19 November 2024
Chisinau
Dialoguri

Simion BOȚAN: Organizațiile primare au toată susținerea din partea CNSM

Loading
Dialoguri Simion BOȚAN: Organizațiile primare au toată susținerea din partea CNSM
Simion BOȚAN: Organizațiile primare au toată susținerea din partea CNSM
Vocea poporului

Dialog cu Simion Boțan, președintele Consiliului raional Orhei al Federației Sindicale a Educației și Științei, repre­zentantul CNSM în teritoriu.

– Dle Boțan, cum apreciați seminarul la care au participat liderii sindicali din raionul Orhei?

– A fost un seminar util pentru liderii sindicali din raionul Orhei. Cei prezenți au aflat multe lucruri interesante care le vor fi de folos în activitatea de zi cu zi. Echipa CNSM este bine pregătită în domeniul dat și au explicat pe înțelesul tuturor  toate te­mele și subiectele care au fost discutate în cadrul seminarului. Participanții au rămas satisfăcuți de ceea ce au auzit, de materi­alele pe care le-au primit.

– Cu ce întrebări se adresează sindicaliștii din teritoriu la dvs.?

– Liderii sindicali din teritoriu foarte des vin cu întrebări la care ne străduim să răspundem, în principal, fiind vorba de apărarea drepturilor lor sociale și de mun­că. Unde nu-i posibil să găsim soluții, ne adresăm la CNSM.

– Cât de strânsă este colaborarea în­tre organizația primară și CNSM?

– Organizațiile primare foarte des se adresează cu anumite întrebări către specialiștii CNSM și permanent li se acor­dă atenția necesară. Se organizează și se­minare, diverse întruniri. Federația Sindi­cală a Educației și Științei are, de exemplu, 115 organizații sindicale primare, cu un număr impunător de președinți care vin cu diferite întrebări, propuneri. Mai orga­nizăm seminare și cu Inspectoratul Muncii al Sindicatelor și cu Inspectoratul de Stat, filiala Orhei, pentru a ne familiariza cu as­pecte ce țin de sănătatea și securitatea la locul de muncă.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand