4 December 2024
Chisinau
Social

Sindicaliștii din întreaga lume, solidari cu Ucraina, au venit cu un apel la pace

Loading
Social Sindicaliștii din întreaga lume, solidari cu Ucraina, au venit cu un apel la pace
Sindicaliștii din întreaga lume, solidari cu Ucraina, au venit cu un apel la pace
sindicate.md

În cadrul Congresului V al Confederației Internaționale a Sindi­catelor (ITUC), care s-a desfășurat, în perioada 17-22 noiembrie la Melbourne, Australia, a fost orga­nizat un eveniment special, unde sindicaliști din întreaga lume au condamnat războiul din Ucraina, și-au manifestat solidaritatea cu cetățenii ucraineni și au chemat părțile beligerante la pace.

Prezenți la lucrările Congresului V al ITUC, sindicaliștii din Ucraina au vorbit despre daunele cauzate poporului ucrai­nean urmare a agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei, precum și despre acțiunile întreprinse de sindicate pentru susținerea populației afectate, despre consecințele războiul asupra pieței muncii, dat fiind faptul că un număr impunător de locuri de muncă au fost pierdute, iar restabilirea acestora trebuie sa fie prioritară. De aseme­nea, sindicaliștii ucraineni au mulțumit pen­tru ajutorul acordat poporului ucrainean și pentru solidaritatea manifestată de comuni­tatea sindicală internațională.

La rândul lor, Sharan Burrow, secretar general al ITUC, și Maria Helena Andre, di­rector al Biroului Organizației Internaționale a Muncii pentru Activitățile Lucrătorilor (ILO-ACTRAV), au vorbit despre acțiunile întreprinse de aceste structuri pentru susținerea Ucrainei, inclusiv a organizațiilor sindicale din Ucraina.

Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a avut o intervenție în cadrul acestui eveniment. În discursul său, liderul sindical a subliniat importanța consolidării eforturi­lor comune pentru soluționarea conflictului armat din țara vecină și revenirea la o viață pașnică.

Precizăm că imediat de la declanșarea războiului din Ucraina, la data de 25 februa­rie 2022, Comitetul Confederal al CNSM a adoptat o hotărâre cu privire la susținerea cetățenilor ucraineni refugiați din cauza războiului din Ucraina. Mii de refugiați din Ucraina au fost cazați la sanatoriile aflate în gestiunea CNSM. De asemenea, centre­le sindicale național-ramurale au organizat campanii de strângere de fonduri, au fost desfășurate acțiuni de informare și solida­rizare pentru a sprijini refugiații din Ucraina.

Reamintim că la Congresul V al ITUC par­ticipă peste 1000 de sindicaliști din 130 de țări, inclusiv din Republica Moldova.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand