4 December 2024
Chisinau
Social

Sindicaliștii din cultură au discutat problemele și realizările înregistrate

Loading
Social Sindicaliștii din cultură au discutat problemele și realizările înregistrate
Sindicaliștii din cultură au discutat problemele și realizările înregistrate
sindicate.md

Consiliul Republican al Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură (FSLC) s-a întrunit, recent, într-o ședință ordinară. La lucrările ședinței, în calitate de invitați, au participat Igor Zubcu, președintele CNSM, și Ana Varzari, specialist (audi­tor principal) la Ministerul Culturii.

Ordinea de zi a inclus mai multe chestiuni privind activitatea Federației și a instituțiilor din ramura culturii. Pe mar­ginea chestiunii cu privire la monitoriza­rea activității de protecție a salariaților membri de sindicat desfășurate de că­tre Administrația publică locală (APL) și de conducerea entităților economice din ramura culturii în vederea respectării Convenției colective (nivel de ramură) pe anii 2021-2025, pe parcursul anului 2022, s-au pronunțat mai mulți membri ai Consi­liului Republican al FSLC.

Nicolae Garaz, președintele FSLC, a menționat, în raportul prezentat la acest subiect, că „pentru funcţionarea efectivă a unei entităţi economice este nevoie de doi factori: dialogul social la nivel de uni­tate şi concordanţa actelor administrative cu legislaţia muncii în vigoare. În urma mo­nitorizării privind aplicarea și respectarea prevederilor Convenției colective (nivel de ramură) pentru anii 2021-2025, s-a con­statat că salariaţii, membri de sindicat, în marea lor majoritate, au beneficiat de con­cedii de odihnă suplimentare plătite pentru evenimente familiale, de concedii fără plată, de ajutor material, de indemnizaţii sociale, de echipamente şi materiale de protecţie, de suplimente acordate din veni­turile financiare ale unităţilor”.

 

Nivelul de salarizare, un subiect sensibil

După cum a accentuat liderul sindical, deși au fost obținute anumite progrese, apreciate de salariații din ramură, nivelul de salarizare rămâne un subiect sensibil. FSLC mereu a pledat ca salariul unui anga­jat din domeniul culturii să fie astfel încât să poată satisface necesitățile angajaților și să le asigure familiilor acestora un trai decent. La acest subiect, Federația nu a ra­tat nici o ocazie de a aborda problema și a înainta propuneri concrete de modificare și completare a Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Este important de menționat faptul că, în urma monitorizării modului în care se aplică și sunt respectate prevederile Convenției colective (nivel de ramură) pen­tru anii 2021-2025, s-a constatat că majo­ritatea instituțiilor respectă și aplică corect prevederile actului juridic sus-menționat. Conform informațiilor primite de la liderii sindicali ai FSLC, la ora actuală, din 39 de organizații sindicale primare, sunt negocia­te și semnate 29 de contracte colective de muncă, iar patru se află în proces de nego­ciere. Acest fapt se datorează perseverenței și competenței președinților organizațiilor sindicale care, prin implicare fermă, au reușit să obțină drepturi și facilități pentru membrii de sindicat din instituțiile de cul­tură din țară.

 

Sarcina principală a Federației este de a preveni orice tentativă de neconformare la actele normative în vigoare

 

Nicolae Garaz a concluzionat că „sarcina principală a sindicatelor este de a preveni orice tentativă de neconformare la actele normative în vigoare şi de a acţiona în per­manenţă pentru a proteja drepturile profe­sionale şi social-economice ale membrilor de sindicat”.

În alocuțiunea sa, Igor Zubcu a subliniat că, în pofida greutăților prin care trec lucrătorii din domeniu, ei reușesc să-și facă munca cu multă dedicație, pentru a promo­va cultura în toate localitățile țării. Liderul sindical a apreciat calitatea dialogului soci­al constructiv, rodnic, care există între cen­trul sindical național-ramural și ministerul de resort. Totodată, președintele CNSM i-a informat pe sindicaliști despre principale­le realizări înregistrate de Confederație pe parcursul ultimului an în ceea ce privește dezvoltarea dialogului social, înaintarea mai multor inițiative și cerințe ce vizea­ză îmbunătățirea condițiilor de muncă, inclusiv în ramura culturii, consolidarea relațiilor cu organizații internaționale, și a vorbit despre prioritățile pentru următoa­rea perioadă.

