victoriabank, Energbank, Banca de Economii, precum şi Moldasig şi General Asigurări.
Cei peste 200 de participanţi au evoluat la cinci probe sportive: minifotbal, volei, tenis de masă, sărituri în lungime şi darts.
În clasamentul pe echipe, sportivii de la Banca Naţională s-au plasat pe locul întâi la sărituri în lungime şi pe locul doi la volei. Echipa de la Moldova Agroindbank s-a situat pe locul întâi la minifotbal şi darts şi pe locul doi la tenis de masă şi sărituri în lungime.
Sportivilor de la Victoriabank le-a revenit locul doi la minifotbal şi darts şi locul trei la tenis de masă, în timp ce Energbank s-a clasat pe locul trei la minifotbal.
Echipa de la General Asigurări s-a plasat pe locul întâi la volei și tenis de masă, iar cea de la Moldasig pe locul trei la volei, sărituri în lungime şi darts.
Victor Onici, preşedintele Federaţiei SIBA, a adus sincere mulţumiri preşedinţilor comitetelor sindicale pentru susţinerea şi contribuția adusă la desfăşurarea competiţiilor sportive.
Potrivit Tatianei Tafuni, şefa Departamentului organizare al Federaţiei SIBA, pentru următoarea ediţie a spartachiadei vor fi instituite criterii de sancţionare până la excluderea din competiţie a echipelor de sportivi în caz de includere în componenţa lor a unor persoane ce nu fac parte din colectivele pe care le reprezintă.