
Foto: agroinform.com
Recent, la Fabrica de lapte SA „Inlac” din Cupcini, raionul Edineț, a avut loc adunarea sindicală, la care a fost prezentat bilanțul îndeplinirii Contractului colectiv de muncă și a fost adoptat un nou contract pentru anii 2016-2020.
Valentina Iazlovițchi, președinta organizaţiei sindicale, care a făcut bilanțul realizării contractului precedent, a vorbit despre activitatea comisiei de dialog social angajator-salariați. La întreprindere există bogate tradiţii în negocierea contractelor colective cu diferiți angajatori, iar în prezent salariaţii au negociat Contractul colectiv de muncă cu un nou angajator. În urma negocierilor, au fost dobândite mai multe înlesniri pentru membrii de sindicat și anume: plăți de compensare pentru munca prestată în condiții nocive pentru mașiniștii de la instalațiile frigorifice, sudori, precum și o durată redusă a timpului de muncă. A fost elaborat un program al zilei de muncă, stabilită durata muncii în ajunul zilelor de sărbătoare, hrană specială pentru lăcătuși, operatori la sala cazanelor, concedii suplimentare.
De asemenea, angajatorul se obligă să asigure transportarea gratuită a lucrătorilor membri de sindicat la domiciliu în perioada nocturnă, ajutoare materiale pentru participanții la războiul din Afganistan și din Transnistria, indemnizații la pensionare, de 8 martie, cadouri în produse alimentare la sărbătorile de Crăciun și de Paști.
Pentru prima dată, se prevede asigurarea de către angajator a lucrătorilor în caz de accidente la locul de muncă, precum și alocarea anuală a 4000 de lei pentru procurarea medicamentelor necesare acordării primului ajutor medical.
Pentru pregătirea și recalificarea cadrelor, se vor aloca câte cinci mii de lei anual. Stela Ciobanu, președinta Uniunii Teritoriale Edineţ „Agroindsind”, i-a informat pe participanţi despre activitatea CNSM, a Federației „Agroindsind”, a Consiliului Interramural al Sindicatelor din raion, despre realizările obținute. Ea a menționat că este o mare victorie a sindicatului de la întreprindere, care a acceptat și compromisuri cu angajatorul (deoarece situația financiară a întreprinderii în prezent nu e din cele mai bune), totuși, în cele din urmă a reușit semnarea Contractului colectiv de muncă, principalul document de apărare a drepturilor angajaților.
Violina Cecoi, Olga Vaniuhova, șefe de secție, Gherghe Topală, operator, au menționat că sindicatul de la întreprindere și cel raional desfășoară un lucru destul de vast în protecția salariaţilor, i-au îndemnat pe membrii de sindicat să fie mai activi, să-și cunoască drepturile și să ceară respectarea lor.
Zinaida MELNIC,
membru de sindicat la SA „Inlac” Cupcini, raionul Edineț



