slot88
Sindicatele și partenerii sociali  identifică soluții pentru inechități « Vocea poporului
13 January 2026
Chisinau
Oficial

Sindicatele și partenerii sociali  identifică soluții pentru inechități

Loading
Oficial Sindicatele și partenerii sociali  identifică soluții pentru inechități
Sindicatele și partenerii sociali  identifică soluții pentru inechități
sindicate.md

Reprezentanți ai sindicatelor, an­gajatorilor, guvernelor și mediu­lui academic din Europa Centrală și de Vest s-au reunit la Bruxelles, Belgia, în cadrul unei conferințe regionale organizate de Biroul Organizației Internaționale a Mun­cii al Activităților Lucrătorilor (ILO-ACTRAV). Scopul discuțiilor a fost identificarea provocărilor și a oportunităților generate de necesitatea unui nou contract social la nivel național și regional.

Conferința, desfășurată în perioada 27–28 mai 2025, a avut ca obiectiv stabilirea unor propuneri concrete pentru promo­varea unor piețe ale muncii mai incluzive și mai reziliente la nivel regional, punând accent pe politici macroeconomice dura­bile, dezvoltare economică și transformări tehnologice.

Printre participanți s-au aflat Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), și Valeriu Cazacu, șeful Departamentului relații internaționale, mass-media și tehno­logii informaționale al CNSM.

Maria Helena André, directoarea ILO-ACTRAV, a subliniat gravitatea situației ac­tuale, declarând că „peste 14% dintre eu­ropeni trăiesc încă sub pragul sărăciei, iar peste 10% dintre angajați se confruntă cu sărăcia, chiar dacă muncesc”.

De asemenea, ea a avertizat că „reveni­rea politicilor de austeritate fiscală în mai multe state membre amenință să submi­neze modelele sociale, serviciile publice și sistemele de protecție socială”. Maria Helena André a accentuat că dezbaterea nu  se rezumă doar la identificarea proble­melor, ci urmărește propunerea de soluții practice și colective pentru un contract social reînnoit, care să funcționeze pentru toți.

Participanții la conferință au exploratrolul important al dialogului social și al implicării active a partenerilor sociali în asigurarea unor cadre de guvernanță mai echitabile și incluzive. Evenimentul de la Bruxelles face parte dintr-o inițiativă glo­bală a ILO-ACTRAV, menită să pregătească contribuțiile sindicatelor pentru cel de-al Doilea Summit Mondial pentru Dezvoltare Socială, programat pentru a doua jumătate a anului 2025.

Potrivit unui comunicat al Organizației Internaționale a Muncii (OIM), lumea se confruntă cu transformări profunde, influențate de tensiuni geopolitice, schim­bări accelerate în globalizare și tehnologie, precum și de criza climatică și degradarea mediului. Aceste fenomene afectează sem­nificativ piața muncii, dezvoltarea durabilă și coeziunea socială în multe țări europene, punând sub semnul întrebării capacitatea guvernelor de a-și respecta obligațiile soci­ale față de cetățeni.

În context, conceptul de „nou contract social” devine deosebit de relevant, oferind un cadru pentru redefinirea relației dintre stat și cetățeni. Acesta vizează progresul social și justiția socială, promovând incluzi­unea sistematică în toate dimensiunile vieții economice și sociale și oferind economiilor și societăților flexibilitatea necesară pentru a face față schimbărilor rapide.

Noul contract social ar trebui să recu­noască rolul decisiv al pieței muncii, înspecial, al muncii decente, asigurând pri­oritizarea ocupării forței de muncă în concordanță cu obiectivele economice, sociale și de mediu. Astfel, toți cetățenii ar trebui să beneficieze de dezvoltarea economică prin muncă decentă, protecție socială și o distribuție echitabilă a bogăției create.

De asemenea, este imperativă întărirea dialogului social și a negocierii colective ca instrumente primordiale pentru asi­gurarea unei Europe mai echitabile și mai unite, prin consolidarea libertății de asociere, asigurarea unei remunerări echitabile și protecție socială adecvată în noile forme de muncă, plasarea justiției sociale în centrul politicilor economice.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
link slot gacor
Slot
slot thailand