Reprezentanți ai tuturor sindicatelor care activează în raionul Rezina s-au întrunit, în ultima zi a lunii octombrie, în Palatul raional de cultură „Nicolae Lupov”, la un seminar cu genericul „Securitatea și sănătatea în muncă”, organizat de Vera Platon, reprezentanta CNSM în această unitate teritorial-administrativă.
La seminar au participat 65 de sindicaliști, responsabili pentru securitate si sănătate în muncă la întreprinderi, președinți ai organizațiilor primare ale sindicatelor de ramură din teritoriu, activiști sindicali. Invita-tul special al activității a fost Alexandru Pascari, inspector principal de muncă din cadrul Inspectoratului Muncii al Sindicatelor.
În debutul evenimentului, Vera Platon a formulat obiectivele seminarului, informându-i succint pe cei prezenți despre principalele realizări privind protecţia salariaţilor în anul curent. Printre cele mai importante, dânsa a relevat acțiunile întreprinse pentru implementarea Legii nr. 367/2022 cu privire la serviciile alternative de îngrijire a copiilor, care se axează pe servicii de îngrijire la locul de muncă, de tip familial și servicii individualizate de îngrijire a copilului; privind acordarea indemnizației paternale; referitor la sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar ș. a.
Vera Platon a vorbit în cunoștință de cauză și despre actele normative care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2024, vizând indemnizația pentru incapacitatea temporară de muncă cauzată de boli obișnuite sau de accidente nelegate de muncă, plătită din mijloacele angajatorului, care se stabilește indiferent de durata stagiului de cotizare; indemnizația lunară pentru creșterea copilului, care se calculează din venitul asigurat al unuia dintre soți, ceea va determina un cuantum mai mare al indemnizației lunare pentru creșterea copilului.
Alexandru Pascari i-a informat pe participanții la seminar despre unele aspecte ce țin de securitatea şi sănătatea în muncă; atestarea locului de muncă; cercetarea accidentelor de muncă; elaborarea actelor normative la nivel de unitate în domeniul securitatea şi sănătatea în muncă; evaluarea factorilor de risc, cu participarea formatorilor de la CNSM.
Sindicaliștii au aflat detalii despre clasificarea şi definirea accidentelor, cum ar fi: accidente de muncă; accidente în afara muncii; accident individual, în urma căruia este afectat un singur salariat; accident colectiv, în urma căruia sunt afectaţi, în acelaşi timp, în acelaşi loc şi din aceeaşi cauză, minimum doi salariaţi.
Totodată, ei ai au fost informați despre modul în care trebuie să procedeze în cazul producerii unui accident. „Fiecare accidentat sau martor ocular este obligat să anunţe imediat despre accidentul produs conducătorul său direct sau oricare conducător superior al acestuia şi să acorde, după caz, primul ajutor”, le-a atras atenția Alexandru Pascari.
Participanţii la seminar au aflat despre reglementările şi cerinţele în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă, obligaţiile angajatorului, obligaţia şi drepturile salariaţilor, utilizarea mijloacelor de protecţie individuale şi colective, răspunderea pentru încălcarea actelor normative în domeniu ș. a.
La finalul seminarului, a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri, în timpul căreia cei prezenți au avut posibilitatea să afle de la Alexandru Pascari detalii la chestiunile care îi interesau îndeosebi.
Sindicaliştii au apreciat calitatea organizării seminarului, importanţa temelor abordate, mulţumind formatorului, organizatorilor, specialiștilor, precum şi conducerii CNSM pentru suportul financiar şi metodic acordat în organizarea evenimentului respectiv.