4 December 2024
Chisinau
Без рубрики

Schimbul de mâine. Energici, entuziasmați și capabili să promoveze un sindicat puternic

Loading
Без рубрики Schimbul de mâine. Energici, entuziasmați și capabili să promoveze un sindicat puternic
Schimbul de mâine. Energici, entuziasmați și capabili să promoveze un sindicat puternic

consiliu-tineret-cnsm

 

Tinerii sindicaliști au participat recent la videoconferința „Socializarea tinerilor în sindicate”. Evenimentul a fost orga­nizat în premieră de Comisia de Tineret din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.

 

Prin intermediul unui program de pe in­ternet, la eveniment s-au conectat în rețea și participanții la training-ul „Sindicatele și rețelele sociale”, care s-a desfășurat la Chișinău, aceștia fiind tineri sindicaliști din țara noastră, dar și din Belarus și Ucraina.

Participanții din cele trei țări au vorbit despre experiența acumulată în cele trei zile de seminar. Aceștia au fost instruiți cum să promoveze activităţile sindicale în mediul online și au făcut schimb de bune practici.

Tatiana Marian, președinta Comisiei de Tineret din cadrul CNSM, a menționat că a fost prima încercare a acestei structuri a tinerilor de a desfășura o videoconferință și că este cea mai simplă metodă de a co­munica cu liderii din teritoriu în același timp, fără a face mari eforturi să-i adune pe toți la Chișinău. Liderii din teritoriu le-au vorbit participanților despre experiența lor în promovarea sindicatelor pe rețelele de socializare, despre evenimentele la care au participat în ultima perioadă.

Doina Babalâc, vicepreședintă a Comi­siei de Tineret din cadrul FSCRE, a vorbit despre faptul că a creat un grup pe o rețea unde discută despre probleme, dar și fieca­re membru postează informații interesante despre sindicate. În plus, pe pagina „Tineri și activi”, fiecare povestește ce a făcut inte­resant în localitatea sa pe linie sindicală.

Mariana Dănilă, de la Federația SINDE­NERGO, a povestit, la rândul său, despre 

școala sindicală de toamnă la care a par­ticipat. Vlada Stici, de la Sănătatea, și-a împărtășit experiența de lider de sindicat în cadrul unui colegiu. A vorbit despre ce a determinat-o pe ea să devină membru de sindicat, apoi lider de organizație și cum îi convinge pe colegi să adere și ei la marea familie sindicală.

Rodica Popescu, șefa Departamentului mass-media și relații internaționale, a fost moderatoare pentru grupul de tineri care au participat la seminar la Institutul Muncii. Ea i-a prezentat pe colegii Andrei Strizhat din Belarus și Ilia Iurcenko, din Ucraina. În cele trei zile de seminar, aceștia au menționat că au aflat multe lucruri noi, dar au împărtășit și din experiența lor. I-a surprins plăcut ati­tudinea prietenoasă și interesul mare pen­tru tineret din partea conducerii CNSM.

Petru Chiriac, vicepreședinte al CNSM, care a luat cuvântul la videoconferință, a apreciat metoda inovativă de a comunica a Comisiei de Tineret și a afirmat că pe vi­itor trebuie organizate mai des astfel de evenimente. „Tehnologiile informaționale constituie viitorul. De aceea, cel mai im­portant pentru noi este de a trece la întru­niri prin rețelele de informare. La nivelul confederației, avem un proiect de acest fel”, a relevat Petru Chiriac.

După videoconferință, a fost desfășurat workshop-ul cu genericul „Tehnici motiva-ționale de atragere a tinerilor în sindicate”. Pe parcursul acestui atelier de lucru, tinerii au făcut un schimb de bune practici și idei privind tehnicile aplicate în organizațiile sin­dicale primare din ramură, pornind de la in­formarea acestora despre beneficiile de a fi membru de sindicat până la implicarea tine­rilor în diferite activități civice, de instruire, sportive, sociale etc.

„Cele mai eficiente tehnici sunt cele pe care le centrăm pe grupuri-țintă de tineri conform intereselor acestora. Ne străduim să găsim soluții în funcție de problemele cu care se confruntă fiecare grup”, a menționat Tatiana Marian.

În principiu, ideile lansate de membrii Comisiei de Tineret pe parcursul brainstor­ming-ului s-au axat pe creșterea nivelului de informare în rândul tinerilor, rolul acestora în sindicate. S-a ajuns la înțelegerea de a diversifica activitățile civice și a le promova mai intens în mediul on-line. Dezvoltarea de acțiuni de recrutare în mod indirect prin activități sociale, culturale și sportive în ra­port cu tendințele europene.

„Suntem energici, entuziasmați și capabili să promovăm un sindicat puternic în rândul tinerilor. În plus, tendința de a recruta cât mai mulți tineri în sindicat ne determină să ne consolidam eforturile si capacitățile la nivel de ramură și să contribuim, cantitativ și calitativ, la mișcarea sindicală din țară”, a conchis Tatiana Marian.

 

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand