„Salariul mediu” în regiune: „Mâna nevăzută a pieţei” sau o nouă formă de înţelegere de cartel?

 

În prezent, angajaţilor adunaţi în organizaţii sindicale le vine tot mai greu să poarte orice fel de negocieri privind retribuţia muncii.

 

Până şi indexarea salariilor cere eforturi titanice, chiar dacă dreptul la ea este prevă­zut de lege. Din punctul de vedere al sindi­catelor, indexarea este armonizarea salariilor în funcţie de rata inflaţiei, lucru care permite păstrarea puterii de cumpărare a veniturilor salariale, şi anume despre o atare majorare este vorba în art. 134 al Codului muncii din Rusia. Din punctul de vedere al angajatori­lor, însă, indexarea este majorarea salariilor cu orice coeficient ales în mod arbitrar. Să zi­cem, în cazul unei inflaţii de 13%, compania poate să propună o „indexare” de 1%. Şi asta în condiţiile în care cele mai simple calcule efectuate în baza preţurilor din magazine demonstrează o creştere reală a preţurilor la mărfurile de larg consum mai mare decât da­tele oferite de statistică şi care constituie, să zicem, pentru anul 2014, de la 30% la 50%.

Şi mai prost stau lucrurile cu majorarea reală a veniturilor salariale, adică cea care depăşeşte inflaţia şi permite lucrătorilor să cumpere mai multe mărfuri şi servicii decât mai înainte. Nu că nu se întâmplă niciodată, dar exemplele sunt foarte rare, iar procentul majorării de regulă este mic.

Argumentele angajatorilor sunt în mare parte tradiţionale: nu avem bani, creşte cur­sul euro, în ţară e criză… Acestea, însă, ar pu­tea fi combătute, având nişte calcule pregăti­te din timp. Despre acest lucru au fost scrise suficiente recomandări şi ghiduri.

Însă există şi un alt tip de argumente, care nu presupune discuţii în fond şi care blochea­ză orice proces de negociere. Argumentul de bază în acest sens este cel al aşa-numitului salariu comparabil.

Problema e cum anume angajatorii obţin această informaţie? De unde o iau? Cum pot numi cu atâta siguranţă astfel de date pentru orice profesie, pentru orice regiune?

 

Corporaţii transnaţionalegigantice care ne influențează viața

 

Toată lumea știe de existenta unor cor­poraţii transnaţionale gigantice în cele mai diverse domenii de activitate: de la produce­rea mărfurilor industriale şi echipamentelor, cleaning şi transport, aprovizionarea cu ali­mente, deservirea aeroporturilor, speculaţii financiare şi până la servicii de outsourcing. Aceste companii se află în văzul tuturor, ori­cine poate observa rezultatele activităţii lor în viaţa cotidiană.

Dar există şi altfel de companii, despre existenţa cărora, la fel ca şi despre domeniile lor de activitate, cunosc doar un cerc restrâns de specialişti, cu toate că influenţa lor asupra vieţii oamenilor este la fel de mare. Este vor­ba despre agenţiile globale de consultanţă, care oferă „servicii de dezvoltare strategică a afacerilor”. Ei şi, aţi putea zice voi, nu au decât să consulte. Cum se reflectă acest lucru asupra vieţii noastre?

Una din cele mai mari agenţii globale de consultanţă oferă companiilor „servicii infor­maţionale privind retribuţia muncii” deja de peste 60 de ani. În „reţeaua salarială” creată de ea figurează 24.000 de companii din 110 ţări ale lumii şi… 16 milioane de aşa-numite „valori salariale”.

„Valoarea salarială” este unitatea de bază a informaţiei care include datele integrale des­pre un colaborator concret al unei companii concrete: vârsta, sexul, vechimea în muncă într-o funcţie, obligaţiile de serviciu, gradul de calificare, nivelul salariului de funcţie, sistemul de calculare a acestuia, facilităţile, coeficienţii, pachetul social, inclusiv partea nemonetară şi „politicile companiei”, plăţile pentru munca efectuată în afara programu­lui, venitul salarial mediu … totul, în afară de nume. Setul de informaţii transmis de fiecare participant al „reţelei salariale” include valo­rile salariale pentru întreaga organigramă.

Oare nu este de mirare că agenţia oferă astfel de informaţii unei terţe persoane, re­fuzând totodată să o furnizeze organizaţiilor sindicale, motivând prin „secret comercial” şi „protecţia datelor personale”?

Care sunt aceste „servicii informaţionale privind retribuţia”, de dragul cărora este cre­at un atare sistem gigantic de acumulare şi procesare a datelor – cel mai mare şi deta­liat din lume, după cum se afirmă pe site-ul agenţiei?

