slot88
Reprezentanții CNSM în vizită de studiu în România « Vocea poporului
13 January 2026
Chisinau
Social

Reprezentanții CNSM în vizită de studiu în România

Loading
Social Reprezentanții CNSM în vizită de studiu în România
Reprezentanții CNSM în vizită de studiu în România
sindicate.md

În cadrul proiectului „Abilitarea forței de muncă din Moldova: consolidarea sindicatelor și promovarea drepturilor lucrători­lor în contextul aderării la Uniunea Europeană”, implementat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) cu sprijinul Agenției Daneze pentru Dezvoltarea Sindicatelor (DTDA), recent, reprezentanți ai CNSM din teritoriu au efectuat o vizită de studiu în România.

Reprezentanții CNSM din teritoriu au avut ocazia să interacționeze direct cu partenerii sindicali din țara vecină. Pe parcursul întâlnirilor, colegii din România au împărtășit modele eficiente de organizare sindicală, exemple de bune practici în negocierile colective la nivel de teritoriu, dar și instrumente moderne de comunicare și mobilizare sindicală.

Această experiență valoroasă contribuie la dezvoltarea capacităților organizațiilor sindicale din Republica Moldova, la întărirea solidarității între sindicatele din regiune și la alinierea la standardele europene în domeniul muncii.

CNSM rămâne angajată în promovarea unor parteneriate internaționale active și în formarea continuă a liderilor sindicali din întreaga țară!

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
link slot gacor
Slot
slot thailand