Sfatul avocatului: Transferul nu înseamnă concediere

Foto: unimedia.md 

De fapt, consider că De­partamentul Poliţiei de Frontieră cere neîntemeiat plata acestor cheltuieli.  Le­gislaţia muncii în raport cu cea de specialitate regle­mentează detaliat situaţia dată. Potrivit prevederi­lor art. 39 alin. (11) din Legea cu privire la Poliţia de Frontieră nr. 283 din 28.12.2011, poliţistul de frontieră care a fost exma­triculat ori a absolvit o instituţie de învăţământ sau cursuri de instruire pe cheltuiala Poliţiei de Frontieră şi căruia raporturile de serviciu i-au încetat în primii cinci ani de activitate din mo­tive imputabile lui, este obligat să restituie cheltuielile aferente pregătirii sale proporţional cu perioada rămasă până la cinci ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens.

Dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. d) din legea menţionată prevăd că eliberarea din serviciu a poliţistului de frontieră se efectuea­ză în cazul transferului într-o altă autoritate publică. În esenţă, problema de drept care este prezentă în cazul dvs., raportată la dispoziţiile legale menţionate, vizează sintagma „restituirea chel­tuielilor aferente pregătirii sale”, în sensul dacă aceasta include şi eliberarea din serviciu prin transfer într-o altă unitate publică şi, pe cale de consecinţă, dacă acest temei de eliberare poate fi considerat ca motiv imputabil poliţistului.

Conform art. 29 alin. (1) din Legea cu privire la Poliţia de Fron­tieră, transferul poliţistului de frontieră presupune 

numirea, pe termen nelimitat, într-o altă funcţie în cadrul Poliţiei de Frontie­ră, precum şi angajarea prin transfer într-o altă autoritate publi­că. Este de menţionat că Inspectoratul General de Poliţie şi De­partamentul Poliţiei de Frontieră sunt subdiviziuni ale aceleiaşi autorităţi publice centrale – Ministerul Afacerilor Interne.

Obligaţia prevăzută în contractul privind îndeplinirea servi­ciului în cadrul Poliţiei de Frontieră, invocată de Departamen­tul Poliţiei de Frontieră, şi anume faptul că, în caz de desfacere a contractului înainte de termen, colaboratorul este obligat să com­penseze cheltuielile angajatorului pentru echipament conform actelor normative în vigoare, nu este relevantă în acest caz. Este de reţinut că, deseori, scindarea practicii judiciare la acest capi­tol este provocată de conţinutul contractului privind îndeplinirea serviciului sau alte acte adiţionale la contract, încheiate între an­gajator şi colaborator.

Pe de altă parte, examinând dispoziţiile legale în discuţie, se constată că cazurile restituirii cheltuielilor suportate de către an­gajator în legătură cu instruirea colaboratorului sunt fixate chiar prin însuşi conţinutul normei legale, care indică drept temei de rambursare a cheltuielilor, ca și condiţie, încetarea raporturilor de serviciu din motive imputabile colaboratorului, fapt ce nu se atestă în acest caz. Pentru considerentele arătate, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (11) din Legea cu privire la Poliţia de Frontieră, sintagma „motive imputabile” include înce­tarea raporturilor de serviciu şi nicidecum nu include transferul poliţistului de frontieră în subdiviziunile aceleiaşi autorităţi pu­blice.

Astfel, urmează să comunicaţi în scris Departamentului Poliţi­ei de Frontieră refuzul de a achita cheltuielile solicitate, explicând motivele refuzului potrivit celor expuse mai sus.

Liubomir DUDULICA,

avocatmd@gmail.com