Totodată, s-a  menționat faptul că CNSM a purtat consultări cu partenerii sociali ca cuantumul salariului minim pe țară să fie aprobat în mărime de 5000 de lei, dar nu s-a ajuns la o poziție comună. Prin adre­sarea CNSM către prim-ministrul Natalia Gavrilița, sindicaliștii au insistat asupra exa­minării suplimentare a propunerii de stabi­lire a salariului minim pe țară în mărime de 5000 de lei pentru anul 2023. Totuși, Guver­nul  a aprobat cuantumul salariului minim pe țară în mărime de 4000 de lei, de la 1 ia­nuarie 2023. Însă, după cum au comunicat autoritățile, problema respectivă urmează să fie reexaminată în 2023.

sindicate.md

Membrii Consiliului Republican al FSLC s-au pronunțat, de asemenea, pe margi­nea subiectului pus în discuție. Ei au relevat conlucrarea cu administrația publică loca­lă și cu conducerea instituțiilor de cultură, menționând reușitele înregistrate de or­ganele sindicale în realizarea prevederilor statutare, dar au dezvăluit și problemele cu care se confruntă liderii sindicali și salariații din ramura culturii.

În context, Ana Varzari, specialist la Mi­nisterul Culturii, a răspuns la mai multe întrebări venite din partea sindicaliștilor, care au abordat probleme legate de Legea salarizării în sistemul bugetar, creșterea nivelului de remunerare și îmbunătățirea condițiilor de muncă, insuficiența cadrelor și necesitatea unei motivări mai bune, în special, pentru a menține și a atrage tineri specialiști în ramura culturii.

 

Scopul principal, consolidarea sindicatelor

În altă ordine de idei, cei prezenți au fost informați despre activitatea Comitetului Executiv în perioada  de după ultima şedin­ţă a Consiliului Republican al FSLC, prezen­tată de Nadejda Andronic, vice președintă a FSLC. Aceasta a menționat că scopul prin­cipal întotdeauna a fost și rămâne consolidarea sindicatelor, recrutarea noilor mem­bri de sindicat, instruirea continuă a ca­drelor și activului sindical, reprezentarea și apărarea drepturilor și intereselor mem­brilor de sindicat. Astfel, în perioada de referință organele sindicale de nivel național-ramural au organizat și desfășurat diverse acțiuni îndreptate spre soluționa-rea problemelor membrilor de sindicat. Comitetul Executiv al FSLC și specialiștii Aparatului Consiliului Republican al FSLC au continuat practica de verificare a situației privind respectarea legislației muncii, a prevederilor Convenției colective la nivel de ramură și acordarea ajutorului metodic necesar.

 

Conlucrarea cu administrația publică locală și cu conducerea instituțiilor de cultură, o condiție indispensabilă în apărarea drepturilor salariaților

 

În scopul respectării legislaţiei mun­cii şi a prevederilor Convenţiei colective (nivel de ramură) pentru anii 2021-2025, Consiliul Republican al FSLC a hotărât, în ședința respectivă, să solicite autorităţi­lor publice locale, precum și conducerii entităţilor economice din ramura culturii, să se conformeze prevederilor legislației muncii și Convenţiei colective pentru anii 2021-2025. Printre acestea sunt: acordarea concediului de odihnă suplimentar plă­tit salariaţilor, membri de sindicat, ex­primat în zile calendaristice; respectarea legii securității și sănătății în muncă; eva­luarea condiţiilor de muncă şi modul de aplicare a listelor de lucrări pentru care pot fi stabilite sporuri de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile etc.

De asemenea, membrilor Consiliului Republican al FSLC li s-a solicitat să spo­rească implicarea  participativă şi coope­rantă cu autorităţile publice locale în ve­derea soluţionării problemelor de muncă şi sociale ale membrilor de sindicat; iniție-rea procedurii de negocieri colective la nivel de unitate pentru încheierea contrac­telor colective de muncă în instituțiile din ramură unde acestea lipsesc.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand