3 December 2024
Chisinau
Social

Reorganizarea din sistemul gaze: FSCRE cere să fie asigurate drepturile şi garanţiile salariaţilor

Loading
Social Reorganizarea din sistemul gaze: FSCRE cere să fie asigurate drepturile şi garanţiile salariaţilor

„Procesul de optimizare a cheltuielilor şi reorganizarea din sistemul gaze, cu redu­cerea statelor de personal, poate avea consecinţe irever-sibile, care vor conduce la plecarea salariaţilor disponi­bilizaţi la muncă peste hotare. Din aceste considerente, vom cere partenerilor sociali ca în procesul respectiv să fie res­pectată procedura de dispo­nibilizare a salariaţilor şi să fie asigurate toate drepturile şi garanţiile de  muncă ale aces­tora”, a declarat recent Mar­gareta Strestian, preşedinta Federaţiei Sindicatelor Lucră­torilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice (FSCRE), în cadrul şedinţei Consiliului Ge­neral al FSCRE.

seminar-fscre

Potrivit liderului sindcal, „de­ficitul forţei de muncă se ates­tă practic în toate organizaţiile membre de ramură, mai ales în activităţile de producere. Şi dacă până acum era o criză a specialiş­tilor cu studii, în prezent se atestă şi un deficit de muncitori”.

„O problemă majoră pentru sindicate rămâne remunerarea muncii. Majorările de salarii în ramură au avut loc datorită im­plementării unui nou cuantum al salariului minim în sectorul real şi modificărilor legislaţiei în dome­niu. Aceste măsuri au contribu­it la majorarea salariului mediu lunar al unui angajat din ramură cu 11 la sută. Acest cuantum de 2380 de lei nu este implementat în toate unităţile economice. Exis­tă întreprinderi la care trecerea la noul cuantum decurge anevoios”, a menţionat Margareta Strestian.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand