Consiliul Federaţiei Sindicatelor „Moldsindcoopcomerţ” s-a întrunit, la sfârșitul săptămânii trecute, într-o ședință, în care au discutat despre activitatea Federației și a organizațiilor-membre după Congresul VI din vara anului trecut și despre direcțiile prioritare de activitate pentru anul 2016. Participanții la eveniment au abordat, de asemenea, problemele cu care se confruntă angajații-membri de sindicat din ramură, precum și chestiuni de interes comun pentru întreaga societate.
La ședință au mai fost prezenți Petru Chiriac, vicepreşedinte al CNSM, Vasile Carauş, preşedintele Biroului Executiv „Moldcoop”, reprezentanți ai CNAS, CNAM și ai Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
În raportul prezentat Consiliului, Valeria Tricolici, preşedintele Federaţiei, a punctat principalele realizări înregistrate de la ultimul congres, în ceea ce privește protecția social-economică, dar și lacunele și rezervele existente. „În perioada de referinţă se atestă o conlucrare benefică a organizațiilor sindicale cu partenerii sociali din ramură, care au reușit să păstreze garanțiile minime ale salariaților, membrilor de sindicat din cadrul raporturilor de muncă stipulate în actele legislative și contractuale. Este binevenit şi faptul că în ultima perioadă se manifestă tendința de soluționare a majorității problemelor în domeniul relațiilor de muncă, pe loc, la entitate, ceea ce denotă o colaborare prosperă între salariați și angajatori, aceasta fiind rolul dialogului constructiv dintre partenerii sociali”, a subliniat Valeria Tricolici.
Liderul sindicatului a acordat atenție în discursul său drepturilor sindicale și dreptului muncii, precum și salariilor decente și echitabile. Bineînțeles, una din cele mai sensibile probleme ale salariaților rămâne a fi plata muncii. Salariul mediu lunar în Cooperaţia de Consum pentru anul 2015 a constituit 2485,7 lei şi s-a mărit cu 9,1% comparativ cu anul 2014, când a fost de 2279,3 lei. Faţă de mărimea salariului mediu lunar pe economia naţională, care în anul 2015 a constituit 4610,9 lei, acesta este mai mic cu 46%.
O altă problemă importantă discutată în cadrul ședinței a fost
securitatea și sănătatea în muncă. Astfel, s-a subliniat că munca trebuie să se desfășoare într-un mediu sănătos, îndreptat la bunăstarea lucrătorilor și demnitatea umană. Federația susține ideea continuării unei politici care să vizeze și stabilizarea obiectivelor clare de reducere și excludere a accidentelor de muncă și bolilor profesionale.
Participanții la ședință au vorbit, de asemenea, despre activitatea de instruire și informare sindicală. Este interesantă și statistica instruirii: la nivel internațional (IUF) au fost instruite 24 de persoane în mai puțin de un an; la nivel de federație – 60; la nivel de structuri sindicale teritoriale – 63 de persoane.
În final, Consiliul a adoptat o hotărâre din câteva puncte privind executarea bugetului sindical al Federației „Moldsindcoop-comerț” pentru anul 2015, obiectivele pentru următorii ani, precum și chestiuni organizatorice.