Violența de gen rămâne una dintre cele mai grave și persistente probleme sociale din Republica Moldova, afectând viața a mii de femei, fie acasă, fie la locul de muncă sau în mediul online. Creșterea numărului de cazuri de violență cibernetică, hărțuire și abuz economic arată că fenomenul se transformă și se extinde, depășind limitele spațiului privat și devenind o amenințare tot mai complexă pentru siguranța și autonomia femeilor.
În acest context, prevenirea și reacția rapidă nu mai sunt opționale, ci necesare. Pentru a discuta aceste provocări, Comisia de Femei a CNSM a organizat, la 27 noiembrie 2025, la Institutul Muncii, masa rotundă cu genericul „Violența de gen: conștientizarea și prevenirea abuzurilor în comunitate”, parte a campaniei internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”.
Evenimentul a reunit lideri sindicali, autorități, experți și parteneri sociali, care au pus în lumină evoluțiile îngrijorătoare ale fenomenului și soluțiile necesare.
În deschiderea evenimentului, AngelaOtean, președinta Comisiei de Femei a CNSM, a subliniat că violența poate fi combătută doar prin informare, solidaritate și acțiuni coerente în fiecare comunitate. Ea a atras atenția asupra creșterii violenței cibernetice, un tip de abuz care afectează tot mai multe femei active în spațiul digital.
Lilia Franț, vicepreședintă a CNSM, a accentuat responsabilitatea societății de a proteja femeile atât la locul de muncă, cât și în mediul online, unde hărțuirea se manifestă adesea subtil, dar cu efecte profunde.
Experții prezenți la masa rotundă au prezentat o imagine completă a situației actuale. Svetlana Andrieș, reprezentantă a UN Women Moldova, a vorbit despre riscurile din spațiul digital și despre necesitatea unor mecanisme eficiente de raportare și protecție.
Eduard Babcinețchi, șef al Secției interacțiune comunitară a DOP INSP, a explicat cum violența domestică se resimte în colectivele de muncă, afectând climatul psihologic și productivitatea. Specialiștii în asistența victimelor au atras atenția asupra abuzului economic și a consecințelor acestuia asupra independenței femeilor, iar experții juridici de la CNSM au prezentat modifică-rile legislative legate de prevenirea hărțuirii în lumea muncii.
Participanții la eveniment au pledat pentru instruire continuă, campanii de informare și servicii specializate accesibile victimelor. La final, a fost adoptată Decla-rația privind susținerea eforturilor de prevenire și combatere a violenței de gen, în care sindicalistele solicită autorităților un cadru normativ modern și mecanisme de sancționare clare, instruirea personalului de securitate și ordine publică, campanii naționale de educație, extinderea serviciilor de suport și politici interne în instituții și companii.
Situația rămâne critică. Potrivit datelor UN Women, 65% dintre femeile din Republica Moldova active online au experimentat o formă de violență digitală, un procent care confirmă că spațiul virtual a devenit un nou teren de manifestare a abuzurilor. Abia recent, legislația a început să recunoască aceste fapte ca infracțiuni, definind clar violența comisă prin mijloace electronice.
Prin campania globală „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, desfășurată anual între 25 noiembrie și 10 decembrie, comunitatea internațională își reafirmă angajamentul pentru apărarea drepturilor femeilor. În R. Moldova, sindicalistele transmit mesajul: STOP violenței de gen! STOP hărțuirii în lumea muncii! STOP violenței cibernetice! Siguranța, demnitatea și libertatea femeilor trebuie garantate în toate mediile – acasă, la muncă și online.