Agenţia respectivă sistematizează și stan­dardizează informațiile, simplificând la ma­ximum prelucrarea lor și atingând un astfel de nivel de detalizare și calitate a evidenței statistice, care nu este accesibil pentru nici o instituție publică. În plus, informațiile deținute de aceasta sunt absolut veridice, or companiile le oferă inclusiv în beneficiul propriu, pentru „ai noștri”, pentru „membrii clubului”.

Deci, este greu să ne imaginăm o astfel de amploare, însă anume aceasta este lumea reală a businessului și capitalului, lumea as­cunsă de angajatul simplu și de sindicate. Anume în cadrul acestei lumi este stabilită valoarea salariilor noastre, evoluția majo­rării lor, formulele de oferire a primelor, de fapt, este stabilit cum vom trăi și din ce mij­loace. Este o latură ascunsă și netransparen­tă pentru care nu există drepturile noastre la negociere, argumentele invocate de noi.

Existența respectivului sistem neagă în totalitate dreptul de bază al sindicatelor la negocierile colective. Existența lui de fapt ne lipsește de posibilitate de a negocia propria retribuție. Însăși existența acestui sistem este o violare a drepturilor omului, a oricărei idei de democrație, ba chiar a ideii de piață liberă, or totul deja a fost stabilit și decis. Fără implicarea noastră.

Deciziile angajatorului la capitolul ret-ribuția muncii, de asemenea, nu depind nici de profit, nici de vânzări, acestea sunt luate în exclusivitate în cadrul pieței muncii. Evi­dent, dacă situația companiei este proastă, patronul va tăia salariile sau va disponibiliza o parte dintre angajați, or fondul de salarii a fost și rămâne pentru toți managerii sur­sa preferată de a face economii. Iar în cele­lalte cazuri nu există nici o tangență între retribuția salariaților și bunăstarea compa­niei. În varianta ideală pentru capitaliști, ei trebuie să plătească la fel o masă de angajați ce dețin același nivel de calificare. La fel de puțin, de altfel.

În final, eforturile noastre de a negocia sunt sterile. Ceea ce ne spune patronul nu sunt argumente, deoarece un argument ur­mează a fi justificat și poate fi contestat. Pa­tronul, de fapt, ne dictează.

Rămâne deschisă întrebarea dacă acest comportament al angajatorilor reprezintă de fapt o înțelegere de cartel. Evident, este imposibil să demonstrezi că este vorba des­pre o înțelegere, or nu există o întrevedere personală, nu există nici însuși procesul de „înțelegere”.

Nu există nimic care ar semănă cu o reu­niune a mafiei sau a baronilor industriali din filmele despre anii 20. Însă, pe de altă parte, aceasta nu schimbă deloc esența lucrurilor pentru salariați și sindicate.

 

Putem obține cedări reale doar demonstrându-ne forța

 

La ce ne folosesc cunoștințele despre cum și cu ce scop funcționează acest gen de agenții de consultanță și cum, de fapt, își elaborează patronii ofertele în cadrul negocierilor? Răs­punsul este simplu și, totodată, complicat.

Evident, sindicatul urmează să facă uz de toate argumentele posibile: profitul com­paniei (de ce compania oferă salarii „medii pe piață” dacă câștigurile ei sunt de cinci ori mai mari decât ale altor companii?), cota retribuției muncii în prețul de cost al producției, indicatorii de inflație, evoluția valorii coșului de consum, propriile calcule ce țin de costul vieții în regiunea respectivă, dar și multe alte aspecte. Este necesar să fie verificate toate argumentele prezentate de managerii companiei, or acestea ar putea să nu corespundă realității. Urmează a fi iden­tificate și utilizate informațiile deținute de agențiile de consultanță, dar și datele din alte surse. Este necesar să ne pregătim pentru ne­gocieri cu multă responsabilitate, acuratețe și exactitate.

Însă provocarea cea mai mare ține de fap­tul că nici un fel de argumente, chiar și cele mai fundamentate și corecte, nu vor avea un impact pentru majoritatea patronilor. Ni­meni nu va dori să poarte negocieri corecte ce țin de salarizare cu un oponent, dacă in­ferioritatea acestuia este evidentă chiar din start. Putem obține cedări reale doar de­monstrându-ne forța. Iar acest lucru ne su­gerează despre faptul că sindicatele urmează să-și sporească numărul membrilor și gradul de activism al acestora; membrii de sindicat urmează să stabilească scopurile, obiectivele și prioritățile sindicatelor. Doar atunci vom putea vorbi și despre niște majorări reale ale retribuției muncii, nu despre „pomeni” ofe­rite de patron, doar atunci vom reuși să dăm peste cap toate „valorile medii pe piață” care ne sunt impuse de către corporații și de către agențiile aservite acestora.

Trebuie să fim pregătiți și să exercităm o presiune reală asupra patronului în timpul negocierilor. Doar așa vom reuși să învingem conspirația și să-l determinăm pe angajator să renunțe la înțelegerile secrete.

 

Acest material a fost realizat de IUF în comun cu sindicatul „Novoprof”