22 November 2024
Chisinau
Varia

Să muncim la noi acasă, să avem ce pune pe masă!

Loading
Varia Să muncim la noi acasă, să avem ce pune pe masă!
Să muncim la noi acasă, să avem ce pune pe masă!
Vocea poporului

A devenit deja tradiţie ca în ajun de Crăciun şi de Re­velion copiii lipsiţi de grijă părintească, educați la Cen­trul de Plasament „Brânduşa” din oraşul Hânceşti, să aducă la Casa Sindicatelor zâmbete şi voie bună, printr-un spec­tacol de colinde, urături şi cântece.

„Mulţumim oamenilor de la sindicate, pentru că ne ofe­ră de toate. Aveţi grijă de cei de la „Brânduşa”, pentru cei cu soarta grea, ne-aţi facut-o uşurea. Să trăiţi mulţi ani îm­pliniţi, să aveţi tot ce vă doriţi. Şi la anul să ne mai poftiţi!”.

Oleg Budza, președintele CNSM, a remarcat că activita­tea sindicatelor nu se limitea­ză doar la apărarea drepturi­lor salariaţilor. „Acum câţiva ani, CNSM a instituit patro­najul asupra Centrului „Brân­duşa”. Atunci când vine vor­ba de a susţine copiii aflaţi în dificultate, toţi liderii sindicali votează unanim. În afară de faptul că am  sponsorizat în anul curent plecarea la mare a celor peste 20 de copii de la „Brânduşa”, confederaţia a mai acordat şi ajutoare mate­riale familiilor ale căror copii aveau nevoie de intervenţii chirurgicale costisitoare”, a menţionat Oleg Budza.

Larisa Dragomir, directoa-rea Centrului „Brânduşa”, a remarcat faptul că 2018 a fost un an plin de eveni­mente pentru discipolii săi. Eduard, despre care am scris anterior în paginile ziarului, a absolvit nouă clase şi în prezent învață la o şcoală de meserii, specialitatea sudor. O altă beneficiară a centru­lui, Laura, îşi continuă studiile la Colegiul de Ecologie, iar Dumitriţa – la Colegiul Financiar-Bancar.

„Să muncim la noi acasă, să avem ce pune pe masă. Să avem ce pune-n oală, să ne fie cald în şcoală!”, au în­cheiat copiii de la Centrul „Brânduşa” urătura adresată liderilor sindicali.

Copiii au primit în dar dul­ciuri, rechizite școlare de la reprezentanții sindicatelor.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand