22 iulie 2024
Chisinau
Без рубрики

Seminar internaţional pentru muncă decentă, organizat de sindicatele din Moldova

Loading
Без рубрики Seminar internaţional pentru muncă decentă, organizat de sindicatele din Moldova
Seminar internaţional pentru muncă decentă, organizat de sindicatele din Moldova

 

 

seminar-munca-decenta

Foto: vocea.md

Aproape 30 de personae din Republica Moldova, Germania, România, Bul­garia, Marea Britanie, Slovacia au participat la semi­narul internaţional „Con­tribuţii la promovarea ega-lităţii de gen şi abilitatea femeilor în contextul obiec­tivelor de dezvoltare a mile­niului”, care s-a desfăşurat recent la Insti­tutul Muncii.

 

Evenimentul a fost organizat de către Gender–Centru (Moldo­va) şi Sindicatul Lucrătorilor din Industria Uşoară şi face parte din suita de acţiuni preconizate în cadrul proiectului internaţio­nal „Fit for fair – învăţare globală pentru munca decentă în indus­tria articolelor sportive”, finanţat de Comisia Europeană.

Potrivit Valentinei Bodrug–Lungu, preşedinte de onoare al Gender–Centru (Moldova), în cadrul seminarului s-a ţintit un schimb de experienţă în ce pri­veşte contribuţiile la promovarea egalităţii de gen şi abilitarea fe­meilor în contextul obiectivelor de dezvoltare a mileniului. Înde­osebi, a specificat dumneaei, s-a pus accentul pe măsurile de com­batere a discriminării în câmpul muncii la nivel planetar. La fel, prin intervenţiile lor, participan­ţii la seminar au abordat obiec­tivul de dezvoltare a mileniului III în context internaţional şi naţional, conceptul învăţării glo­bale pentru muncă decentă, au vorbit despre strategii de muncă decentă şi egalitatea de gen în Republica Moldova, au procedat la un schimb de experienţă între parteneri.

Maik Pflaum, reprezentant al Germaniei, a relatat despre prac­ticile avansate în ceea ce priveş­te acordarea suportului necesar persoanelor care sunt discrimi­nate în câmpul muncii. Drept exemplu, acesta a citat cazul unei foste colaboratoare a întreprin­derii germane „Adidas”, din El Salvador, care şi-a pierdut locul de muncă doar pentru faptul că a încercat să înfiinţeze o organiza­ţie sindicală la fabrica respectivă. Organizaţia „Christliche Initia­tive Romero”, în care activează Maik Pflaum, i-a ajutat persoa­nei respective să se deplaseze în Germania, unde-şi are sediul compania „Adidas”, şi să ros­tească un discurs la reuniunea acţionarilor acestei întreprin­deri, criticând patronii pentru salariile mizerabile pe care le plătesc angajaţilor din patria ei, El Salvador. Criticile usturătoare ale fostei colaboratoare au fost preluate de mass-media, astfel încât acţionarii companiei s-au văzut siliţi să majoreze lefurile salariaţilor salvadorieni. La rân­dul lor, Verca Vassileva şi Juvca Marinova, de la Gender Educati­on, Research and Technologies Foundation, Bulgaria, i-au infor­mat pe participanţii la seminar despre activităţile educaţionale în rândurile tinerilor, prin in­termediul cărora elevii învaţă să negocieze preţul unei tranzacţii cu producţia de tricouri. În acest sens, acestea au relatat că sunt organizate jocuri care, prin impli­carea copiilor în anumite roluri, au menirea de a le arăta elevilor că preţul muncii lucrătorilor din confecţii constituie cea mai mică parte din costul unui produs de vestimentaţie, în timp ce valoa­rea mărcii reprezintă ponderea cea mai însemnată din costul hainei. De asemenea, reprezen­tanţilor tinerei generaţii le-a fost demonstrat faptul că multe firme cu branduri renumite din lume îşi plasează întreprinderile în ţările sărace tocmai pentru că în statele respective forța de muncă este foarte ieftină.

Nadejda Rusnac, preşedintele Consiliului Sindicatului Lucrăto­rilor din Industria Uşoară, gazdă şi unul dintre organizatorii semi­narului internaţional, a spus că sindicatul pe care îl reprezintă participă la proiectul internaţio­nal „Fit for fair – învăţare globală pentru munca decentă în indus­tria articolelor sportive” al doilea an consecutiv. Importanţa aces­tui proiect, a precizat dumneaei, constă în faptul că el contribuie la dezvoltarea metodelor de for­mare educaţională în ceea ce pri­veşte afirmarea muncii decente, a egalităţii de genuri. La fel, a mai specificat Nadejda Rusnac, oportunitatea proiectului poate fi apreciată din perspectiva posibi­lităţilor studierii, preluării unor metode concrete ale partenerilor de peste hotare vizavi de acţiuni­le de protecţie a angajaţilor, de apărare a drepturilor omului, de promovare a mişcării sindicale.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand