Specialiştii susţin că ţelina este un carbohidrat bun, întrucât nu conţine zahăr alb sau alte chimicale şi are un conţinut nutrițional ridicat, spre deosebire de nivelul său de carbohidraţi.
Ţelina are în compoziţia frunzelor sale aşa-numitele “ftalide”, substanţe care au efecte relaxante asupra musculaturii arterelor, reglând astfel tensiunea arterială. O altă proprietate a ţelinei este reducerea colesterolului negativ din sânge, cu până la 20%, potrivit studiilor clinice.
Aşadar, este indicat să se includă ţelină în dieta de zi cu zi, sub formă de salate, ca adaos la mâncăruri şi ca suc (preparat din frunze de ţelină). Sucul (50 ml) se bea timp de 56 de zile, în fiecare dimineaţă. Includerea ţelinei în dietă ne ajută să ardem mai multe calorii decât consumăm, adică ea ajută la slăbit, iar prin consumul constant, reduce simptomele afecţiunilor articulare. Pentru efecte maxime, se recomandă o cură de cel puţin 3 luni, timp în care se consumă ţelină proaspătă, asociată cu o dietă bazată, în special pe legume şi fructe, gătită termic doar în proporţie de 30%. Ţelina mai este un bun calmant al sistemului nervos şi întăreşte sistemul imunitar. Seminţele de ţelină cresc volumul de urină eliminată şi reduc simptomele artritei, graţie proprietăţilor antiinflamatoare pe care le au. Uleiurile din ţelină au un efect puternic antibiotic, prevenind şi ajutând organismul să se apere în faţă infecţiilor cu bacterii. Pentru a beneficia de efectele pozitive ale acestui aliment, se recomandă consumul infuziei combinate de ţelină (2-3 căni pe zi), dar şi introducerea ţelinei proaspete în dieta zilnică.
Totodată, consumul de ţelină nu este recomandat: femeilor însărcinate sau care alăptează; persoanelor care suferă de afecţiuni renale; persoanelor alergice la plante ca morcov sau păpădie. Este bine de ştiut că ţelina interacţionează cu următoarele medicamente: levotiroxina (folosită pentru tratamentul diagnosticului de hipotiroidism); medicamentele care cresc sensibilitatea pielii la razele solare (medicamente fotosensibilizante) şi sedative.