4 December 2024
Chisinau
Oficial

Să fim consecvenți în acțiunile de protejare a drepturilor salariaților

Loading
Oficial Să fim consecvenți în acțiunile de protejare a drepturilor salariaților
Să fim consecvenți în acțiunile de protejare a drepturilor salariaților
Vocea poporului

Mesajul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova cu prilejul Zilei internaționale a solidarității oamenilor muncii

 

Stimați frați și surori, 

Cu prilejul Zilei internaționale a solidarității oamenilor muncii, CNSM îndeamnă membrii de sindicat, activiștii organizațiilor sindicale primare, liderii structurilor teritoriale și ramurale să consemneze această zi sub semnul consolidării unității sindicale și a efortului comun pentru realizarea dreptului constituțional la muncă și la protecția muncii. Este momentul oportun pentru sindicaliști de a reitera că drepturile declarate trebuie să fie respectate și simțite de fiecare salariat la locul de muncă, prin salarii decente achitate în mod legal, condiții sănătoase și sigure de muncă, protecție adecvată și îndeplinirea clauzelor contractuale obținute în urma negocierilor cu partenerii sociali.

În condițiile când sunt tentative de a încălcă în mod vădit drepturile profesionale, economice și sociale ale salariaților, de a modifică legislația muncii în defavoarea salariaților, când cresc prețurile la produse și servicii, migrația forței de muncă ia proporții, când vocea sindicatelor adesea este ignorată, CNSM cheamă activiștii sindicali să fie consecvenți în acțiunile lor de protejare a drepturilor salariaților, să nu admită încălcarea intereselor lor și să fie fideli principiilor și ideilor sindicaliste de a-l apăra mereu pe cel care muncește.

CNSM face apel și către partenerii sociali (Guvern și Patronate) de a acorda o atenție sporită problemelor sociale, care frământă întreaga societate, respectării principiului funcționalității dialogului social la toate nivelurile, creării condițiilor reale pentru dezvoltarea dialogului social în societate ca singura cale de a păstra echilibrul, liniștea și pacea în țară.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova exprimă recunoștință pentru munca depusă tuturor celor care activează în mișcarea sindicală, promovând și respectând drepturile omului.

Fie ca această zi să vă aducă oportunitatea de a munci, de a crea și de a progresa.

 

Igor ZUBCU,

președintele CNSM  

 

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand